Opt ore de somn, între 4.00 şi 12.00, sunt sfinte pentru Andreea Bălan. După miezul zilei, cântăreaţa merge la repetiţii şi la fitness în timpul săptămânii, iar în weekend are agenda plină de petreceri private şi concerte în cluburi până la primele ore ale dimineţii. Programul îi aduce şi un uriaş avantaj: are o siluetă perfectă fără nicio dietă.
Întrebată de „ring” cum îşi menţine silueta, vedeta a declarat: „E foarte simplu. Dacă am două-trei concerte pe weekend şi dansez câte o oră pe concert (când e «Lecţia de dans», două ore), ard foarte multe calorii. În timpul săptămânii am repetiţii cu fetele mele şi cu Petrişor şi mai merg şi la fitness cu un antrenor personal. În schimb, stau prost cu orele de somn pentru că în weekend cânt la petreceri private şi în cluburi până la 1.00-2.00 şi adorm spre dimineaţă. De aceea, în timpul săptămânii am acelaşi program, adorm la 3.00- 4.00 şi mă trezesc la 12.00. Din acest motiv refuz emisiunile matinale şi nimeni nu dă de mine până la miezul zilei”.
Sare peste vacanţă
Majoritatea artiştilor îşi iau concediu în ianuarie, însă Andreea Bălan a început anul cu filmarea noului său clip la piesa „Crazy About You”. Chiar dacă are programul încărcat, artista nici nu intenţionează să-şi ia câteva zile de respiro: „Am timp liber atât cât îmi doresc. Dacă vreau să merg undeva şi să fac ceva îmi fac timp liber, dar eu nu-mi doresc să plec într-o vacanţă deocamdată pentru că am multe proiecte de realizat. Pe mine, realizările în muzică mă fac fericită. În 2011 îmi doresc să fiu sănătoasă pentru că restul îmi sunt foarte simplu de realizat”.
5 albume solo a lansat Andreea Bălan după plecarea din trupa Andre.
„Showbizul românesc are aceleaşi defecte ca ale ţării în care trăim.”, Andreea Bălan




Comenteaza aici: