Emilian Tancău 04.02.2011
Lupescu, speriat de Franta si... Kazahstan
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/lupescu-speriat-de-franta-si-kazahstan-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

705 (ultima in 04.02.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
OPINIE. In ciuda unei grupe dificile, directorul general al FRF crede in sansele tricolorilor mici

Reprezentativa de tineret a României, antrenată de Emil Săndoi, va întâlni Franţa, Slovacia, Letonia şi Kazahstan în grupa a 9-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal din 2013 ce se va desfăşura în Israel. Tragerea la sorţi a avut loc ieri, la Nyon, iar, în ciuda faptului că am fost cap de serie, ghinionul nu ne-a ocolit.

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a recunoscut că nici de data aceasta nu am avut noroc. Cele două lucruri care îl sperie pe ”Kaiser” sunt întâlnirea cu Franţa şi deplasarea dificilă din Kazahstan. „Am nimerit într-o grupă grea. Ghinionul nu este reprezentat doar de faptul că suntem în aceeaşi grupă cu Franţa, ci şi că vom fi obligaţi să jucăm în Kazahstan. Sunt peste 3.000 de kilometri până acolo şi, în plus, există şi o diferenţă de cinci ore faţă de fusul nostru orar. Dar asta este, aşa am picat, aşa vom juca”, a spus Lupescu. Oficialul nu a dorit să se pronunţe în ceea ce priveşte şansele României în grupa a 9-a, dar a adăugat că selecţionata condusă de Emil Săndoi se va lupta cu siguranţă pentru calificarea la CE din 2013. „Nu se poate vorbi acum despre şansele de calificare. E o grupă dificilă pentru că vom întâlni şi Slovacia, şi Letonia, două echipe care vor pune, de asemenea, probleme. Dar cu siguranţă ne vom bate pentru calificare. Sunt sigur de asta!”, a mai adăugat Lupescu.

Cum ne calificam
Nici una dintre echipele din preliminarii nu se califică direct în Israel. Pentru jocurile de baraj se vor califica cele 10 câştigătoare ale grupelor şi cele mai bune patru reprezentative care vor încheia preliminariile pe locurile secunde. Învingătoarele celor şapte duble manşe se vor alătura Israelului, gazda turneului final.

Componenţa grupelor:


Grupa 1: Germania, Belarus, Grecia, Bosnia-Herţegovina, Cipru, San Marino
Grupa 2: Suedia, Ucraina, Finlanda, Slovenia, Lituania, Malta
Grupa 3: Cehia, Ţara Galilor, Armenia, Muntenegru, Andorra
Grupa 4: Serbia, Danemarca, Irlanda de Nord, Macedonia, Insulele Feroe
Grupa 5: Spania, Elveţia, Croaţia, Georgia, Estonia
Grupa 6: Rusia, Portugalia, Moldova, Polonia, Albania
Grupa 7: Italia, Turcia, Ungaria, Irlanda, Liechtenstein
Grupa 8: Anglia, Belgia, Islanda, Norvegia, Azerbaidjan
Grupa 9: România, Franţa, Slovacia, Letonia, Kazahstan
Grupa 10: Olanda, Austria, Scoţia, Bulgaria, Luxemburg

Comenteaza aici: