Actriţa care o interpretează pe Andreea în serialul „Moştenirea” a revenit de curând dintr-o nouă vacanţă petrecută în Singapore şi Malaysia alături de iubitul ei, regizorul Radu Dragomir.
„Abia m-am întors, aşa că pot spune că încă mai trăiesc după ora Asiei, după ritmul ei, în culorile şi mirosurile ei”, a povestit Dana Rogoz.
S-a plimbat cu trishaw
Traseul Danei a început în Singapore, unde a stat câteva zile, după care a urmat Malaysia, mai exact Melaka, Kuala Lumpur, Langkawi şi Georgetown Penang. Au fost în total cinci zboruri cu avionul, dar actriţa a încercat mai toate mijloacele de transport: maşină, tren, barcă, metrou, rată, motocicletă şi trishaw, un mijloc de transport tradiţional. „Trishaw-ul l-am încercat în Malaysia. E un fel de tricicletă, dar care are şi şofer. Sunt foarte colorate şi împopoţonate. A noastră, de exemplu, era decorată cu păpuşi Barbie, iar în boxe se auzea muzică disco. A fost o experienţă drăguţă”, a povestit vedeta.
Trasee prin junglă
„Am făcut trasee prin junglă şi am ajuns pe plaje ascunse, foarte puţin umblate de turişti. Mi-am dorit să fie o vacanţă de aventură, nu de tolănit la plajă, aşa că n-am stat o clipă”, a adăugat ea. Printre atracţiile zonei, Dana a vizitat şi templul budist, dar şi o moschee în care putea fi urmărit ritualul de rugăciune al femeilor musulmane. În această vacanţă, Dana a mâncat la un loc cu localnicii pentru a simţi într-adevăr ce înseamnă Asia. „Am încercat absolut toate fructele de acolo, care mai de care mai aromate. Pentru a descoperi într-adevăr bucătăria locală, alegeam să mâncăm de pe stradă, din locuri mai puţin turistice. Aşa se face că am mâncat cele mai ciudate combinaţii posibile, printre care caracatiţă cu zahar şi chilly”, a mai povestit Dana.
„Râdem noi de asiatici că vin în Europa şi fac poze încontinuu. Ei bine, eu am fost şi mai şi în Asia decât e «micuţul japonez» în Europa: am făcut peste 6.000 de poze.”, Dana Rogoz











Comenteaza aici: