Matinalul „Bine Dimineaţa”, transmis la Radio 21 de luni până vineri, între 07.00 şi 10.00, are la butoane trei tineri simpatici: Ioana Blaj (23 de ani), Paul Ipate (25 de ani), pe care îi ştiţi deja din reclama cu „Maximia”, şi Bogdan Ciudoiu (22 de ani). „ring” i-a vizitat pe cei trei în studio, de unde viitorul României sună bine...

Cum aţi ajuns din „Maximia” la matinalul Radio 21?
Paul: Eu am venit cu maşina...
Ioana: Şi eu l-am rugat să mă ia de acasă...
Bogdan: Am ajuns în Maximia de curând, că abia acum mi-am făcut abonament la Vodafone. Până să ajung la Radio 21, am trecut iniţial prin Cosmote.

Pur şi simplu pozitivi... Ce trebuie să trecem cu vederea zilnic pentru a fi binedispuşi şi, în acelaşi timp, să nu fim consideraţi "cu capul în nori" de către cei din jur?
P: Toate ştirile de care am nevoie le iau din ziar şi din viaţă. Faptul că n-ai televizor te ajută foarte mult. Pe mine mă atrage penibilul, iar dacă mă pui în faţa unui televizor, există pericolul să rămân acolo multe ore. Atunci am renunţat la televizor, pentru că e mult mai sănătos şi nu te încarci negativ. „Mamă, ai văzut, mă, la «Ştirile de la ora cinci» cum i-a dat cu toporul în cap?!”...
I: E important să te cunoşti pe tine ca să fii pozitiv în fiecare dimineaţă. Dacă-ţi impui „Azi nu mă enervează nimic”, chiar nu te enervează.
B: De exemplu, ca să mă binedispun, când sunt în intersecţie şi în jurul meu e mare blocaj, mă uit la şoferi şi găsesc ceva care să mă ajute. Îi văd nervoşi, se dau cu capul de volan, claxonează, pe mine mă amuză, iar pe ei îi enervează şi mai tare că se uită cineva la ei. Oricum, dacă ţipi, trânteşti şi claxonezi, nu se dă la o parte nicio maşină din faţa ta. Mai bine te distrezi, trece timpul mai repede.

La ce oră vă treziţi ca să ajungeţi la timp la radio şi care e ora-limită de somn seara?
I: Mă pun în pat pe la 22.00, mă mai uit la un film, pe la 23.30 adorm şi mă trezesc la 5.00.
P: Eu am o tactică: înainte mă trezeam la 5.00; acum îmi fac duş de cu seara, eventual tot atunci îmi pregătesc şi lucrurile şi mă trezesc la 5.15, apoi e sfertul acela de mai dorm puţin... La mine, targetul e 22.00, dar adorm pe la 23.00 sau uneori şi mai târziu...
B: În general, copiii care stau aproape de şcoală întârzie întotdeauna. Eu stau la 10 minute de mers pe jos de Radio 21. Mă trezesc la 5.15, fac duş, mănânc şi rup uşa la 6.05. Mi se întâmplă să adorm şi la 21.00 – să-mi fie ruşine! - dar, de cele mai multe ori adorm mai târziu, depinde cât de odihnit sunt per total. Îţi permiţi o noapte în care să nu dormi cum trebuie, dar dacă s-au adunat două-trei, se simte.

S-a întâmplat să veniţi la emisiune fără să fi închis ochii 24 de ore?
I: La radio, nu, dar am experienţe cu repetiţiile, când aveam 48 de ore de nesomn. A fost crunt. Am avut filmări, apoi repetiţii a doua zi, apoi iar filmări şi iar repetiţii.
P: Am stat treaz 36 de ore la filmări la Radu (Muntean, regizorul filmului „Hârtia va fi albastră” - n.r.). Mi s-a întâmplat să merg la un party apoi să nu mă mai culc.
B: Mi s-a întâmplat o singură dată: m-am întors acasă la 3.45, în condiţiile în care la 5.00 trebuia să mă trezesc... Am dormit o oră, m-a trezit alarma telefonului la 5.00 şi nu ştiam în care colţ să-l arunc. Mi se părea că e seară... Mai bine nu mai dormeam deloc.

Aveţi soluţii pozitive pentru toate problemele. Cum vă ridicaţi din pat când sunteţi foarte obosiţi şi nu aveţi nicio macara? Sunteţi "dependenţi" de cafeaua de dimineaţă?
I: O prietenă m-a sfătuit ca atunci când sună alarma niciodată să nu deschid ochii brusc. Să încerc să mă adun din vise şi abia după cinci minute să mă ridic. De obicei, fac exact invers: cum aud alarma, mă ridic, aprind lumina şi merg la baie să mă spăl pe faţă. Nu beau cafea.
P: Cea mai bună metodă e să te întorci pe partea cealaltă... A sunat alarma, aoleu, ce praf sunt, dar trebuie să mă duc neapărat la radio. Duşul te trezeşte cel mai bine.
B: Apropo, am o mare problemă în bloc: la mine pe palier cred că lumea nu se spală. Pe îngheţul ăsta, când dau drumul la apă caldă, este sloi şi durează vreun sfert de oră până vine. Uneori n-am răbdare şi-mi dau cu apă rece pe faţă. Dar primul lucru pe care îl fac dimineaţa e să dau pisica jos de pe mine.
P: Ai putea să-ţi dresezi pisica să te trezească atunci când eşti praf, să-ţi dea nişte gheare.
I: Ar muri pisica într-o săptămână.
B: Îţi dai seama dacă apăs snooze pe pisică!

Ce n-aţi povesti niciodată la radio, nici măcar la „Roata provocărilor”?
I: Am respectat mereu regula jocului: să zicem mereu ce s-a întâmplat într-o anumită situaţie oricât de penibil ar fi.
B: Nu prea ascundem. Scopul jocului este să ne cunoaştem cât mai bine aşa cum suntem, cu defecte şi calităţi, iar minciuna are întotdeauna picioare scurte.
P: Când joci singur, te mai minţi pe tine, dar când mai sunt şi alţii pe lângă tine...

Ce motiv aţi inventa dacă ar trebui să lipsiţi o zi de la serviciu?
B: Vrei să-ţi spun eu o carte? La radio însă e greu să chiuleşti...
I: Săptămâna trecută am fost răcită şi am lipsit două zile. În prima zi, mamă, cât de mişto, dorm până la 8.00 – 9.00. De unde, la 7.00 eram în picioare. A doua zi, mi-am dat seama că îmi lipseşte programul de la radio, îmi lipsesc prietenii pe care mi i-am făcut în rândul ascultătorilor.
P: M-am băgat în chestia asta pentru că îmi place. Mi-e dor un pic să mă trezesc la 10.00, dar şi dacă-mi dai o zi liberă, mă trezesc tot devreme. De obicei, la 8.00 sunt în picioare. Eu mă odihnesc subliminal, în timp ce fac treabă, iar seara n-am probleme cu somnul, dorm sâmbătă.

Dezbateţi unele teme sensibile. Ce cuvinte nu aveţi voie să rostiţi pe post la matinal?
I: Cele care nu sunt în dicţionar.
P: Trei litere n-avem voie să rostim: C, N, A.
B: Cuvintele inventate. Dacă se întâmplă să nu auzi anumite cuvinte într-o emisiune, înseamnă că nu ne vine nouă să le spunem, nu pentru că am fi îngrădiţi în vreun fel.

Vorbiţi despre voi şi prieteni şi puţin spre deloc despre personajele de pe prima pagină a tabloidelor. De ce le ignoraţi?
P: Noi vorbim de obicei despre lucruri interesante. Să aibă puţină sevă... De curând am citit declaraţia lui Liviu Vârciu: „Cum să rămână însărcinată, n-am făcut sex decât două ore!”.
B: DJ Harra cică e însărcinată cu vârciolacul ăla. Ce poţi spune la radio despre Liviu vârciolacul?
I: Are nevoie de mult timp ca să devină productiv.
B: Nouă ne place să ne legăm de chestii care ni se întâmplă, e cel mai uşor să transmiţi o stare. Atunci, dacă vezi o ştire despre Vârciu care i-a tras-o lui DJ Harra, nu pot să mă leg personal de asta, pentru că eu nu i-am tras-o. N-o cunosc pe DJ Harra atât de bine, deci nu mă bag! Şi e valabil pentru toate femeile astea crude.
I: Pentru oameni e mai important să se identifice cu nişte oameni.

Care dintre voi este "creierul" matinalului şi care e "capul răutăţilor"?
I: Nu există un lider, noi suntem o gaşcă. Când transmiţi ceva mişto, e mai important dacă vine de la o gaşcă.
P: Ei sunt răutăţile...
B: Şi Paul e capul! Fiecare are aportul său la emisiune. Am putea-o numi lider pe Andreea Godeanu, producătorul emisiunii, care ne ghidează şi ne ţine în frâu, e OK.

Ce faceţi în pauzele publicitare să nu adormiţi, să nu vă plictisiţi?
B: Reclamele nu mai sunt atât de multe şi n-ai timp să adormi.
I: Vorbim despre ce urmează, le răspundem oamenilor pe Facebook şi la mesajele trimise pe sms.
P: Eu am aţipit cinci minute între reclame şi ştiri, aici, pe canapea. Mai glumim, râdem, facem mişto unul de altul...
B: Mai încuiem fetele afară din studio. Nouă ni s-a părut amuzant, lor, nu.

O pomeniţi adesea în intervenţiile voastre pe "tanti Rodi", personaj plin de umor, conform relatărilor voastre. Cine e tanti Rodi?
I: Tanti Rodi e doamna care ne face cafea în fiecare dimineaţă şi care ne face toate poftele. E un om liber, fără inhibiţii şi e de apreciat că la vârsta ei poate glumi la orice oră şi pe orice temă.
B: Dacă Grinch e spiritul Crăciunului, tanti Rodi e spiritul dimineţii. Când vii la radio şi o vezi pe tanti Rodi, îţi dai seama că e prea devreme.
P: E zeiţa bobului de cafea.

Cum vă binedispuneţi unul pe altul când unul dintre voi s-a trezit cu faţa la cearşaf?
I: Nu-l băgăm în seamă. Cât timp vorbeşti despre problema lui, i-o amplifici. Dacă îl înţelegi şi empatizezi, iarăşi nu e OK. Nu ştiu cum să binedispun un om. Trebuie lăsat să-şi facă numărul de enervare.
B: Cu japca! Până acum nu ne-am călcat pe nervi atât de tare, mai mult ne-am înveselit unul pe altul. Suntem în gaşcă de pe 1 noiembrie 2010, când am început emisia. Încă trebuie să ne mai cunoaştem un pic. Adică ne cunoaştem... Ia dă un procent!
P: Nu cunoşti nimic din mine! 10%...
B: Bine, atunci nu ne cunoaştem (râde).
I: 40%. Am ajuns la nivelul la care ştim cine la ce se supără, la ce reacţionează şi la ce nu.
P: Mai nervos ca Ciudoiu n-ai cum să fii!
B: Mai ciudat ca Ciudoiu!

Aţi spus că n-aţi juca niciodată în telenovele. Nici măcar într-o telenovelă-parodie?
I: În nimic din ceea ce ţine de telenovelă.
P: Nu mă deranjează termenul de telenovelă. E vorba de calitate. Dacă ar fi de calitate, poate aş juca. Oricum, ce e aici e deja o telenovelă.
B: Jucăm într-o telenovelă deja!
I: Aş juca într-un serial de genul „Sex and the City”...
P: Dar alea fac sex în fiecare episod.
B: Păi, de aia ar juca. Mi se pare că Ioana are episoade în care nu face sex...
I: Ia vorbeşte tu în numele tău, în cazul tău e mai gravă situaţia decât la mine!
B: Eu n-am habar dacă pot să joc în ceva.
P: Tu chiar nu înţelegi, trăieşti o telenovelă, toate telenovelele sunt făcute după viaţa ta!
B: Şi joc bine?

Eraţi prea mici în 1989. Ce v-au povestit părinţii despre viaţa pe vremea lui Ceauşescu?
B: Mi-au spus că în 1989 eram în spital, pe masa de operaţie, în timp ce oamenii se împuşcau pe străzi. Am avut hernie la un an. Era bine şi rău atunci, mai mult rău decât bine. Era chestia cu apartamentele care se dădeau înainte de la job. La noi asta e cea mai mare problemă pentru tineri. Aveai bani, dar nu aveai ce să faci cu ei, de la alimentară nu aveai ce să cumperi.
P: Era incomparabil mai rău. Cei care spun că înainte era mai bine sunt ipocriţi, sunt farisei. Mai rău decât să-ţi ia libertatea nu cred că există altceva...
B: Uite, Monica s-a combinat cu Irinel Columbeanu şi n-a mai fost liberă, dar i-a fost bine...
I: A fost decizia ei!
P: Să fii căsătorit cu Irinel Columbeanu cred că e mai rău decât comunismul.
B: Era o glumă... Vezi că are bani mulţi şi influenţă!
P: Aveam aproape cinci ani în 1989, însă am jucat în filmul „Hârtia va fi albastră” şi m-am documentat foarte mult vizionând materiale din arhiva TVR. Tata a fost cadru militar şi ştiu foarte multe poveşti, mai ales că era şi mare pasionat de istorie. Cu atât mai mult, îmi vorbeau ca să şi preţuiesc ceea ce trăiesc acum. Toţi trăim timpuri grele, dar trebuie să preţuim ceea ce ei n-au avut atunci.
I: Aveam doi ani la revoluţie. Îmi aduc aminte că eram acasă doar cu tata şi cu bunica, iar mama şi cu sora mea erau plecate la Baia Mare. Tata, îmbrăcat în militar, m-a dus la bunica şi mi-a zis să stau cu ea. Îmi mai amintesc momentele când mă bucuram că vedeam franzela pe masă, cozile de la lapte la care stăteam cu bunica, că nu aveai voie să vorbeşti tâmpenii acasă şi la muncă.
B: Mi s-a părut tare aia cu orice grup mai mare de două persoane se consideră grup infracţional. Deci nu puteaţi s-o ardeţi în trei.

Care a fost motivul discuţiilor în contradictoriu pe care le-aţi avut ultima dată?
B: Nu ne certăm la nivelul de bun – prost, ne contrăm, dar nu sunt serioase şi uităm repede motivele.
P: Sunt serioase doar pe moment. Ne suportăm cu greu unul pe celălalt...
B: Da, este un chin!
P: Mă gândesc că în două zile chiar aş vrea să-mi dau demisia...
B: Aaa, eu în două ore!
P: Tu ca tu, dar ce să mai zic de Ioana, ce caută Ioana aici?! E băieţie aici!

Ce părere aveţi despre problema misoginii versus feministele?
I: Subiectele dintre femei şi bărbaţi sunt cele care prind tot timpul cel mai bine. Nu joc niciun rol, chiar sunt feministă, iar ei sunt nişte misogini şi conflictul s-a creat fără niciun efort.
B: Nu suntem deloc misogini! Andreea, suntem misogini?
A: Mă abţin.
B: Feministo!

Mai sunt la modă nunta, certificatul de căsătorie şi verighetele?
I: Da, e creştineşte să te căsătoreşti, apoi să faci copii şi să ai şi o legătură spirituală cu omul de lângă tine prin căsnicie.
P: Mie-mi place nunta la biserică, numai să nu mă pui să ţin lumânarea, că mi se face rău.
B: Eu mor de râs la biserică. N-am nimic împotriva căsătoriei, dar mi se pare dificil. Din poveştile pe care le ştiu de la ai mei sau de la cei mai bătrâni ca mine, care au trăit şi alte vremuri, oamenii se pare că erau un pic altfel înainte. Mă refer aici şi la băieţi, şi la fete. Azi nu mai e aceeaşi încredere între oameni. Mi se pare ceva de domeniul SF-ului să găsesc o femeie cu care să mă căsătoresc. Poate mai târziu, dar mi se pare că toată lumea e pe distracţie azi, nu poţi avea încredere foarte mare. Şi m-am vrăjit de vreo două-trei ori...

Cine ţi-a cultivat credinţa în Dumnezeu?
I: Nu sunt o persoană religioasă care să ţină posturile şi să meargă la biserică, dar cred în Dumnezeu. Nu în acel Domn bătrân cu plete albe, ci într-o energie superioară. Sora mea m-a ţinut pe panta asta. Ţine foarte mult de educaţie şi de principiile pe care le ai.

Reuşeşti să-ţi pui la punct colegii când sar calul? Ai vreun gest prin care le arăţi băieţilor că de data aceasta au întrecut măsura şi riscă să te supere dacă mai continuă?
I: Da, tocmai pentru că le explic ce au greşit, din punctul meu de vedere, şi încerc să mă fac înţeleasă, să comunic exact ceea ce gândesc, pentru că doar în felul acesta poţi rezolva o problemă. Plus că am lângă mine nişte oameni capabili.

De la opt ani te pregăteşti pentru teatru. La ce te gândeşti când trebuie să râzi şi să plângi pe scenă?
P: Râzi, practic, exact de ceea ce trebuie să râdă personajul. N-aş putea să mă gândesc la cu totul altceva. Două lucruri total diferite nu se pupă. Asta cu transpusul, că intri în transă, n-ai mai văzut nimic, publicul n-a existat, am fost cu Dumnezeu pe scenă... Mi-e greu s-o cred ştiind că sunt foarte puţini oameni care au trăit asta. O dată sau de două ori am reuşit să am o semirevelaţie pentru scurt timp, cât am fost pe scenă, să uit, într-adevăr, că am fost pe scenă. E vorba însă de exerciţiu şi de concentrare maximă.

P: Cum este să joci pe aceeaşi scenă cu Tudor Chirilă?
Înveţi foarte multe de la omul acesta, pentru că, lucrând cu el din clasa a 10-a, am observat o evoluţie. La început, eşti distrat, tânăr, viaţă. După care începi să preţuieşti ceea ce faci şi să aprofundezi. Cu el am învăţat, de fapt, ce înseamnă chinul unui actor şi să te şi bucuri de satisfacţiile pe care ţi le dă meseria asta. Ne şi distrăm, cu el înveţi să fii şi profi, ne mai şi enervăm, dar ne trece repede. Când te enervezi pentru un lucru comun, nervii aceia sunt constructivi şi momentul trece repede.

Bogdan, ai venit la Radio 21 la 21 de ani... Crezi că este doar o pură coincidenţă?
B: Că am venit la 21 de ani e o coincidenţă, dar că am venit la Radio 21, nu. Când eram mic ascultam mult Radio 21, pe atunci singurul pentru tineri, şi nu mă gândeam să fac radio până la sfârşitul liceului. Îmi plăcea că atunci când nu aveai internet nu ştiai cum arată omul de la radio. Cum zicea şi aurolacul acela din State, Ted Williams, care de pe străzi a devenit voce de radio, „Radio is known as theater of minds” (Radioul este teatrul minţii). Înainte erai liber să-ţi imaginezi cine vorbeşte cu tine şi cum arată, acum intri pe net şi vezi, nu mai e niciun mister. Când m-am făcut mai mare, am început să ascult „Cronica Cârcotaşilor”, tot la Radio 21 pe vremea aceea, apoi am început liceul, am ajuns la Pro FM şi după aceea, iarăşi, Radio 21. Dar mă simt excelent aici.

Ce ai făcut cu blenderul primit de la Şerban Huidu de ziua ta?
B: L-am pus la loc de cinste pe acelaşi raft pe care am şi blenderul câştigat la Radio 21 acum 11 ani. Pe cel de la Huidu nu l-am folosit deloc, iar pe cel câştigat la Radio 21 l-am folosit o singură dată, apoi mi-am dat seama că e cam scump să-ţi cumperi mereu fructe. Chiar dacă nu sunt obiecte de mare valoare, pentru mine înseamnă foarte mult. Când mă uit la ele, mă simt chiar împlinit.

În spatele show-ului Radio 21 stă Andreea Godeanu, fosta producătoare a lui Teo Trandafir.