Cătălin Sandu 17.01.2011
Marica il refuza pe Hagi
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/marica-il-refuza-pe-hagi-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1198 (ultima in 17.01.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
OFERTA. Jucatorul lui Stuttgart nu vrea sa plece la Galatasaray

Despre Ciprian Marica s-a tot vorbit în ultima vreme că n-ar duce lipsă de oferte. Românul de la Stuttgart ar fi fost dorit la finele anului trecut de Mircea Lucescu înapoi la Şahtior. Acum, pe urmele sale este Galatasaray-ul lui Gică Hagi, însă atacantul nu vrea să audă de o plecare în Turcia.

Ciprian Marica a răspuns pe chatul site-ului său la câteva întrebări puse de fani. Românul a mărturisit că încă îl doare glezna dreaptă deşi a făcut infiltraţii cu cortizon şi a comentat despre eventualitatea unui transfer la Galatasaray. “Îmi respect clubul, momentan eu am contract cu Stuttgart, iar tot ce se zvoneşte rămâne la stadiul de speculaţii. Sunt la Stuttgart şi vreau să îmi ajut echipa să iasă din zona retrogradabilă”, a scris Marica.

Nu crede în Dinamo

Produs al lui Dinamo, Ciprian Marica nu are speranţe prea mari în ceea ce priveşte viitorul „câinilor“. “Eram convins, din păcate, că se va ajunge la o situaţie grea la Dinamo! Sper ca transferul lui Vlad Munteanu să fie de bun augur, dar acum nu prea e de mers acolo. Îşi doresc mult cei de-acolo să se califice în Champions League, dar nu cred că vor ajunge prea curând în această competiţie”, a fost părerea atacantului de la Stuttgart. Marica spune că actualul lider din Liga I nu va avea forţa să câştige campionatul: “Ar fi o mare surpriză ca Oţelul să câştige campionatul, însă mi-e greu să cred că va rămâne lider până la final”. Şi situaţia de la Craiova i-a reţinut atenţia lui Marica: “Îmi pare rău de ceea ce se întâmplă la Craiova. Acolo, oamenii iubesc fotbalul. Craiova ar putea defila fără probleme în campionatul românesc dacă lucrurile ar merge aşa cum trebuie, însă... nu e aşa?!”

Nu-l judecă pe “Briliant”
Bun prieten cu Adrian Mutu, Ciprian Marica este convins că n-ar reveni niciodată la Dinamo. “Cu siguranţă, Adi Mutu ştie ce este cel mai bine pentru el. Nu mai încercaţi să-l judecaţi pentru că are 32 de ani şi ştie ce face. Oricum, îmi pare rău de ce i se întâmplă. Nu cred că se va întoarce la Dinamo”. În ceea ce priveşte naţionala, atacantul de la Stuttgart nu vrea să vorbească despre selecţioner: “Evit să discut despre acest subiect pentru că orice spun se poate interpreta”.

Sfat pentru Tănase

Şi scandalurile din Liga I au ajuns la urechea internaţionalului nostru. Referindu-se la păţania lui Cristi Tănase, care a fost implicat într-un scandal la Olteniţa, Marica a spus că la echipa sa nu este interzis să se mergă în cluburi. “Am auzit ce a păţit. Ştiţi cum se zice, fiecare doarme aşa cum îşi aşterne! Noi, la Stuttgart, putem ieşi prin cluburi, putem să facem ce vrem, dar suntem responsabili pentru ceea ce facem”, a spus, ferm, atacantul.

Comenteaza aici: