Principalul suspect în cazul crimelor de la Cernavodă, Giani Deli-Iorga, a fost dus ieri, din nou, la controlul... psihiatric.

În cursul zilei de ieri, Giani Deli-Iorga a fost dus la secţia de boli psihice a Spitalului de Psihiatrie din Palazu Mare. Medicii vor să afle dacă bărbatul a comis crima pentru că era în stare de ebrietate sau într-un moment de furie, cum declarase asasinul. Medicii îl vor ţine la Palazu Mare, sub pază, până când vor avea un răspuns clar. Dacă se dovedeşte că Giani Deli-Iorga (nume, se pare... predestinat - ”Deli-Iorga” însemnând în mai multe limbi balcanice... ”Iorga-cel-nebun”, aşa cum spun criminaliştii, lingviştii, dar şi alţi specialişti de marcă - veziwww.ziarulring.ro) nu ar fi avut discernământ în momentul crimelor, acesta va fi internat într-un spital de psihiatrie şi ar scăpa astfel de închisoare. Problema ar fi doar că, fără discernământ, el nu putea avea acces în centrala nucleară, iar Nuclearelectrica a comunicat pentru ”ring” că Deli-Iorga avea ”un comportament impecabil în raport cu normele de securitate şi de conduită ale centralei” şi... ”aviz psihologic la zi”. Paradoxal, nu?

O probă decisivă
În urmă cu o săptămână, Giani Deli-Iorga a fost supus unei analize psihiatrice preliminare care a arătat că avea discernământ în momentul comiterii crimei de la Cernavodă. Rezultatele acestei noi investigaţii medico-legale (psihiatrice şi nu numai) ar fi ultima dovadă de care ar avea nevoie anchetatorii pentru a-l trimite în judecată pe Giani Deli-Iorga după ce la dosar au adunat mărturia acestuia, dar şi numerose mărturii şi probe, printre care şi petele de sânge găsite pe hainele inculpatului şi chiar presupusa armă a crimei – cuţitul (unul dintre cuţite) găsit la groapa de gunoi şi identificat de anchetatori ca făcând parte dintr-un set găsit în casa Garoafă, supranumită... ”casa groazei”.

Deli-Iorga şi o simbolistică a numelor
Bizar în acest caz de psihologie/psihiatrie judiciară este, poate, şi o presupusă... predestinare a numelui DELI-IORGA,  primul cuvânt însemnând, aşa cum ne-au atras atenţia unii criminalişti experimentaţi (şi nu numai), în diverse limbi balcanice (turcă, greacă, dar şi în limbi mai vechi, dispărute precum cumana sau pecenega, nimic altceva decât...”nebun”). Întrebat dacă rezonanţa semantică a numelui Deli-Iorga ar fi putut influenţa subconştientul sau matricea psihică a posibilului criminal, experimentatul psihiatru prof. dr. Florin Tudose, care a urmărit îndeaproape cazul şi care continuă să aibă o teorie interesantă privind ipoteze unui ”delir mistic” (prin care Bogdan Mitu l-ar fi influenţat pe Deli-Iorga), spune: ”Poate e doar un joc al întâmplării. Sigur că există o simbolistică a numelor şi că au existat unii care au spus că numele care vine dintr-o poreclă îţi este caracteristic. Patronimele sunt adesea rezultate fie din caracteristici fizice, mai rar, dar şi din caracteristici psihologice pe care ceilalţi  le observă, îţi fac poreclă, şi apoi devin nume de familie. Asta se întâmplă nu numai la români sau la aromâni, la greci, la turci, ci peste tot. Avem şi Deliorman,  celebra Pădure Nebună a lui  al lui Zaharia Zancu, dar cine mai citeşte Zaharia Stancu?”

Ori bolnav psihic, ori sfânt – ori lae, ori bălaie!
Pe de altă parte, profesorul Tudose mai spune: ”Dacă  va rezulta că Deli-Iorga este bolnav psihic grav, atunci ce facem cu declaraţia celor de la NUCLEARELECTRICA care ar fi putut încălca legea permiţându-i lui Deli-Iorga să intre astfel în unitate. Păi, ori e laie, ori bălaie?!? Adică, nu se poate: dacă se va dovedi că are discernământ, deşi nu are, asta e!  Dar dacă iese că el nu are discernământ, atunci ce este cu  declaraţia de ieri că era...un sfânt, şi că era muncitor fruntaş acolo, la centrala atomică?!”


 Savanţii au ultimul cuvânt
Dicţionarele vorbesc despre o dublă valenţă a cuvântului ”DELIU”, a cărui rădăcină ”DELI” se pierde în negura vremurilor şi a culturilor popoarelor care ne-au bântuit şi/sau istoria. ”DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. (Înv.) 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul o dată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.(Sursa: DEX '98)|; DELIU (delíi), s. m. – 1. (Înv.) sălbatic, om brutal. – 2. În oastea turcă, corp de cavalerie ușoară. – 3. Corp de cavalerie format în Muntenia de Mihai Viteazul, desființat apoi. – 4. Gardă albaneză călare a domnitorilor, în cursul sec. XVIII. Tc. Deli: „nebun; călăreț” (Roesler 591; Șeineanu, II, 155; Lokotsch 506), cf. ngr. ντελῆς, bg., sb. deli. Mergând şi mai adânc în arheologia cuvântului, vedem că rădăcina ”DELI” se regăseşte şi în vestitul toponim DELIORMAN/TELEORMAN, care,  de la Zaharia Stancu citire, dar şi în explicaţia istoricului Neagu Djuvara,  ar proveni din cumană sau pecenegă şi ar însemna NEBUN/NEBUNĂ: ”Pădure nebună”! Putem noi să contrazicem dicţionarele sau....pe savanţi?