Ruptura de lumea televiziunii i-a făcut mult rău lui Teo Trandafir, dezvăluie Carmen Harra, parapsihologul care a consiliat-o pe vedetă în noiembrie 2008, după ce a pierdut contractul cu Prima TV. Fără emisiune, Teo nu-şi mai găsea rostul în showbiz şi vedea ca ultimă soluţie politica. În ciuda sfatului primit de a nu-şi schimba direcţia, Teo a ales „drumul interzis”.
„Teo era dezamăgită de ultimele sale colaborări în televiziune, mi-a spus că momentan nu mai vede nicio soluţie de revenire în showbiz şi că intenţionează să intre în politică. A încercat şi câteva afaceri, dar fără succes. Am sfătuit-o să aibă răbdare şi să nu facă acest pas, pentru că ar fi un drum greşit, deoarece vocaţia ei este şi va fi mereu televiziunea”, a declarat Harra pentru „ring”. Celebrul parapsiholog american de origine română care consiliază vedetele de la Hollywood a intrat în legătură cu Teo prin intermediul PR-ului său, care a lucrat cândva şi cu vedeta TV.
„Dietele greşite au îmbolnăvit-o”
Harra susţine că sănătatea lui Teo a fost şubrezită de dietele agresive urmate: „Starea lui Teo a fost influenţată în primul rând de dietele greşite urmate în ultimii opt ani, neadaptate grupei sale sangvine. Cu efect rapid, acestea i-au afectat sănătatea şi nu i-au putut menţine greutatea normală pentru mult timp. În plus, suferă de tulburări ale tiroidei care, combinate cu un virus localizat în stomac, au afectat ficatul şi apoi pancreasul. Din păcate, aceste afecţiuni nu i-au fost diagnosticate la timp şi n-a urmat un tratament eficient”.
10 „luni de miere” la Prima TV
În 2006, după cinci ani de succes, Teo părăseşte Pro TV pentru Romantica, unde e numită director şi realizator al propriului show - „Teoviziunea”. În decembrie 2007 îşi încheie colaborarea cu Romantica şi vine la Prima TV, unde realizează şi prezintă, din 20 ianuarie 2008, emisiunea „Teo Live”. Din 3 martie prezintă şi concursul „Momentul Adevărului”, tot la Prima TV. Din cauza audienţelor slabe, Prima TV întrerupe în noiembrie 2008 contractul încheiat pe doi ani cu Teo.
„Teo se va face bine şi va reveni în televiziune datorită lui Adrian Sârbu, care a iertat-o pentru dezertarea din Pro TV”, Dr Carmen Harra



Comenteaza aici: