Chiar dacă se află la mii de kilometri distanţă, Cristi Borcea îi pune în continuare pe jar pe suporterii dinamovişti. Ultima lui promisiune, aceea de a-l readuce pe fostul căpitan Giani Kiriţă în ”Groapă”, i-a luat pe toţi prin surprindere. Inclusiv pe fotbalist.
Dacă la capitolul plecări în această iarnă, Dinamo stă bine, la sosiri este deficit. Golul lăsat de plecările lui Ousmane N’Doye şi Adrian Cristea trebuie compensat, mai ales că echipa pierde foarte mult la capitolul agresivitate. Pe scurt, pentru a contrabalansa, Dinamo are nevoie de un lider în teren, un jucător care să le inspire încredere şi determinare coechipierilor. Cristi Borcea are soluţia. El îşi doreşte să reechilibreze balanţa şi să îl aducă în “Groapă” pe cel care a plecat în campionatul Turciei încă din 2005, Giani Kiriţă. Cum finanţatorul “câinilor” se află la tratament în SUA, el a postat pe propria pagină de Facebook dorinţa de a-l repatria pe Kiriţă. “Să văd dacă şi acum mă mai certaţi, vă dau o informaţie în premieră: FIUL RĂTĂCITOR SE ÎNTOARCE, DIN RETUR, ACASĂ!!! Aplaudaţi-l pe GIANY KIRIŢĂ!!!“, este mesajul finanţatorului.
”Dacă mă vor cu adevărat, au numărul meu”
Din 2008, Giani se află sub contract cu Bursaspor, campioana Turciei, iar din vară va deveni jucător liber. „Nu m-a sunat nimeni de la Dinamo. Sunt surprins să aflu că sunt dorit prin intermediul Facebook-ului. Eu l-am sunat pe Cristi de Sărbători să-i urez «La mulţi ani», însă nu mi-a răspuns. Ştiu că are probleme de sănătate, poate era ocupat. Eu am zis mereu că Dinamo este a doua casă pentru mine, oricând aş reveni acolo, însă nu depinde numai de mine. Dacă mă vor cu adevărat, au numărul meu”, a declarat, pentru „ring”, Kiriţă.
Nu crede că poate pleca gratis
În pofida faptului că trebuie să stea până-n vară, Giani îşi doreşte să plece în această iarnă deoarece este folosit foarte rar în echipă. În altă ordine de idei, fotbalistul, care va împlini, pe 3 martie, 34 de ani, este conştient că momentul în care îşi va pune ghetele în cui nu este foarte departe, drept care a început cursurile unei şcoli de antrenori. „Nu ştiu cât o să mai joc, aşa că am început şcoala de antrenori. Vreau să văd dacă am chemare. Dacă nu o să fiu un antrenor bun, o să fac orice altceva, dar tangenţial sportului-rege. Din vară cred că or să mă lase jucător liber, acum nu vor asta, cer nişte bani pe mine”, ne-a mărturisit, în încheiere, fotbalistul.
„Dinamo are puterea de a recupera distanţa faţă de Oţelul şi poate reintra în lupta pentru titlu”, Giani Kiriţă
1997 este anul în care a debutat Giani Kiriţă la clubul din Ştefan cel Mare.



Comenteaza aici: