Mitropolitul Clujului, Bartolomeu Anania, a ajuns, cu probleme cardiace, la Spitalul AKH, din Viena, unde medicii îi vor înlocui valva aortică. Din cauza vârstei înaintate (n.r. - 89 de ani), nu va fi operat pe cord deschis, ci printr-o tehnologie mai nouă, practicată în lume în urmă cu trei ani, dar nu şi în România. Lui Bartolomeu Anania îi va fi pusă o valvă de viţel.
Mitropolitul Clujului a fost transportat, vineri seară, cu o ambulanţă SMURD de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca la aeroport, de unde a plecat cu un avion spre Clinica AKH din Viena. În capitala Austriei, Bartolomeu Anania este tratat pentru o pneumonie în evoluţie. Abia după ce starea lui va permite şi analizele vor fi finalizate i se va implanta o bioproteză.
Riscă un accident vascular
„Mitropolitul Clujului a fost transportat la Viena pentru că, din cauza vârstei înaintate şi a problemelor de sănătate, valva nu îi poate fi înlocuită prin metoda clasică a intervenţiei pe cord deschis. Asta ar fi presupus anestezie generală, tăierea sternului, oprirea inimii şi trecerea pe cord artificial, deschiderea inimii, îndepărtarea valvei defecte şi înlocuire, după care repornirea inimii prin defibrilare electrică. Intervenţia de la Viena se va face fără incizie. Bioproteza, cel mai probabil o valvă de viţel, va fi pusă printr-un cateter introdus printr-o arteră de la picior şi ghidat prin sistemul circulator al pacientului. Ea va acţiona ca un stent. Tehnologia este foarte nouă şi, totodată, foarte scumpă. A apărut cam de trei ani, iar recomandările ei sunt reduse: doar pentru vârstnicii care au şi alte boli şi nu pot suporta operaţia. Însă viabilitatea intervenţiei este redusă; există riscul ca bioproteza să nu se fixeze bine sau ca pacientul să facă accident vascular”, a declarat, pentru „ring”, conf. dr Horaţiu Moldovan, şeful Clinicii Chirurgie Cardiacă a Institutului de Cardiologie „C. C. Iliescu”.
”Practic, valva lui, defectă, calcifiată, va rămâne acolo şi va fi strivită în peretele aortic, iar noul dispozitiv va fi implantat şi îi va prelua funcţia”, Conf. dr Horaţiu Moldovan
Costurile operaţiei şi ale spitalizării vor fi suportate de Mitropolia Clujului.
25.000 de euro costă valva de viţel ce îi va fi implantată, comparativ cu 1.000 de euro, preţul unei valve normale.


Comenteaza aici:
scris de lllllll la ora 19:21 in data 17.01.2011
Pe dracu: sigur VA MURI ... cu o valva de vitel !!!