Jovial, degajat, ironic, acid sau glumeţ, Alexandru Arşinel este acel tip de om care nu agreează jocul de-a v-aţi ascunselea în spatele vorbelor goale. Diagnosticele pe care le dă, deşi dureroase, scot la iveală fără menajamente tarele societăţii. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului „ring”, actorul coboară temporar de pe scenă şi încearcă să descrie viaţa din perspectiva omului obişnuit.

Domnule Arşinel, cum vă simţiţi din nou acasă, la Teatrul Savoy?
Deja a trecut un an de când ne-am mutat. Sigur că o casă nouă, luată în primire, nu e o casă, cum s-ar spune, chiar dată la cheie. Urmează o serie întreagă de intervenţii, readaptarea spectacolelor la condiţiile de acum, la scenă, la noile instalaţii.

Cum a fost colaborarea cu Primăria Capitalei în vederea definitivării lucrărilor?
Excelentă! Eu, ca director, am prins trei primari. Primele proiecte sunt legate de perioada când a fost primar dl Traian Băsescu. Imediat după aceea a venit dl Videanu, care a continuat să ne sprijine, iar dl profesor Sorin Oprescu a fost cel care a definitivat lucrările. Relaţia cu ei a fost foarte, foarte bună.

Vine lumea la spectacole?
Din punct de vedere al accesului la public ne aflăm într-o situaţie extraordinară, o situaţie care îmi aminteşte de perioada de dinainte de revoluţie, când lumea venea buluc la teatru. Înseamnă că situaţia dramatică de atunci se repetă sau că noi ne apropiem din ce în ce mai mult ca societate de situaţia dramatică de atunci.

„Teatrul este mereu în opoziţie!”
De obicei nu vă sfiiţi să puneţi degetul pe rană...
Este o deformaţie legată de meseria noastră. Revista este un teatru care vrea, nu vrea, se află întotdeauna în opoziţie. El trebuie să arate sau să-l reprezinte pe cetăţeanul de pe stradă. Lucrurile nu merg prea bine. Se întâmplă să construim o nouă societate, de 20 de ani, în suferinţă. Prelungindu-se această stare de fapt, omul îşi pierde încrederea. Este lucrul cel mai grav la ora actuală în România.

Cine credeţi că este responsabil de starea aceasta de lucruri?
Toţi au făcut greşeli şi acestea s-au adunat. Eu niciodată n-am să spun că acest guvern sau altul a greşit mai mult sau mai puţin. Părerea mea este că nu s-a pornit pe drumul cel mai bun, că nu am avut oameni care să ne ducă pe adevăratul drum. E dureros, pentru că suntem cu toţii condamnaţi la suferinţă. Lucrurile astea nu pot decât să ne dezumfle.

„În ţara asta, încă 100 de ani se mai poate fura!”
Se vorbeşte totuşi despre viitor şi despre un anumit orizont de aşteptare...
Da, dar nu există o dezbatere normală, de oameni normali. Toţi vor scandal, toţi se acuză unii pe alţii. Se arată mai puţin soluţiile, ce ar trebui să se facă. După aceea, apar aceste cărţi de vizită ale celor care ne conduc de 20 de ani, şi îi vezi cu sute de hectare de pământ, cu zeci de vile, iar toate astea demonstrează că politicul nu s-a format la noi în ţară decât din interesul de a face avere.

Ce se mai poate fura într-o ţară săracă şi sărăcită?
În ţara asta încă 100 de ani se mai poate fura serios. S-au făcut multe lucruri. Abundă semnele de întrebare. Suntem chinuiţi de aceste semne de întrebare: cum s-a dat petrolul, ce se întâmplă cu Marea Neagră, cu gazele, cu oţelul, cu o serie întreagă de lucruri pe care România le-a avut. Nimeni nu a dat vreodată o explicaţie clară, de unde şi cât s-a furat, pentru că ţara a avut bani. Ţara e bună!

„Trebuie să o luăm de la capăt!”
Dacă ţara e bună, unde este problema atunci?
Avem, de pildă, o grămadă de bani de luat de la UE şi nu reuşim să-i accesăm. Aceşti bani probabil că nu pot fi manipulaţi chiar cum dorim noi. Trăiesc cu această impresie, că cineva care doreşte să intre în politică nu îşi doreşte asta decât în ideea de a-şi face nişte interese, nu de a realiza ceva pentru această ţară.

Ce perspective avem în aceste condiţii?
Trebuie să o luăm de la început. Din păcate, în toată această înfruntare politică permanentă, nu văd că opoziţia vine cu nişte idei care să-mi spună: da, dom’le, pe-ăsta îl aleg! Se bălăcesc, se contrează, se acuză, se arestează, se calcă, se ascultă telefoanele! Tot timpul trăim într-o stare mai rea decât pe vremea lui Ceauşescu. Nu mai ştii ce să crezi!

„Coarda este foarte întinsă!”
Ce aţi simţit când i-aţi văzut pe pensionari în stradă?
Mi-a fost ruşine că s-a ajuns la asta. Probabil că treaba chiar este dramatică. Niciun guvern nu ar încerca să-şi aprindă explozibilul sub picior, să-şi pună singur foc. Problema este că nimeni nu vrea să recunoască şi să spună: Da, dom’le, am greşit! Da, dom’le, am vrut să iau şi eu din caşcaval, că şi eu sunt om! Coarda este foarte întinsă. Mi-e şi frică din cauză că este aşa de întinsă. Suntem toţi neliniştiţi, toţi românii, indiferent de poziţie socială.

„Îmi doresc la modul civilizat, paşnic, să încercăm să ieşim din marasmul ăsta”, Alexandru Arşinel