Micuţii cu probleme de comportament din sectorul 6 vor putea păşi în „Lumea celor 64 de pătrate” sau vor putea face parte din „Liga Tinerilor Sportivi”. Părinţii vor fi trimişi la şcoală pentru a învăţa să se poarte cu micuţii, iar vârstnicii vor beneficia de doctori la domiciliu. Consilierii locali vor dezbate, astăzi, mai multe proiecte ce vizează ajutorarea bucureştenilor din sectorul păstorit de Cristian Poteraş.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sectorul 6 vrea să-i trimită şi în acest an pe mămici şi pe tătici la „Şcoala Părinţilor” pentru a reuşi, cu ajutorul psihologilor, să comunice mai bine cu adolescenţii. Tot pentru adulţi, instituţia va demara proiectul „Şanse la integrare”, ce are ca scop consilierea părinţilor care se ocupă de copiii cu autism şi oferirea unor servicii medicale micuţilor.
Programe pentru copiii-problemă
Copiii violenţi din sectorul 6 se vor da pe brazdă, anul acesta, participând „La teatrale cu matale”. Se preconizează ca, prin vizionarea pieselor de teatru, să le fie stimulate abilităţile artistice. De asemenea, vor putea juca fotbal sau tenis în „Liga Tinerilor Sportivi”. Un alt proiect al autorităţilor - „Lumea celor 64 de pătrate” prevede ca micuţii fără posibilităţi materiale să joace şah şi să participe la turneul Aeroflot de la Moscova. În vară, aceştia vor merge şi în tabere de cartier şi în expediţii în natură. Vârstnicii vor avea parte de „Sprijin la bătrâneţe”, mai precis, de îngrijiri medicale la domiciliu.
Ospăţ la cantina „Harul”
Potrivit altor două proiecte de hotărâre ce vor fi dezbătute astăzi, nevoiaşii vor beneficia şi anul acesta de consultaţii şi tratamente gratuite la cabinetele de pe Bd. Uverturii nr. 81 şi Aleea Callatis nr.14, bl.A11, sc.1, şi vor putea mânca gratuit la cantina „Harul” de pe Răsăritului nr. 59.
10 mii de lei va costa implementarea proiectului „La teatrale cu matale”, în cadrul căruia va avea loc şi un festival de teatru pentru elevi.


Comenteaza aici:
scris de ladescu gheorghe la ora 03:19 in data 12.02.2011
Poate gresesc!Dar miroase si suna a propaganda electorala . DIN BANI CUI