Dragoste cu năbădăi pentru căpitanul Stelei. După scandalul din miez de
noapte, de la Olteniţa, care s-a finalizat printr-o încăierare cu
topoare şi cuţite, ”Dodel” s-a întors la ”bomba” Iulia Tăbăcaru. De data
aceasta, poate şi pentru că s-au convins că se poate şi mai rău, şefii
din Ghencea sunt mai toleranţi. Această atitudine nu îi este însă pe
plac fostului antrenor al Stelei Victor Piţurcă, el fiind de părere că
Tănase nu trebuie scăpat din mână.
Al doilea mandat al lui Victor
Piţurcă la Steaua a durat aproximativ două luni. Adus în vară de
patron, ”Satana” s-a despărţit de gruparea roş-albastră după ce Becali a
comentat în presă evoluţiile jucătorilor, lucru de netolerat pentru
tehnician. Chiar dacă perioada petrecută în Ghencea de Piţurcă a fost
foarte scurtă, din câte se pare, acesta pusese la punct un sistem pentru
ţinerea în frâu a ”personalităţilor puternice” de la echipă. “Cu Tănase
am procedat altfel decât cu ceilalţi. Aşteptările erau mari în privinţa
lui, iar el nu înţelegea prea bine acest lucru. Aşa că dacă nu era
acasă la ora 22.30, era pedepsit să doarmă o săptămână în cantonament.
Plus o amendă de câteva mii de euro”, a spus Victor Piţurcă la gsp.tv.
Dar aceasta nu era singura problemă a piteşteanului. Timpul petrecut pe
internet era prea mare, şi nici Bogdan Stancu nu era străin de acest
hooby. Şi în acest caz, Piţurcă era intransigent: “Dacă-i prindeam după o
anumită oră pe internet, atât pe Cristi, cât şi pe Bogdan Stancu, le
luam laptopurile, pur şi simplu”. Ca reacţie la cele declarate de
Piţurcă, preşedintele Stelei, Helmuth Duckadam, a reacţionat spunând că
vremurile acelea s-au schimbat, iar, în prezent, nimeni de la echipă nu
este tratat în vreun mod special: “Nu ştiu cum era pe vremea lui
Piţurcă, însă acum Tănase nu are un regim special, este un jucător ca
tot ceilalţi. Fiecare antrenor are viziunea sa”.
”Viaţa personală îl priveşte”
Recent,
după scandalul de la Olteniţa, Cristi Tănase s-a despărţit de Dana
Gureşoaie şi s-a întors la Iulia Tăbăcaru, cea care i-a pricinuit, la
vremea ei, atâtea necazuri. „Bomba sexy” a fost cea care îl scotea pe
Cristi în cluburi atunci când era liber, fapt ce nu i-a picat bine
patronului din Ghencea, dar nici familiei Tănase. Referitor la împăcarea
celor doi, Duckadam este tolerant. „Dacă Tănase s-a împăcat cu Iulia,
este treaba lui. Viaţa personală îl priveşte, poate să iubească pe cine
vrea. Nu cred că Iulia îl leagă de picioare şi-l duce prin cluburi, cred
că vrea şi el”, ne-a declarat preşedintele Stelei.
”Trebuia să meargă în Bamboo”
Nici
scandalul dintr-o discotecă din Olteniţa în care a fost implicat Tănase
nu a fost trecut cu vederea de Victor Piţurcă, neratând ocazia de a-l
înţepa pe antrenorul Stelei, şi în aceeaşi emisiune televizată a
declarat: „Dacă eram în locul lui Lăcătuş, îi trăgeam două palme. De ce?
Păi, cum să mergi la discotecă în Olteniţa? Trebuia să meargă la
Bamboo, să închirieze cea mai bună masă, să bea şampanie, să nu se
ascundă. Era în vacanţă, avea voie. Dar mergi, domnule, la o discotecă
de fiţe! Să te respecţi. Şi chiar dacă lua o amendă, nu era o problemă,
dar se respecta, aşa, s-a dus să se bată acolo cu băieţii din Olteniţa”.
Trupul neînsufleţit al nepotului său, blocat în Amsterdam
Aşa
cum vă povesteam în urmă cu câteva zile, preşedintele Stelei trece,
zilele acestea, prin momente grele. După moartea unui nepot de-al său în
SUA, Duckadam se tot chinuieşte să repatrieze trupul neînsufleţit al
acestuia, dar se tot loveşte de obstacole. „Nu ştiu ce să mai zic.
Americanii au eliberat toate actele, însă avionul a făcut o escală la
Amsterdam şi, de două zile, sicriul este acolo. Găsesc diferite motive
pentru a întârzia. Noi ne-am pregătit cu toate aici pentru înmormântare,
iar acum olandezii îşi fac de cap. Nu-mi vine să cred”, ne-a spus cu
tristeţe Duckadam.



Comenteaza aici: