Cătălina Grama, alias Jojo, membră în grupul umoristic Divertis, va proceda exact ca actriţa Monica Davidescu, soţia lui Aurelian Temişan, şi va afla doar la naştere sexul bebeluşului ei. Invitată ieri la „Happy Hour”, Jojo, însărcinată în patru luni, a dezvăluit că surpriza este dorită în special de soţul ei, iar ea a intrat în acest joc. „Nu vrea să afle sexul copilului, iar eu m-am aliat cu el şi am zis că vom vedea cât rezistăm fără să ştim. Vreau fetiţă, dar, orice ar fi, sănătos să fie! Părinţii noştri sunt nerăbdători. Mama a zis că va merge cu mine la ecografie ca să-i spună medicul doar ei sexul copilului. Dacă va fi fetiţă, nu ştim ce nume îi vom pune, dacă va fi băieţel, îl va chema sigur Ionuţ. În familia soţului meu este o tradiţie, toţi băieţii se numesc Ion, Ionel, Ionuţ”, i-a povestit Jojo lui Cătălin Măruţă. „Sentimentul e atât de special, încât mi-e foarte greu să descriu în cuvinte... Pot zâmbi şi mă simt completă”, spunea actriţa într-un interviu pentru ProTV Magazin.


Comenteaza aici: