Preşedintele României, Traian Băsescu, a aruncat bomba, duminică seara (la o oră de maximă audienţă), spunând, în faţa unei ţări întregi că... România are o ”economie ieşită din zona de risc de derapaj”. La rândul său, ieri, copreşedintele noii înfiinţate Uniuni Social Liberale, Victor Ponta (preşedinte al PSD), a declarat că România nu a ieşit din criză şi nici din recesiunea economică, afirmaţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu fiind "mincinoase". Cine are dreptate?
Victor Ponta a spus că anunţul făcut de şeful statului, Traian Băsescu, duminică seară este "o perpetuare" a unei minciuni, care nu mai are nici măcar un efect psihologic, ci creează şi mai mult pesimism. În acest sens, Ponta, citat de Mediafax, a declarat: "Vrem să dăm un semnal către şomerii din această ţară, către pensionarii din această ţară, că, din păcate, Traian Băsescu minte din nou. Nu am ieşit din criză, nu am ieşit din recesiunea economică, dar se poate face acest lucru cu un alt guvern şi cu un alt fel de a conduce treburile ţării".
Argumentele lui Ponta
Şeful PSD a spus că actualul guvern a adoptat măsuri greşite, un exemplu fiind evenimentul tragic de la Uricani, unde guvernul nu a investit bani în siguranţa minerilor, dar a construit, la doar câţiva kilometri, o "telegondolă portocalie" pe care a aruncat milioane de euro. Ponta a adăugat că, deşi autorităţile au anunţat succesul acordului cu Fondul Monetar Internaţional, banii împrumutaţi nu se regăsesc în economie.
Băsescu: ”Economia s-a stabilizat”
Şeful statului a declarat, duminică seară, la Cotroceni, că România nu va mai trage ultima tranşă de la FMI, de un miliard de euro, dată fiind evoluţia economică, precizând că va fi trasă doar tranşa de la UE. ”Economia a fost stabilizată şi s-au luat măsurile necesare pentru ieşirea din criză. Ştiu foarte bine că unele măsuri au fost extrem de dureroase pentru cea mai mare parte a populaţiei. (...) Ştiu foarte bine că nici eu, nici guvernul, nici majoritatea parlamentară nu am luat aceste măsuri cu plăcere, dimpotrivă, le-am luat cu gândul la cei care sunt afectaţi de măsurile de reducere a veniturilor. Şi totuşi măsurile au fost absolut necesare pentru a ajunge la rezultatul de astăzi: România - cu o economie ieşită din zona de risc de derapaj. Suntem în afara riscurilor de derapaj, suntem în afara zonei de risc economic. (...) Având în vedere situaţia macroeconomică, România nu va mai trage ultima tranşă de la Fond, nemaifiind necesară. Este vorba de circa un miliard de euro pe care nu îi mai tragem, rezerva Băncii Naţionale fiind suficientă şi stabilitatea sistemului bancar, de asemenea, suficientă, ceea ce înseamnă că Banca Naţională va putea continua să-şi menţină în rezervă sumele de la băncile comerciale. Ca atare, nu mai tragem ultima tranşă de la Fondul Monetar Internaţional, dar vom trage tranşa de la Uniunea Europeană”, a spus duminică preşedintele, care a mai anunţat că noul acord cu FMI va fi pe doi ani şi nu va implica finanţare, fiind de tip preventiv, de precauţie. Şeful statului a menţionat şi că Fondul şi UE vor ţine la dispoziţia României banii. Preşedintele a precizat, totodată, că noul acord cu FMI, BM şi CE, care va fi adoptat în martie şi va intra în vigoare în aprilie, va fi de cinci milarde de euro, 3,6 miliarde urmând să provină de la Fond, iar 1,4 miliarde, de la Comisia Europeană.
"Nu a rămas nimic, decât o datorie uriaşă pentru români, în rest, banii îi regăsiţi în campania electorală de realegere a lui Traian Băsescu şi în firmele doamnei Udrea şi ale celorlalţi baroni locali, Flutur, Falcă" Victor Ponta, preşedinte PSD
5 miliarde euro însumează noul acord, din martie, cu FMI, BM şi CE, conform lui Traian Băsescu.


Comenteaza aici:
scris de Ciprian la ora 08:32 in data 14.02.2011
Bai,flacaule,tov. procuror Ponta,cred ca esti si prost si rau! Daca n-ai fi prost,ai putea sa-ti cauti alte motive de acuze.Cu asta nu merge,toti l-am auzit pe T.Basescu.ca a zis,ca Romania a iesit din zona de risc! Dar voi,nici nu trebuie sa iesiti de undeva,ca sunteti tot timpul in afara. va colcaie neuronii,doar de dorinta de a-l alunga pe T.Basescu,in rest sunteti tabula rassa! Prostia,cultura de politruci si completata de dorinta AVERILOR URIASE (ia intreaba-l pe socru-tau) va sunt baza.La asa conducere asa tara! Voi,vechii si noii comunisti ati linsat tara si poporul roman!