Paralelă cu Prelungirea Ghencea, la margine de Bucureşti, asfaltată acum doi ani, mohorâtă şi dezolantă, strada Culturii pare să nu îşi merite numele. Fără statui, fără muzee, fără teatre te întrebi de ce străduţa de la marginea sectorului 5 a fost astfel botezată. Poate doar printr-o concidenţă şi din ironie nepremeditată cei 500 de metri de carosabil „trebuiau să poarte un nume”. Strada nu are nimic în comun cu numele, locatarii însă...

La numărul unu, un Moş Crăciun lipit de geam ne zâmbeşte de la etaj. Primele trei, patru case sunt ceva mai acătări. Aflăm că aparţin unor acordeonişti plecaţi prin Belgia. Câteva mormane de gunoaie colorate sparg monotonia caselor gri-şobolan şi a gardurilor ruginite. Trei bărbaţi se strigă din poartă, lucrează în acelaşi loc şi în fiecare zi pleacă împreună. Se duc să ajute cultura: toţi trei sunt maşinişti la Teatrul Masca, se duc la repetiţie, iar seara au spectacol. „Mai e unul, câteva case mai încolo, dar e de la administrativ”. Ce fac sâmbătă, de Ziua Naţională a Culturii? „Păi, o să bem dacă e sărbătoare!”

„Ţiganiada”
Pe nea Ilie l-am găsit în faţa porţii. Fost lăcătuş, acum pensionar. E supărat că toată lumea e revoluţionară, iar „ăştia iau câte 2.000 de lei în plus la pensie. Puteam şi eu să mă fac, costa 50 de lei. Nu e corect, să ştiţi”. Cărţi nu mai citeşte, dar mănâncă pe pâine ghidurile turistice. „Mi le aduce băiatul. Uite, la Campionatul Mondial am vrut să ştiu şi eu, să citesc despre Africa de Sud. Au rezervaţii de sute de hectare, frumos”. Despre viaţa la margine de Capitală – „păi nu e margine, suntem deja centrali, că au construit ăştia vile multe” Niculae Boboc are 78 de ani şi a lucrat peste 40 de ani în mediu toxic, cu cobai şi substanţe, ca laborant în Ministerul Agriculturii. Cel mai mult îl doare pensia - mică. Nu mai vede prea bine, nu a mai citit de mulţi ani. La câţiva metri de noi se opreşte o căruţă. Până să îi întrebăm dacă sunt ţigani sau romi – „se tirează”. Vecinii spun despre ei că sunt gălăgioşi, dar nu periculoşi, cu toate că din când în când îşi mai dau în petic şi fac scandal. Mai supăraţi sunt că, deşi nici unul dintre ei nu munceşte, au bani şi de Crăciun au tăiat doi porci de peste 150 de kilograme bucata.

„Michael Jackson – biografia“
La bodega din colţul străzii, atmosfera e puţin mai animată. Aici găsim şi comoara de pe strada Culturii. Domnul Vasile Dumitru, plimbat prin ţări străine - din Singapore până-n Israel, cu ani mulţi în aviaţie, citit, dar trist, este probabil, un locatar atipic: un colecţionar falimentat. Văduv, neconsolat, şi-a pierdut toţi banii pe tratamentele pentru regretata soţie bolnavă de cancer. „Citesc. Da, încă mai citesc, păi, ce să fac? Cumpăr toate cărţile alea de la ziar, colecţia cu spioni, istorie, conspiraţii. Îmi plac mult. Acum am cumpărat şi aia cu Michael Jackson, dar încă nu am citit-o. Haideţi la mine acasă să vă arat ce am. Să ştiţi că vreau să le vând. Am şi eu nevoie de bani, ce să fac? Am dat faliment, am avut firmă de turism, am avut case. S-au dus toate pentru soţie. Nu îmi pare rău, dar...”.

„Guinness Book“
Cu ce laudă domnul Dumitru: „Uite, aici, porţelan, farfurie în relief, uită-te pe spate să vezi din ce an e. E din 1840. Asta valorează ceva, şi uite mai am din astea care au ştampila originală a producătorului, am vreo patru. Şi mai am una cu o poză, sigur e cineva mare că altfel nu îi puneau fotografie pe farfurie. Mai am în casă 1.000 de discuri de vinil. Uite, dacă vreţi, chemaţi-i pe cei de la Guinness Book să le arăt eu ce înseamnă record. Le fac un şir toată strada asta, o pavez cu discuri. Mai am cărţi poştale. Peste 500. Majoritatea au secera şi ciocanul pe spate. Sunt o valoare. Dacă iau doi euro pe bucată, înseamnă o mie de euro. Uite, dacă le vinzi, îţi fac şi ţie parte. Astea-s valori. Asta-i cultură. La mine ai nimerit bine pe strada Culturii, aici e cultură la nr.12”.

„Animale bolnave”
Chiar vizavi de ADP Sector 5, un cal se uită nedumerit la noi dintr-un grajd improvizat pe terenul nimănui. La capătul celălalt al Culturii, pe un zid de fier scrie numele străzii cu spray alb. Ne uităm în spate... pustiu.

„Strada culturii, preaf. Preaf, auzi?” , Un locatar