Mâine, pentru prima dată în România, se va sărbători, oficial, ziua Culturii Naţionale. Nu ştim dacă e de bine, nu ştim dacă e de rău, astfel că i-am întrebat pe cei mai în măsură să răspundă ce e şi cu treaba asta. Am rugat zeci de oameni din domeniu să scrie câteva rânduri despre cultură... de ziua ei.

„Cultura, de ziua ei...”
Declararea, prin lege, a zilei de 15 ianuarie drept Ziua Culturii Naţionale vine să consfinţească o tradiţie şi un sentiment. Un sentiment pe care românii au început să-l trăiască încă de mult, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, de când versurile lui Mihai Eminescu au devenit cântece şi romanţe, răspândite pe toate meleagurile româneşti, spuse, declamate sau cântate cu aceeaşi emoţie pe scenele teatrelor sau la serbările şcolare, în case modeste sau în locuinţe ale elitelor. Aşa cum spunea Geo Bogza, Eminescu a fost o răsplată a lui Dumnezeu, o răsplată prin care poporul român şi-a văzut propriul suflet.


Radu Enache, purtător de cuvânt al ministrului culturii şi cultelor, Kelemen Hunor.
Cultura naţională este, în cel mai înalt grad, marca identitară a unui popor. O zi a culturii naţionale are rostul de a ilumina, în conştiinţa publică, legătura între clipa cea repede a vieţii noastre individuale şi rădăcinile nemuritoare ale neamului. Tradiţia, ale cărei rădăcini se pierd, de asemenea, în trecut, era ca „de ziua lui Eminescu”, românii să meargă să pună o floare la multele, dar nu îndestulele, monumente ale poetului din oraşele ţării. Din acest an, nu mai e doar „ziua lui Eminescu”, e şi Ziua Culturii Naţionale. Este, cu siguranţă, mai mult. Implică, desigur, nu doar contemplare, ci şi energie, acţiune, deschidere spre viitor. Cultura unei naţiuni trebuie să fie o cultură în mişcare, o cultură vie, o inimă a vieţii autentice a naţiunii respective. Cultura nu se poate face la comandă şi nici nu poate fi strânsă în reguli procustiene. Ziua Culturii Naţionale trebuie să fie înţeleasă, de aceea, nu ca un ordin, ci ca o eliberare. Ce le putem spune românilor de Ziua Culturii? Fiţi liberi, fiţi frumoşi, fiţi fericiţi! Şi fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul, dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc! În acest an, Ziua Culturii Naţionale e un început. Fie ca acest început să dea roade în fiecare dintre noi şi în întreaga Românie!


“O sărbătoare a spiritului românesc”
Academician Eugen Simion, preşedintele secţiei de literatură din cadrul Academiei Române, iniţiatorul legii.
„Personal sunt foarte fericit că Parlamentul României a adoptat această lege. Este o lege bună. Ea se leagă de numele lui Eminescu şi în fiecare an, la 15 ianuarie, vom vorbi despre cultura română vorbind, în primul rând, despre Eminescu. Nu suntem prima ţară din Europa care are o zi a Culturii Naţionale. Spania, de pildă, are ziua culturii naţionale legată de o dată a biografiei lui Cervantes, iar Portugalia are şi ea o zi legată de poetul lor naţional, Camoes. În Italia, de ziua lui Dante Alighieri, toată lumea iese în stradă, cântă, recită, dansează, sărbătoreşte, Dante sărbătorindu-se pe el. Aşa aş vrea şi eu, şi aşa sper că se va întâmpla, şi anume ca, de Ziua Culturii Naţionale, care coincide cu ziua lui Eminescu, românii să mediteze la cultura lor şi să fie o sărbătoare a spiritului românesc. Românii sunt pur şi simplu blocaţi de politică, ei ascultă toată ziua numai despre certurile politicienilor, iar televiziunile naţionale vorbesc numai despre viaţa politică. Ei bine, măcar o dată pe an, românii vor putea medita la destinul culturii şi la spiritualitatea lor. Este o sărbătoare a spiritului românesc.”


„Chestiile astea - frecţii la un picior de lemn”
Nicolae Manolescu, membru corespondent al Academiei Române, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România.
„Nu sunt atât de bun la chestii festive şi mi se pare destul de caraghios. Eu spun că, decât să facem festivităţi dintr-astea, mai bine îl citim pe Eminescu. Trebuie să mai căutăm ediţii, pentru că ediţii de poezii ale lui Eminescu nu se găsesc în librării. Chestiile astea nu ajută în general la imaginea culturii româneşti. Astea sunt frecţii la un picior de lemn. Boala este că nu se tipăreşte şi nu se citeşte. Facem Ziua Culturii Naţionale de ziua lui Mihai Eminescu şi n-am rezolvat nimic. Se vor ţine nişte discursuri plicticoase şi cu asta, basta! Limbă de lemn, eventual! Asta este realitatea la noi, dar eu sunt pentru o realitate cu mai mult bun-simţ. Nu de festivităţi ar trebui să ne ardă acum. Nu mai spun că seamănă şi a diversiune câteodată. În loc să discutăm ce trebuie, facem Ziua Culturii Naţionale de ziua lui Eminescu aşa, ca să ne aflăm în treabă. Sunt absolut împotriva acestui tip de a ne manifesta. Dacă de ziua lui Eminescu sau în luna în care s-a născut apar cărţi despre el, biografii, bibliografii, volume, interpretări, studii critice, cum se întâmplă în toată lumea, ar fi grozav. Nu apare absolut nimic, iar cărţile lui nu se găsesc, în schimb noi facem Ziua Culturii. Îl pomenim în fiecare an pe Eminescu cu mult respect, în mod îndreptăţit, dar la ce ne ajută?”


Cultura de ziua ei
România are, începând din acest an, Ziua Culturii Naţionale.La iniţiativa Academiei Române, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care de 15 ianuarie, data naşterii lui Mihai Eminescu, a devenit Ziua Culturii Naţionale. Cu această ocazie, mai multe personalităţi din diferite domenii artistice - muzică, artă plastică, literatură sau media - şi-au exprimat opiniile, în exclusivitate pentru „ring”, în legătură cu existenţa unui asemenea eveniment în spaţiul cultural românesc.

Răzvan Theodorescu
Fost ministru al culturii, academicianul Răzvan Theodorescu salută iniţiativa Academiei Române, pe care o găseşte bine-venită. „Este o bucurie că ziua lui Eminescu este cinstită în acest fel, şi îmi pare bine că a fost o iniţiativă a Academiei Române, această instituţie fiind una dintre puţinele care sprijină cultura în continuare. Este o mare satisfacţie să ştii că ziua de naştere a lui Eminescu devine ziua sărbătoririi culturii. Pe de altă parte, mi-e teamă că, aşa cum se întâmplă în România în ultima vreme, va fi o formă fără fond, deoarece cultura nu mai este sprijinită în niciun fel din punct de vedere guvernamental.” Şi istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de externe al României, este de părere că Ziua Culturii Naţionale era necesară. „Mi se pare un lucru foarte bun, pentru că orice atenţie dată fenomenului cultural este bine-venită. Acum depinde ce se va întâmpla în această zi şi dacă va fi o serie de înlesniri pentru instituţiile de cultură, în a avea un program diferit, mai lung, eventual de a oferi reduceri de preţuri pentru a atrage lumea spre muzee, spre săli de concerte etc., ceva în genul cum sunt acele nopţi ale muzeelor, când sunt deschise până mai târziu şi fac anumite reduceri de preţuri, sau Filarmonicele să adopte o altă strategie de marketing dacă au un program aparte. Depinde de organizatori şi până la urmă depinde de Ministerul Culturii. Ideea mi se pare foarte bună.”

Ştefan Agopian - Ipocrizie & zi nefastă
De aceeaşi părere este şi scriitorul Ştefan Agopian, care asociază Ziua Culturii Naţionale cu o sărbătoare nefastă. „Părerea mea este că ziua aceasta nu o să schimbe cu nimic imaginea pe care o avem. Putem, eventual, să ţinem doliu de Ziua Culturii Naţionale. Este, într-adevăr, ziua de naştere a lui Eminescu, dar pentru cultură ar merita să fie o zi de doliu. Ziua asta este praf în ochi. Trebuiau să mărească bugetul Ministerului Culturii. Este încă o sărbătoare de care nu aveam nevoie. Ne ajunge că s-a născut Eminescu. Este vorba despre demagogie. Atâta timp cât cultura are un buget infim, este demagogie să faci o zi naţională a culturii.” Scriitorul şi jurnalistul Stelian Tănase crede că Ziua Culturii Naţionale este o dovadă de ipocrizie din partea autorităţilor. „În loc să se instituie această «zi a culturii», era mai bine dacă se dădea o lege bună pentru artişti. Un exemplu: cea a «drepturilor de autor». Sau ar fi trebuit acordate nişte sume importante pentru restaurări. Unexemplu: pentru Mănăstirea Văcăreşti, cel mai important monument religios ortodox din sud-estul Europei, distrus în anii ‘80 de Ceauşescu. «Ziua culturii» este încă o dovadă a ipocriziei politicienilor. Pot să spună acum (pe gratis) că au făcut «ceva» pentru cultură.”

George Stanca - Politizăm cultura?
O atitudine tranşantă faţă de ce se întâmplă în cultura română în prezent are şi scriitorul George Stanca. „După ce critici, ziarişti şi scriitori nevolnici l-au atacat pe Nichita pentru «colaboraţionismul» lui, până la visceralul «l-aş fi omorât cu mâna mea», cu toate atacurile mişeleşti, josnice şi nedemne ale unor Preda, Vlasie şi alţi găşcari, cărora le stă în gât - nu are loc «nobeliarul» Cărtărescu de el -, a rămas doar Mihai Eminescu. Singurul simbol credibil la care românul umilit şi obidit, vândut la el în ţară - mânca-le-ar inima cânii! - să se mai închine. Căci la cine să se mai plângă el, românul, de la Nistru pân’ la Tisa?” Pe de altă parte, poetul Ioan Es. Pop se teme de politizarea acesteia. „Ziua Culturii Naţionale merită instituită fie şi pentru ca lumea tot mai îndepărtată de acest fenomen să audă, măcar o dată pe an, că mai există cultură şi că acest cuvânt n-a fost încă scos din dicţionare. Numai că şi aceasta, la fel ca alte zile importante, va fi confiscată de unii sau alţii dintre puternicii momentului şi, din acea clipă, va deveni un simulacru de zi a culturii.”

Florin Chilian - Relativ OK
Muzicianul Florin Chilian continuă şirul părerilor în stilul cu care ne-a obişnuit. „Din punctul meu de vedere este o iniţiativă relativ OK a Academiei Române, mai ales că este singura iniţiativă despre care se face vorbire în ultima vreme. Altfel spus, eu cred că Ziua Culturii Naţionale ar trebui să fie în fiecare zi. Din nefericire însă, cultura română nu prea mai există de foarte multă vreme. Ziua Culturii Naţionale este de ziua lui Eminescu, cel care a fost aruncat la coşul istoriei de un reprezentant, să zicem, al culturii române. În clipa în care toţi marii artiştii români mor de foame, sunt privaţi de drepturi de autor, li se pune o taxă pe creaţie, nu ştiu ce sens are. Eu cred că Academia Română ar face mai bine o reverenţă faţă de băieţii de la Paraziţii şi i-ar primi în rândurile Academiei.” Romancierul Nicolae Breban apreciază faptul că ziua de naştere a lui Mihai Eminescu este definită ca Ziua Culturii Naţionale. „Cred că sunt câteva semne în ultima vreme care arată că guvernele României şi politicienii se ocupă şi de cultură, aducându-şi aminte că limba, cultura, literatura şi artele definesc specificul poporului şi al destinului nostru. Această hotărâre de a defini data de 15 ianuarie ca o zi a culturii mă bucură şi sper că vor veni şi alte hotărâri de acest tip, care ne vor întoarce din nou cu faţa către tânăra şi frumoasa noastră cultură. Din păcate, imaginea culturii noastre în lume este foarte rea, penibilă în acest moment, cum nu am avut niciodată; nici sub comunism imaginea noastră nu a fost atât de jos.”

Alexandru Matei
“Ziua Culturii Naţionale vine să încununeze o absenţă. O zi naţională nu mai înseamnă nimic. Cultura, pe de altă parte, înseamnă astăzi orice. O zi naţională a culturii ar avea poate însemnătate dacă ar putea mobiliza colectivităţile locale din ţară, cele care au un acces foarte restrâns la manifestări culturale. Acum, nu ştiu dacă ziarul «ring» va ajunge acolo. Mi-e că ajunge tot la metrou, pe unde trec oameni sătui de evenimente culturale şi de cultură naţională.”

Doina Ruşti
“Zilele festive pot uneori să pună umărul la mitologizarea unei vieţi anoste. Dacă într-o zi o să găsesc Strada Olari pavată cu volume de Răzvan Ţupa o să mă simt ca şi cum le-aş fi citit! Prin urmare, dacă nu e cu taxe, de ce nu şi-o zi a culturii! Fericirile se măsoară în sărbători.”

Elena Vlădăreanu
“Numai numele şi istoricul a tot ceea ce înseamnă «zile naţionale» nu anunţă nimic bun. Nu ştiu exact dacă sunt prevăzute «programe artistice care să marcheze», dar presupun că sunt. În timpul ăsta se închid teatre, se comasează instituţii de cultură, pentru Centrul Naţional al Dansului nu se găsesc bani de un nou sediu... Se va vedea tot ce vor ei să se vadă.“

Dan Perjovschi
"Ziua Culturii Naţionale ar trebui să fie luni, marţi miercuri, joi, vineri, sâmbătă şi duminică, ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie. Şi poate ar trebui să fie a culturii, în general.”

Horia Barna
“Ziua Culturii Naţionale române ar trebui să fie în fiecare zi a anului; cum uităm de ea, după ce o sărbătorim, se ofileşte şi moare puţin câte puţin, iar fără ea, murim noi. Şi nu numai că murim şi dispărem, aproape fără să lăsăm o urmă suficient de durabilă, dar curând ne uită de tot şi restul lumii care contează.”

Florin Iaru
“O astfel de sărbătoare înseamnă bucurie, curiozitate, idei, comerţ. La noi, bolboroseala pioasă, datul ochilor peste cap şi gângăveala preţioasă vor sufoca orice prospeţime. De altfel, când mare poet naţional e Păunescu, iar Fănuş Neagu - academician, a murit francul. Din fericire, arta nu se face de sărbători.”

Horaţiu Mălaele

„Cerneţi toată umanitatea, de-a lungu’ şi de-a latu’, de-a josu’ şi de-a ‘naltu’, printr-o sită foarte, foarte deasă. Cu uşurinţă, veţi vedea o nestatornică şi miraculoasă pulbere aurie. Ea este Cultura.”

Maia Morgenstern
“Cultura este o noţiune foarte vastă ce nu poate fi definită în câteva cuvinte. Fiecare dintre noi ar trebui să reuşească să scuture praful de pe adevăratele valori culturale.“

George Ivaşcu
„Consider că lucrul cel mai de preţ pe care îl avem noi, românii, este chiar cultura ţării noastre. Oamenii iubesc cultura, dar asta nu înseamnă că ea este valorificată la adevăratul potenţial.”

Dan Popescu
"Festivismele culturale mi-au displăcut dintotdeauna. Cultura e un efort continuu, nu o petrecere câmpenească anuală. Nu e altceva decât o justificare pentru a mai şifona nişte bani de la instituţiile statului pentru heirupisme penibile. Eu pe 15 ianuarie o să am închis la galerie. Îmi aniversez tatăl care e născut în aceeaşi zi cu Eminescu şi cultura naţională. Ne revedem după. În fiecare zi.”

Vlaicu Golcea
“Pentru mine, Ziua Culturii Naţionale ar trebui să fie un moment personal de introspecţie, fie că eşti producător sau consumator de cultură. Şi mi-aş pune întrebări de genul: ce înseamnă să te identifici ca român astăzi? Ce am creat noi valoros în plan universal în ultimii 60 de ani? Dar în ultimii 20? Cultura este un refugiu sau poate schimba real lucruri în plan social? Lipsa de criterii, informaţie şi apetit pentru cultură este normală în zilele de azi? Trebuie să asistăm pasivi la naşterea noilor valori pe care societatea noastră o produce? Ne vom sincroniza oare vreodată cu aparatul cultural european? Asta m-aş întreba.”

Floarea Ţuţuianu
“Dacă există o zi a culturii naţionale ar însemna că ar exista o singură cultură naţională a ţării respective? Nu cred că se poate aşa ceva. Un stat este constituit de un popor, adică de oameni la plural, or, fiecare dintre noi are o cultură a sa, produsă de originea sa, de educaţia sa, de mediul său social şi cultural, de viaţa sa. La fel cum nu există un singur poet sau un singur scriitor, nu există o cultură naţională unică. Aş prefera o zi care sărbătoreşte posibilitatea de a avea o mulţime de culturi.” Fanny Chartes
“Cred că Ziua Culturii Naţionale ar trebui să fie în fiecare zi. Promovată discret, dar constant, având ca principiu susţinerea valorii, începând cu limba română vorbită corect, cu promovarea scriitorilor clasici şi contemporani, a artei vechi româneşti şi contemporane, a muzicii, a teatrului, dansului sau a cinematografului româneşti. Principiul să fie, repet, valoarea, şi nu kitschul. Alegerea unei zile festive, cea din 15 ianuarie, e bine-venită - totul e să nu se transforme în festivism.”

Nicolae Coande
„Nu ştiu cine este pesedistul care a avut iniţiativa instituirii unei zile naţionale a culturii, dar a avut o idee bună, dacă nu cumva o copiat-o de la spanioli sau portughezi, care astfel îşi serbează realizările în zilele când sunt comemoraţi Cervantes şi Camoes. Acum, e bine şi aşa, nu trebuie să reinventăm noi roata. Am auzit că şi-n Italia cu Dante e la fel. Numai că Dante era şi uomo universale; bând el apă din Arno s-a simţit pe dată florentin (de la Florenţa, oraşul unde dă şuturi şi pumni Mutu), dar nu a uitat să aduge că simte şi respiră urbi et orbi. La noi, Eminescu al tuturora (chiar dacă a băut apă din Dâmboviţa), este din ce în ce mai singur şi mai neînţeles, aşa cum îi stă bine oricărui mare poet. Vorba lui Morus e de actualitate: trag nădejde că-s destul de greu de înţeles... Parafrazându-l pe decapitat, pot spune şi eu: trag nădejde că nu va fi o zi a culticilor din România, ci chiar a spiritelor libere care au ceva de spus, nu doar de comemorat umbre vechi. Mă tem, însă...”

Gelu Vlaşin
"Din păcate, la noi, în România, sunt atât de perimate acțiunile festive încât nu-ți mai pare deloc firesc să participi la evenimente oficiale sau oficialízate când observi că pâna și noțiunea de firesc a dispărut din peisaj. Românii din străinătate sunt însă cei care caută aproape cu disperare orice prilej pentru a-și actualiza afectivul teritorial prin inventarea unor evenimente relaționate cu țara. Apar astfel numeroase acțiuni de tip: zilele românești, saptămâna culturii române etc. începând cu metropolele occidentale și terminând cu satele agricole din zonele iberice. Sigur că există o fărâmă de sentiment și dorință înălțătoare în tóate aceste întâmplări, însă aproape de fiecare dată evenimentul cultural se transformă într-un fel de serbare câmpenească de unde nu vor lipsi niciodată micii, sarmalele şi muzica de proastă calitate. Cam puțin, zic eu, pentru ceea ce și-ar fi dorit un asemenea eveniment. Revenind pe tărâmul natal, aș vrea să precizez faptul că nu mi se pare deloc ușor astăzi să dai o conotație exclusivistă, fără nuanțe politicianiste, unei sărbători care ar trebui în fond și la urma urmei să fie emblematică atât ca punct de reper cultural național, dar mai ales ca mijloc de promovare a imaginii României în străinătate. Pentru că orice s-ar spune și oricât ar încerca alții să minimalizeze impactul, cea mai bună, mai onorantă și mai puțin costisitoare variantă de lobby internațional este cultura. Ce-ar trebui făcut în acest sens? Cred că n-ar trebui să conteze atât de mult faptul că sărbătorim Ziua Culturii Naţionale pe 15 ianuarie, şi nu într-o cu totul altă zi, nici animozitățile, nici interpretările malițioase și nici polemicile nesfârșite. Ci faptul că am putea beneficia de o sărbătoare culturală în cel mai profund sens al interpretării, cu acțiuni de nivel european, cu promovarea în prim-plan și în prime time a multitudinii de actanți ai spațiului cultural românesc – mă refer la aceia care sunt reprezentativi din punct de vedere valoric. Însă tare mi-e teamă că această sărbătoare națională o să se transforme într-un alt prilej de-a arunca pe apa sâmbetei niște fonduri uriașe pe care nimeni niciodată n-o să le mai justifice"

Silviu Dancu
„Ziua Culturii Naţionale! Sună pe de-o parte impresionant, pe de alta foarte vag. De altfel, când într-o singură expresie ai de-a face cu termeni de genul «naţional» şi «cultură» te încearcă un sentiment al abstractului, te simţi nevoit să supralicitezi la nivel de interpretare. În fond, care cultură? Cea naţională? Atunci de ce nu i s-a spus Ziua Culturii Naţionale? Adică avem o naţiune, naţiunea are o cultură, cultura are o zi a ei. Iar noi avem nişte întrebări: «Când s-a născut această cultură? În ce constă ea? De ce nu i s-a mai sărbătorit ziua? Şi de ce taman acum?» Evident, nu o să ne străduim să răspundem. Pentru că nici măcar nu ne întrebăm cu adevărat. Ne păstrăm într-un zâmbet amical, lipsit de răutăţi gratuite şi ne jucăm cu alte detalii. Ca, de exemplu, data aleasă: 15 ianuarie. De ce 15 ianuarie? Pentru că, oficial, este ziua de naştere a lui Mihai Eminescu. A se observa că nu precizăm nici «poetul Mihai Eminescu» (pentru că a fost mai mult decât atât), nici «poetul naţional Mihai Eminescu» (pentru că ar fi bine pentru cultura noastră naţională ca el să fie – sau să fi fost – mai mult decât atât). Mie mi se pare că ar suna excepţional «scriitorul, eseistul, publicistul şi poetul universal Mihai Eminescu». Abia atunci formula Ziua Culturii Naţionale ar avea un sens limpede. Un fel de «Ziua Culturii Naţionale Universale». Merge cât se poate de bine cu termeni de tipul: integrare, Spaţiu Schengen, corectitudine politică şi libera circulaţie. Glumesc? Evident! Cu răutate? Deloc! Sincer, consider că orice prilej de a sărbători cultura este bun. Şi eventualele discuţii cu privire la acest nou concept nu pot aduce decât răspunsuri coerente la întrebări – sper eu – mai puţin ludice decât cele de faţă. Dar ceva îmi tot dă ghes să zâmbesc în continuare: dacă ziua lui Mihai Eminescu este, oficial, 15 ianuarie, există totuşi teze care sugerează că data de 14 ianuarie ar fi, de fapt, ziua în care ar fi trebuit să ne sărbătorim Ziua Culturii Naţionale sau, mai îndrăzneţ, data de 20 ianuarie. Altfel spus, dacă nu prea suntem siguri când s-a născut Mihai Eminescu, o păţim şi în cazul Culturii Naţionale. Iar mie-mi place în întregime această ambiguitate. În fond, dacă tot vorbim despre o naţiune care nu se va naşte peste două zile şi despre o cultură la fel de experimentată, de ce ar trebui să ne agăţăm de rigori calendaristice? Sau de vârstă? În final pot spune doar atât: îmi place conceptul! De fapt, îmi place atât de mult încât i-aş face şi o zi de botez, una de majorat, alta de intrare la facultate. Şi la fiecare prilej să fie evenimente cât cuprinde. Şi tort! Chiar aşa, pe tort câte lumânări vor fi?
Şi lucrul cel mai important: cine va sufla în ele?”

Adam J. Sorkin (traducător, Statele Unite)
“Ca traducător activ şi admirator entuziast al poeziei româneşti şi al scenei culturale vii de azi, mă bucur să aflu că s-a instituit Ziua Culturii Naţionale. Atât literatura română tradiţională, cât şi cea contemporană au destul de multe de sărbătorit şi sunt mulţumit dacă vreuna dintre traducerile mele joacă un rol oricât de modest făcând cultura română să fie mai bine cunoscută în străinătate.”

Bogdan Lipcanu
“Parcă am ieşit din epoca statului naţional, dar noi târâm naţionalul ăsta ca o tinichea de coadă. S-ar putea sărbători prin desfiinţarea armatei române, care deţine proprietăţi imense în clădiri şi terenuri nefolosite sau inutil folosite. Banii din PIB pentru armată, plus transferarea tuturor proprietăţilor MApN în patrimoniul Ministerului Culturii ar crea un buget decent. În plus, preşedintele ar trebui să declare proaspătul stat demilitarizat, stat cultural, adică să facă o prioritate politică din dezvoltarea culturii.”

“Ce poate să însemne?
O lipsă de propuneri alternative. Îmbrăţişăm artificial o formă uzată şi rigidă de comunitate (naţiune=comunitate stabilă de oameni, istoriceşte constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune.- DEX) conformându-ne unei "metanaraţiuni" istoriciste”

Irina Botea
“Cum s-ar mai putea sărbători o astfel de zi?
Mergând de curând în afara Bucureştiului cu maşina, am fost opriţi de un poliţist, care ne-a atenţionat că trebuie să avem luminile aprinse pe drumuri europene. Cum recunoaştem şi diferenţiem drumurile europene de şoseaua naţională? Sau un drum poate fi şi şosea naţională şi drum european?
Cum să sărbătorim ziua asta? Ieşind la şoseaua naţională.”

Tomasz Klimkowski (traducător, Polonia)
“Vorbind din perspectiva unui romanist din afara României, m-aş aştepta la mai multe evenimente de promovare a limbii române şi a istoriei României (domenii ca arta, muzica, teatrul, filmul fiind deja destul de bine promovate de ICR), precum şi a traducerilor din limba română care, de multe ori, nu au un ecou suficient din cauza unei promovări limitate.”

Elena Borras Garcia (traducător, Spania)
“Cred că o asemenea sărbătoare ar trebui să cuprindă fiecare element al unei culturii. Ea nu poate fi redusă, de exemplu, numai la parte artistică şi nici numai la gastronomie. De asemenea, fiind un concept atât de vast, cred că, pentru a avea un efect real și să ajungă la public, sărbătorile ar trebui să dureze cel puțin câteva zile și să aibă evenimente diferite despre fiecare strat al culturii.”

Vasile Ernu
„Îl respect pe Eminescu, nu respect «poeţii naţionali». Dacă vrem să omorâm un poet, îl declarăm naţional şi l-am rezolvat. Lucruri care nu mai semnifică nimic. Recităm pe de rost fără a mai şti de unde am plecat şi ce a vrut să spună poetul. Iară a declara o zi a culturii naţionale doar ca să mai dăm un recital şi să cheltuim nişte bani, nu are niciun rost. Avem nevoie de proiecte coerente pe termen mediu si lung. Infrastructura culturală se năruie, bani de achiziţie de carte nu mai sunt, bibliotecile se distrug, librăriile dispar, cinematografele demult au dispărut. Şi noi sărbătorim. Ce? Ruinele? Şcolile se închid. Înainte de a sărbători trebuie să producem motive de sărbătoare. Acum ar trebui de pus în dezbatere: ce facem şi încotro ne îndreptăm.”

Andrei Ruse
„O zi a culturii naţionale? Sună bine de tot, dar depinde ce se întâmplă în această zi; e frumos faptul că se vrea a fi de ziua lui Eminescu, însă nu știu cât ar ajuta asta, mi se pare că nimerind în plină iarnă oportunitățile culturale vor fi limitate la evenimente inside, într-o zi în care tocmai, ar trebui să fie «inundate» străzile de artă și cultură, o zi plină de culoare.”

George Stanca
„La funeraliile lui Nichita, pe vremuri grele, un grup de tineri veniţi la ceremonie ca să vadă mai bine procesiunea s-au urcat, fără a şti, pe mormântul lui Mihai Eminescu. Când le-am atras atenţia, s-au retras speriaţi şi plini de respect. Atunci, Eminescu şi Nichita erau singurele simboluri pure ale noastre, care puteau fi plânse de popor, fiindcă erau iubite necondiţionat. Peregrinările la mormintele lor au fost ani de zile momente de protest mut. După ce critici, ziarişti şi scriitori nevolnici l-au atacat pe Nichita pentru «colaboraţionismul» lui, până la visceralul «l-aş fi omorât cu mâna mea», cu toate atacurile mişeleşti, josnice şi nedemne ale unor Preda, Vlasie şi alţi găşcari, cărora le stă în gât - nu are loc «nobeliarul» Cărtărescu de el - a rămas doar Mihai Eminescu. Singurul simbol credibil la care românul umilit şi obidit, vândut la el în ţară - mânca-le-ar inima cânii! - să se mai închine. Căci, la cine să se mai plângă el, românul, de la Nistru pân’ la Tisa ?”

Radu Aldulescu
„După ce că s-a făcut în aşa fel ca să se ruineze ţara, mai aveam nevoie şi de Ziua Culturii Naţionale. Nicidecum nu mi se pare o idee bună, mai ales în condiţile în care cultura este căzută la pământ la noi, este o catastrofă. Este un gen de demagogie care se practică la noi de 20 de ani şi mai bine încoace. Cultura este distrusă şi acum cei de sus se gândesc ei să facă Ziua Culturii Naţionale. Este ca şi cum, după ce i-ai rupt un picior unui om, îi faci cadou o proteză. Nu ar putea îmbunătăţi imaginea culturii o asemenea aniversare, mai ales că, în general, imaginea culturii române este complet căzută, ca de altfel şi piaţa de carte. Este cea mai căzută piaţă din interbelic încoace. Nu a fost aşa ceva nici în comunism, nici în primii ani de după revoluţie.”

Răzvan Theodorescu
„Este o mare satisfacţie să ştii că ziua de naştere a lui Eminescu devine ziua sărbătorii culturii naţionale. Practic întreaga cultură naţională stă pe umerii celor doi titani, Mihai Eminescu şi Nicolae Iorga. E bine să ne aducem aminte de acest lucru, mai ales atunci când o sumă de neisprăviţi au contestat importanţa lui Eminescu. Pe de altă parte, mi-e teamă că, aşa cum se întâmplă în România în ultima vreme, va fi o formă fără fond, deoarece cultura nu mai este sprijinită în niciun fel, din punct de vedere guvernamental. În genere, astăzi suntem guvernaţi de oameni fără cultură, pentru care efectiv cultura naţională nu reprezintă mai nimic. S-a văzut foarte recent acest lucru în legătură cu legea educaţiei. Este bucurie că ziua lui Eminescu este cinstită în acest fel, şi îmi pare bine că a fost o iniţiativă a Academiei Române, această instituţie fiind una dintre puţinele care sprijină cultura în continuare. Pe de altă parte, este teama că va fi pur şi simplu o formă fără fond. Pentru încă ceva vreme, mi-e teamă că cultura nu va însemna nimic în România. Pe plan internaţional cultura este singurul lucru care se poate exporta, numai că, în vremea mandatului meu de ministru al culturii, ca să iau un singur exemplu subiectiv, eram pretutindeni prezenţi la zilele culturii româneşti de la Stockholm până la Vatican. Acum practic nu se mai face absolut nimic. Să nu se uite că în acea vreme preşedinte al României era un intelectual, Ion Iliescu, iar prim-ministru era tot un intelectual, Adrian Năstase. Nu este nevoie să amintesc cine este preşedintele României azi şi cine este prim-ministru.”

Nicolae Breban
„Cred că sunt câteva semne în ultima vreme care arată că guvernele României şi politicienii se ocupă şi de cultură, aducându-şi aminte că limba, cultura, literatura şi artele definesc specificul poporului nostru şi al destinului nostru. Semne cum a fost milionul de euro acordat de dl. Boc pentru reviste literare, care sunt o respiraţie a ideilor naţiunii şi a unificării teritoriale româneşti, sunt de bun augusr. Revistele sunt singurele care exprimă ceea ce gândesc tinerii şi scriitorii. Această hotărâre de a defini data de 15 ianuarie ca o zi a culturii mă bucură şi sper că vor veni şi alte hotărâri de acest tip, care ne vor întoarce din nou cu faţa către tânăra şi frumoasa noastră cultură. Din păcate imaginea culturii noastre în lume este foarte rea, peniblă, în acest moment, cum nu am avut niciodată, nici sub comunism imaginea noastră nu a fost atât de jos. E adevărat că oamenii politici, timp de 20 de ani, au uitat că prin cultură, în primul rând prin artele plastice, prin muzică, dar şi prin literatură sau filozofie, putem propune şi o altfel de imagine a României decât cea pe care o avem acum. Unele naţiuni ne văd ca nişte foşti comunişti, nişte hoţi. Iată că, în sfârşit, ne întoarcem puţin cu faţa înspre cultură şi cred că sunt semne bune. Nu ştiu însă dacă vom putea ieşi din această criză, care se pare că va mai dura încă câţiva ani buni. Am putea să începem cu arta plastică, care are un mesaj extraordinar, este foarte vizibilă. Noi încă avem o şcoală mare de pictură, de artă grafică, pe care din păcate nu ştim să o folosim, nu ştim să o aruncăm în lume. Plus că, după aceea vine muzica, compozitorii, şi literatura, bineînţeles.”

Nicolae Manolescu
„Nu sunt atât de bun la chestii festive şi mi se pare destul de caraghios. Eu spun că decât să facem festivităţi dintr-astea mai bine îl citim pe Eminescu. Trebuie să mai căutăm ediţii, pentru că ediţii de poezii ale lui Eminescu nu se găsesc în librării. Chestiile astea nu ajută în general la imaginea culturii româneşti. Astea sunt frecţii la un picior de lemn. Boala este că nu se tipăreşte şi nu se citeşte. Facem ziua culturii naţionale de ziua lui Mihai Eminescu şi n-am rezolvat nimic. Se vor ţine nişte discursuri plicticoase şi cu asta, basta! Limbă de lemn, eventual! Asta este realitatea la noi, dar eu sunt pentru o realitate cu mai mult bun simţ. Nu de festivităţi ar trebui să ne ardă acum. Nu mai spun că seamănă şi a diversiune câteodată. În loc să discutăm ce trebuie, facem ziua culturii naţionale de ziua lui Eminescu, aşa, ca să ne aflăm în treabă. Sunt absolut împotriva acestui tip de a ne manifesta. Dacă de ziua lui Eminescu sau în luna în care s-a născut apar cărţi despre el, biografii, bibliografii, volume, interpretări, studii critice, cum se întâmplă în toată lumea, ar fi grozav. Nu apare absolut nimic, iar cărţile lui nu se găsesc, în schimb noi facem ziua culturii. Îl pomenim în fiecare an pe Eminescu cu mult respect, în mod îndreptăţit, dar la ce ne ajută?”

Ştefan Agopian
„Părerea mea este că ziua culturii naţionale nu o să schimbe cu nimic imaginea pe care o avem. Putem eventual să ţinem de ziua culturii naţionale o zi de doliu. Este, într-adevăr, ziua de naştere a lui Eminescu, dar pentru cultură ar merita să fie o zi de doliu. Ziua asta este praf în ochi. Trebuiau să mărească bugetul ministerului culturii. Este încă o sărbătoare de care nu aveam nevoie. Ne ajunge că s-a născut Eminescu. Este vorba de demagogie. Atâta timp cât cultura are un buget infim, este demagogie să faci o zi a culturii naţionale. Aşa cum am mai spus, poate foarte bine să fie o zi naţională de doliu pentru cultură. Cât priveşte faptul că şi alte naţiuni au o zi a culturii naţionale, noi nu facem decât să preluăm nişte forme fără fond.”

Călin Pop - Celelate Cuvinte
Un popor fără cultură e condamnat la dezintegrare.
Cultura este totul. Este ceea ce ne deosebeşte şi ne face să ne simţim cu adevărat oameni. La noi în ţară se întâmplă o depreciere constantă în timp a culturii, începând din 1990 încoace. Din păcate, Cultura este un domeniu science fiction pentru mulţi dintre români."

M. Duţescu
„Ce s-ar putea întâmpla într-o zi dedicată culturii noastre naţionale? Mi-e groază să mă gândesc. Şi, mai exact: ce este cultură, ca să fie scos oficial la lumină? Şi ce nu are privilegiul să fie? După ce am crescut cu imne şi montaje kilometrice despre ţară / partid, după ce mai apoi, euforic, retard, mi-am admirat primii stropi ai unei pubertăţi-standard în momentul în care Birică o iubea prima oară pe Polina chiar acolo, «la văgăuni», pe pământul rece din care aveau să-şi facă chirpici pentru casă, şi, desigur, «Use your illusion 1 + 2», ca imediat după, cuprins de frisoane, să rătăcesc cu Suede, Nirvana şi chestii gen «Zbor în bătaia săgeţii» pe la mijlocul anilor '90, dar şi Kafka şi Velvet Underground, în sfârşit, şi să las totul baltă, ca să mă îndrept spre o profesie tehnică şi deopotrivă artistică pe care să ajung s-o iubesc, iar mai apoi s-o urăsc, iar mai apoi să-mi fie indiferentă, şi iar s-o iubesc, şi Almamegretta, sau la fel de bine Ian McEwan, pentru ca undeva în jurul vârstei de 29 să încep să scriu lungi poeme despre o copilărie pierdută etc. – eu, astăzi, nu mai ştiu să răspund la aceste întrebări.”

Adrian Cioroianu
„Mi se pare un lucru foarte bun, pentru că orice atenţie dată fenomenului cultural este bine-venită. Acum depinde ce se va întâmpla în această zi şi dacă vor fi o serie de înlesniri pentru instituţiile de cultură, în a avea un program diferit, mai lung, eventual de a oferi reduceri de preţuri pentru a atrage lumea spre muzee, spre săli de concerte etc., ceva în genul cum sunt acele nopţi ale muzeelor, când sunt deschise până mai târziu şi fac anumite reduceri de preţuri, sau operele filarmonice dacă au un program aparte. Depinde de organizatori şi până la urmă depinde de ministerul culturii. Ideea mi se pare foarte bună. În ceea ce priveşte imaginea nostră în lume, este de datoria noastră să facem o distincţie între cultură şi civilizaţie. La nivelul culturii stăm bine în Europa, dar la nivelul civilizaţiei stăm ceva mai modest. Cei din Europa nu-şi pun întrebări referitoare la cultura română, care ştiu, ştiu, care nu ştiu, n-or să ştie niciodată. Noi avem probleme la nivelul civilizaţiei româneşti. Degeaba luăm premii cu filmele noastre la Cannes, dacă la nivelul civilizaţiei, în paralel cu cei de la Cannes, sunt şi nişte cetăţeni români care mai ştiu eu ce fac prin Europa. Asta nu mai ţine de cultură, ci de civilizaţie. Sunt două aspecte diferite. În Europa cultura românească este mai recunoscută decât civilizaţia românească. Avem cu ce să ieşim în lume din punct de vedere cultural, dar din păcate nu ieşim numai cu produse culturale, ieşim şi cu produse civilizaţionale care uneori ne cam afectează interesele.”

Traian T. Coşovei
„Eminescu este un simbol al culturii naţionale, care a cântat în poemele lui fiinţa naţională. Toate semnalele date de ziua lui Mihai Eminescu sunt un semnal al încercării de întoarcere la valorile spirituale româneşti. Faptul că în aceeaşi zi este şi ziua culturii naţionale este un lucru foarte bun. Eu cred că avem toate motivele să ne mândrim cu cultura noastră. De la Henri Coandă până la cel care a descoperit insulina, doctorul Paulescu, chiar dacă sunt mai apropiaţi de ştiinţă, cultura română a jucat un rol important atât în plan european cât şi în plan naţional. Şi Eminescu ar trebui aşezat în această ordine a valorilor naţionale. În cultură, în aviaţie, în muzică - numai dacă punem în faţă numele lui George Enescu -, cred că avem o reprezentare foarte bună în lume. Ar trebui să dăm o mai mare atenţie spaţiului cultural autohton, aşa cum fac ţările civilizate. Putem ieşi în lume cu capul sus când vine vorba de artele plastice, de literatură şi de alte domenii care ţin de cultură.”

Iolanda Malamen
„Decenii la rând, în comunism, de două ori pe an (în ianuarie şi în iunie), Eminescu a fost un pretext pentru festivisme şi politizări deşănţate, cît şi pentru clamorile cele mai obscure, hrănind complexele şi obsesiile culturnicilor. Eminescu era «smuls» cu brutalitate din paginile cărturarilor străluciţi care-i glorificaseră geniul, şi dat uzului vulgar şi sintagmelor de mucava. Este bineînţeles normal ca ziua de 15 ianuarie să fie declarată «Ziua culturii naţionale». Să nu uităm că «Ziua Naţională a Portugaliei» se sărbătoreşte la 10 iunie, zi în care (la 1580) a trecut în nefiinţă marele poet lusitan, Luis de Camoes. Ce minunat omagiu! Nu ştiu cît va schimba acest lucru imaginea României în lume, dar, ştiu că pentru conştiinţa de sine a naţiei noastre, gestul este unul fast.”

Radu Vancu
„Ca scriitor, gândul că e 15 ianuarie nu mă tulbură fundamental. Nu scriu nici mai mult, nici mai bine decât în restul zilelor. Ziua de 15 ianuarie nu poate avea efect asupra mea decât dacă mă surprinde în calitate de telespectator; iar efectul acesta cuprinde aproape tot registrul senzaţiilor negative. Eminescu însuşi ar fi fost, nu mă îndoiesc, de-a dreptul deprimat dacă s-ar fi văzut sărbătorit cu atâta ostentaţie şi impostură. Academia Română are, desigur, intenţii bune, însă nu cred că, ambalat în formula mai degrabă kitsch de «zi a culturii naţionale», 15 ianuarie va arăta altfel. Adică într-un fel de care lui Eminescu să nu-i fie jenă. Dacă Academia ar avea iniţiativa de a interzice politicienilor să rostească numele lui Eminescu pe 15 ianuarie, ziua ar arăta deja mai bine.”

Ioan Es. Pop
„O Zi a Culturii Naţionale merită instituită fie şi pentru ca lumea tot mai îndepărtată de acest fenomen să audă, măcar o dată pe an, că mai există cultură şi că acest cuvânt n-a fost încă scos din dicţionare. Numai că şi ea, la fel ca alte zile importante, va fi confiscată de unii sau alţii dintre puternicii momentului şi, din acea clipă, va deveni un simulacru de Zi a Culturii.”

Andrei Păunescu
„Presupunând că aş putea să mă adresez Culturii naţionale ca unui prieten tainic, ca unui partener sau ca unui protector sublim, i-aş spune că îi doresc să nu se dezmembreze, să fie refugiul nostru de vreme rea, să ramână, cum a mai fost în atâtea vremuri grele, ultima soluţie de conservare a forţei şi a identităţii noastre naţionale, după ce le-am cam pierdut pe toate celelalte, de la economie la diplomaţie, de la încredere la mândrie, de la caracter la idealuri. Dacă tot s-a decis alegerea unei zile a culturii naţionale, care altă zi putea fi aleasă, decât ziua (acceptată) de naştere a celui pe care Octavian Goga îl portretiza astfel: „Eminescu este şi rămâne cea mai strălucită încarnaţie a geniului românesc. (...) Prin scrisul lui, Eminescu a cerut cuvânt ideea integralităţii naţionale, cu toate atributele ei logice. (...) Nu e însă numai codificatorul limbii literare. Eminescu e mai mult: e părintele ideologiei naţionale moderne, în evoluţia noastră." Lucian Blaga spunea că „Eminescu e de un românism sublimat, complex, creator. El e mai aproape de ideea românească; Coşbuc e mai aproape de fenomenele româneşti. Coşbuc ar reprezenta poporul românesc printr-un fel de consimţământ plebiscitar, Eminescu îl reprezintă printr-un fel de legitimism de ordin divin.” Adrian Păunescu sublinia că: „Eminescu ne e cultură, / nu ne e religie, / (...) / Negaţi-l, ca să-l iubiţi mai mult, / contestaţi-l ca să-l redescoperiţi, / discutaţi-l, ca să-l citiţi! / (...) / Eminescu nu e soţul legitim / al culturii române, / dărâmaţi instituţia criminală / a obişnuinţei, / a obligaţiei matrimoniale / şi a plictiselii ipocrite. (...)” Dacă va ramâne doar la stadiul de nouă sărbătoare în calendar, nu va ajuta cu aproape nimic. Dacă se va umple de conţinut, atunci va însemna ceva, va avea substanţa, nu doar eticheta.”

Alexandru Ghilduş
„Ziua Culturii Naţionale trebuie să fie cunoscută de comunitatea internaţională suficient încat să fie recunoscute valorile româneşti. Este un reper cultural fericit ales, la care se raportează comunitatea românească de mulţi ani şi care ar putea deveni important şi apreciat numai în măsura în care CULTURA va trece de la capitolul «diverse» la capitolul «prioritate» pentru orice tip de guvernare există sau va exista în România. Este obligatoriu ca tot ce înseamnă valoare să contribuie la îmbunătaţirea imaginii României, iar CULTURA este, cu siguranţă, prima dintre componentele unui ansamblu de mesaje, care poate susţine o promovare competitivă. Dacă România reuşeşte să învete din exemplele anterioare, care dovedesc, fără excepţie, că numai confirmări internaţionale au aşezat reprezentanţii culturii alături de valorile internaţionale, atunci, ZIUA CULTURII NAŢIONALE nu va fi o simplă bifare de evenimente înşiruite la cheremul neprofesioniştilor în folosul unor guvernări interesate de propria imagine, ci expresia a tot ce are mai valoros România. Cultura, în sine, ajută necondiţionat la ceea ce înseamnă imagine, dar, foarte important, cadrul în care se desfăşoară trebuie să fie pe măsura dimensiunii ei. România ca formulă organizatorică, socială şi politică este mult sub nivelul culturii şi acest fapt determină aşezarea noastră în spaţiul mărginaş al Europei.”

Virgil Parghel
„Nu privesc în general în spatele unei iniţiative, ci înainte, la ce poate fi bun în ea. Îmi închipui că, cu ocazia asta, vor fi mai multe activităţi culturale, vor fi mai multe expoziţii etc. Este un lucru pozitiv faptul că avem o zi a culturii naţionale. Ar trebui reinventate momentele şi fiecare zi de genul acesta din cuprinsul unui an. Deşi ne hrănim zilnic cu cultură, uităm adesea de ea. Este o hrană care ne ţine spiritul în viaţă şi nu ne învrăjbeşte. Nu ştiam că şi în Europa sunt astfel de zile, ceea ce ştiam este că europenii se pricep să facă ceea ce se numeşte cultură. Există totuşi un potenţial românesc care nu a pierit. Ţara asta nu este o ficţiune, este o ţară care trăieşte şi în cultură. Dacă vrei să o vezi, cultura, o vezi. Dacă nu vrei, nu o vezi.Plimbându-te, de pildă, prin capitala asta cu zonele ei dezolante, sunt semne de mare cultură: Ateneul Român, de exemplu, Palatul Regal, care a fost distrus la revoluţie, iar acum conţine nişte colecţii extraordinare de artă.”

Robert Şerban
„E foarte bine că, de anul acesta, există o zi a culturii naţionale şi că această zi a fost aleasă ca fiind cea în care s-a născut Mihai Eminescu. Dar e foarte important ce şi cum se va omagia/sărbători/organiza acesată zi, fiindcă nu prilejul ne lipseşte nouă, ci organizatorii, cei care ştiu să dea viaţă acţiunilor/manifestărilor culturale. Eminescu a fost... cimentat de fel de fel de recitaluri şi omagieri anoste, prăfuite, penibile, în care elevii au fost aduşi cu clasa (ca să nu zic cu forţa) şi au plecat de acolo antipatizând creaţia marelui poet şi imaginea sa. Pioşenia idioată şi ditirambii au făcut din Eminescu un „personaj” cu care nu-ţi doreşti să te întâlneşti decât faţă în faţă, adică pe cont propriu, citindu-l cu ochii şi mintea ta. Prin urmare, sper ca oamenii care se vor ocupa, la oraşe şi satele patriei, de organizarea Zilei Naţionale a Culturii să fie profesionişti ai culturii, care să ştie cum să facă din 15 ianuarie o zi pe care să o aştept/aşteptăm cu sufletul la gură. Altfel, va fi la fel de trist, de tristă...”

Florin Chilian
„Există un personaj destul de important în raporturile culturale ale României cu restul lumii care a spus că Eminescu este un fel de schelet în dulap şi că nimeni nu are nevoie de el. Altfel, din punctul meu de vedere, este o iniţiativă relativ ok a Academiei Române, mai ales că este singura iniţiativă despre care se face vorbire în ultima vreme. Altfel spus, eu cred că ziua culturii naţionale ar trebui să fie în fiecare zi. Nenorocierea este că, dacă priveşti pe marile noastre mijloace de informare, în tot ce înseamnă media, cultura nici nu există. În situaţia în care bugetul culturii române scrise este zero măcar de vreo şapte ani, încă de pe vremea ministrului Adrian Iorgulescu, atunci zicem cam la revedere culturii. Din nefericire, cultura română nu prea mai există de foarte multă vreme. Ziua culturii naţionale este de ziua lui Eminescu, cel care a fost aruncat la coşul istoriei de un reprezentant, să zicem, al culturii române. În clipa în care toţi marii artiştii români mor de foame, sunt privaţi de drepturi de autor, li se pune o taxă pe creaţie, nu ştiu ce sens are. Eu cred că Academia Română ar face mai bine dacă ar face o reverenţă faţă de băieţii de la Paraziţii şi i-ar primi în rândurile Academiei. O spun încă o dată, ziua culturii naţionale ar trebui să fie în fiecare zi. E ok că se face, însă mi-e teamă să nu fie un o bătaie de joc, un nou prilej de a se consuma banii care ar trebui să meargă la cultură. Din păcate la noi nu există o top-cultură românească. Din câte ştiu eu, cultura românească ar trebui să aibă mai multe faţete. Una dintre ele este cartea scrisă. Mi-e teamă ca această zi să nu rămână doar o chestie declarativă. Promitem multe, dar nu facem primul pas. Din păcate cultura română a fost distrusă sistematic şi cu bună ştiinţă după revoluţie încoace. Ăsta este un lucru confirmat chiar de Corpul de Control al primului ministru. Probabil că ziua asta a culturii naţionale este un prilej de a mai ascunde nişte bani.”

Felix Nicolau
„O zi dedicată culturii naţionale mă entuziasmează! Doamne, şi Eminescu săracu’, cum se bucură el acolo în Rai – îţi dai seama că o să vină politicienii cu flori la el la cimitir? Şi cu colivă? Exact acum, când la noi cultura e muritoare de foame, când ea nu mai contează la cv-ul universitarilor, pentru că au scos-o din cărţi băieţii care fac reforma. Zău, aproape am plâns când am auzit! M-aş fi mulţumit şi cu un sfert de zi a culturii naţionale, până pe la 10.30, când se termină de filmat discursurile demnitarilor si organelor. După care să înceapă Ziua Naţională a Tinichigiului, a Chelnerului, a Manelistului şi a Afaceristului. În trei cuvinte, să înceapă Ziua Naţională a Politicianului! Care şi aşa ţine tot restul anului.”

Vladimir Găitan
„Mă bucur că în marasmul ăsta generalizat cineva se gândeşte totuşi şi la această cenuşăreasă a acestei nefericite ţări, şi Cenuşăreasa Cenuşăreselor este măria-sa Cultura. Când aud de câte o iniţiativă dintr-asta nu pot decât să fiu fericit că cineva se mai gândeşte şi la Eminescu, care, fără doar şi poate, este un înger care a coborât la un moment dat printre noi şi la care efectiv e păcat să ne gândim doar când este ziua lui de naştere, pe 15 ianuarie. Eminescu este un extraterestru. Chiar mă bucură faptul că oamenii mai au timp de lucrurile astea în fond absolut normale, fireşti, să ne iubim valorile. Cum aş putea să gândesc altfel? Este un gest de normalitate ca ziua culturii naţionale să fie pe 15 ianuarie. Orice referire la aceste valori naţionale nu poate decât să ne aducă o imagine mai bună. Dacă ceva ne lipseşte, atunci asta este imaginea bună. Suntem într-un con de umbră, iar lucrurile astea nu fac decât să ne îndrepte puţin spinarea, ca să ne recâştigăm cât de cât demnitatea.”

Alexandru Arşinel
„Este important să marcăm ziua culturii naţionale, având în vedere faptul că expresia cultură este pomenită din ce în ce mai rar în discursurile diriguitorilor acestei ţări. Mi se pare important faptul că avem o zi care marchează tot ceea ce este legat de cultura românească, cu atât mai mult cu cât ea coincide cu ziua de naştere a marelui poet Mihai Eminescu. Este important că cineva s-a gândit la acest lucru. Eu aş marca această zi printr-un liber dat tuturor artiştilor, chiar dacă artiştii întotdeauna, în orice sărbătoare, inclusiv cele normale, muncesc. Este un fapt care de foarte puţine ori li se recunoaşte.”

Dan Iordăchescu
„MIHAIL EMINESCU. 15 ianuarie. Ziua Culturii româneşti. Academia Română. Este prea minunat. Trebuie să fie simbolic! Pentru toţi românii! Şi cei din bulevardul Iuliu Maniu sau Piaţa Charles de Gaulle, şi cei din Ferentari sau Cucuieţii din Deal. Şi cei din Covasna şi Harghita sau cei din Sibiu şi Săpânţa. Fără să fiu academician, pentru mine ziua de 15 ianuarie a fost şi rămâne o zi sfântă: ZIUA ROMÂNIEI. Ziua când putem striga cu toţii, fără oprelişti: «Vrem pâine! Jos sărăcia! Vrem cultură! Jos prostimea! Vrem iubire de oameni! Jos dictatura! Vrem oameni cu suflete luminoase, în ochi şi pe buze! Jos cu răii de gură! Vrem ordine şi nu harababură! Sintetizând: vrem România, nu Ţiganiada! Vrem ca toţi românii, 22 de milioane, să înveţe istoria Ţării în limba română! Vrem nomenclatură! Ei da, nomenclatură, bazată exclusiv pe patriotism sincer, pe dorinţa pentru binele României, pe stabilirea unei ordini democratice în România! Ei da, vrem un rege străin, dacă cei din «deal» acum nu mai sunt în stare decât de furtul intelectual şi de furtul din buzunare. Vrem un rege care să ne redea ţara României cea Mare, şi nu furturi în parlament. Un rege care să ne redea independenţa Ţării, alungând clanurile mafiote. Un rege care să ne asigure respectul planetar. Trăiască 15 ianuarie, ziua României! Trăiască 15 ianuarie, ziua Culturii Naţionale! Trăiască 15 ianuarie, ziua dezrobirii! Şi pentru că ne încadrăm încă în calendarul ortodox, să spunem: a venit iisus Hristos! Să ne fie de folos! Să ne dea şi Dumnezeu... Ce-am să pot voi da şi eu! Trăiască patria, rai veşnic pământesc! Trăiască Mihail Eminescu!”

Sanda Ţăranu
„Este încurajator să aud că cel mai înalt for, Academia Română, a hotărât ca 15 ianuarie să fie ziua culturii naţionale. În primul rând pentru că se vorbeşte de cultura română, apoi pentru că este ziua naşterii poetului naţional, în a cărui operă găsim rezultatul firesc al unei epoci întregi, precum şi al dezvoltării conştiinţei însăşi a poporului nostru. Să nu ne limităm doar la manifestările care se vor desfăşura în această zi, ci să pretindem o politică de apărare continuă a limbii române şi a valorilor noastre naţionale. Toate acestea ne vor ajuta să trecem peste ignoranţă, sărăcie şi umilinţă.”

Daniel Cristea Enache
„Constantin Noica l-a numit pe Eminescu, printr-o formulă memorabilă, «omul deplin al culturii române». Eu aş spune altceva. Pe de o parte, poezia lui e atît de mare, încît nu are vîrstă. A devenit atemporală. Pe de altă parte, însăşi gîndirea lui îl face mereu actual şi proaspăt pentru noi. În ce fel? Eminescu a reflectat asupra problemelor pe care noi, românii ni le punem de cînd ne ştim. Cine sîntem noi? De unde venim? Ce putem? Ce am putea face, dacă am fi mai serioşi? Care este locul României în lume? Vă sînt familiare aceste întrebări fundamentale? Eminescu şi le-a pus înaintea voastră, cu o intensitate neobişnuită şi o gravitate pe măsură.”

Stelian Tănase
„Cred că în loc să se instituie această «zi a culturii», era mai bine dacă se dădea o lege bună pentru artişti. Un exemplu: a «drepturilor de autor». Cea veche este mult prea confuză, cu multe ambiguităţi; nu ajută deloc scriitorii în relaţia cu editurile, edituri care trăiesc pe spinarea lor. Sau ar fi trebuit acordate nişte sume importante pentru restaurări. Un exemplu: pentru mănăstirea Văcăreşti, cel mai important monument religios ortodox din sud estul Europei, distrus în anii '80 de Ceauşescu. «Ziua culturii» este încă o dovadă a ipocriziei politicienilor. Pot să spună acum (pe gratis) că au făcut «ceva» pentru cultură.”

Ion Mircea
„Cultura naţională ţine de istoria naţiunii, de durata ei lungă. Fără cultură, o naţiune nu poate să dureze. Aşadar, cultura unui neam este o hologramă istorică şi se cere privită din această perspectivă. Pe de alta parte, cultura transcende istoria. Din acest punct de vedere, găsesc inspirată ideea de a dedica o zi din an culturii noastre, pentru că, astfel, punem alături clipa şi veşnicia, lucruri puse arareori alături în viaţa noastră cea de toate zilele. A le serba împreună, la scara întregii naţiuni şi sub stindard eminescian este, repet, o idee strălucită. Condiţia este să şi învăţăm câte ceva din această sărbătoare, să nu acceptăm ca totul să reintre în «normalitate» ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Condiţia este ca la sfârşitul acestei Zile a Culturii să nu se lase întunericul, să nu-i urmeze Noaptea Culturii.„

Dan Mircea Cipariu
„Într-o lume a crizelor spirituale şi identitare, a tabloidizării aspectelor intime ale vieţii, a unei limbi române din ce în ce mai fără diacritice şi mai abreviată în reţelele de socializare şi în sms-uri, ideea unei Zi a Culturii Naţionale e ca o floare ce ar putea arăta că primăvara valorilor e în ciclul ei de existenţă şi de receptare. Ne-am gândit să oferim, de Ziua Culturii Naţionale, Gala Tinerilor Scriitori şi Premiul Cartea de Poezie a anului 2010 pentru a da un semnal că pariem şi pe prezentul deja canonizat în literatură, şi aici mă gândesc la Ion Mureşan, care va primi Premiul Cartea de poezie a anului 2010, şi pe viitorul care se citeşte bine!”

Prof.dr. Florin Tudose, psihiatru
”În primul rând, doresc Culturii Naţionale să supravieţuiască grelelor încercări la care este supusă. În al doilea rând îi doresc să-şi păstreze identitatea şi să nu se rromanizeze. În al treilea rând să aibă parte de politicieni care să facă ceva mai mult pentru neamul lor decât să decreteze sărbători stupide. (...)Ziua de naştere a lui Eminescu nu poate avea decât o singură semnificaţie. Va închipuiţi golul din mintea şi sufletul celor care încerca să o supra semnifice, este că şi cum ai adaugă o lumânărică soarelui pentru a-i mării strălucirea.(...)Nu cred că ZIUA CULTURII NAŢIONALE va contribui la îmbunătăţirea imaginii culturii române ci doar va amintii câtorva cetăţeni mai avizaţi că a existat cândva o cultură naţională. Ideea cu legea este doar un gest propaganadistic al unor nesimţiţi care îşi spun parlamentării României şi aruncă cu praf în ochii alegătorilor. În rest... gest de analfabeţi îmbogăţiţi! La ce bun cultură pentru aceştia?”.

Clara Mitola (traducător, Italia)
“Cum se poate sărbători ziua naţională a culturii? Fiecare ţară încearcă întotdeauna să găsească un simbol, un personaj-sursă, care să reprezinte (şi să dea limite cronologice, o dată să sarbatorească) dezvoltarea culturală naţională. Asta, de pildă, se-întâmplă la fel cu Dante în Italia, unde în sfarşit ziua culturii (ce a devenit de fapt ziua lui Dante) se sarbatoreşte citind textele lui. Şi restul culturii naţionale, dincolo de sursă? Cred că în România cu Eminescu se va întâmpla la fel, ceea ce mi se pare destul de limitat, mai ales faţă de o cultură aşa bogată, nouă şi “în mişcare” precum cea română. Cel puţin, ca să sărbătorească cu intrarea liberă la toate muzeele şi teatrele, cu lecturi şi spectacole publice, ca să facă naţională cultura, adică să o ducă peste tot!”

Anca Florea
“Dacă vrem neaparăt să fie o zi a culturii române eu una mi-aş dori să fie vara. Să fie la iarbă verde, cu o carte (nu cu grătare şi imbecilităţi) o întâlnire între oameni normali, liniştiţi, limpezi: omul şi cartea lui, care se va întâlni cu cartea ta. Şi cu tine. La o vorbă simplă, curată, românească, desigur. Toate pajiştile sunt scene... sau săli... sau sanctuare... şi aşa, din oraş în oraş, din sat în sat, pe tăcute aproape, cultura română se va simţi desenată de îngeri.”

White Noise (blogger cultural)
„Şi japonezii au o Zi a Culturii, la fel şi bulgarii, nu puteam rămâne noi fără. Glumesc un pic, şi totuşi nu. Din păcate 15 ianuarie  a devenit o zi lipsită de conţinut, o zi în care deasupra tuturora vorbeşte un mititel, lustruindu-se frumos.  Avem un stil aparte de  a distruge fondul din orice formă, şi mi-e teamă că vor fi ani în care întâmplările culturale vor avea loc într-o singură zi, ca într-un fel de Înfăptuim neabătut! actualizat.”