Privind tabloul primei runde eliminatorii a Europa League, se disting câteva echipe care pornesc în mod tradiţional ca favorite în competiţii, precum Liverpool sau Sevilla. Nu sunt de ignorat însă noile sau mai vechile forţe din Est, precum Zenit sau ŢSKA. Moscoviţii sunt pe val în a doua competiţie fotbalistică a Europei, cei supranumiţi „new kids on the block” având doi golgheteri, Tomas Necid şi Seydou Doumbia, care au reuşit împreună nouă goluri într-o grupă F câştigată fără probleme, cu cinci victorii şi doar un egal într-un meci care nu mai prezenta nicio miză. Nu sunt de ignorat nici echipele din extremitatea vestică a Europei, portughezii de la Benfica sau Porto, unde evoluează şi ex-rapidistul Săpunaru, putând emite pretenţii în orice moment. Pe fondul slăbirii forţei „cormoranilor”, Manchester City, o formaţie cu nume grele, care pare a avea de rezolvat doar o formalitate în faţa grecilor de la Aris Salonic, poate salva onoarea Albionului într-o competiţie ce se anunţă deosebit de pasionantă. Surprize ar mai putea veni şi de la Stuttgartul lui Marica, un alt român rămas în competiţie, şvabii având însă un adversar extrem de dificil în „vulturii” de la Benfica.
Optimi UEFA Champions League
Aseară
Milan - Tottenham
Valencia - Schalke 04
(Partidele s-au desfăşurat după închiderea ediţiei)
Azi, de la 21.45
Arsenal - Barcelona
Roma - Şahtior Doneţk
22 februarie, de la 21.45
FC Copenhaga - Chelsea
Lyon - Real Madrid
23 februarie, de la 21.45
Marseille - Machester United
Internazionale - Bayern
Partidele retur se vor desfăşura pe 8, 9, 15 şi 16 martie
32-imile UEFA Europa League
Aseară
Aris Salonic - Manchester City
(Partidă desfăşurată după închiderea ediţiei)
Mâine:
De la ora 18.00
Rubin Kazan - Twente Enschede
Metalist Harkov - Leverkusen
De la ora 20.00
Napoli - Villarreal
Anderlecht - Ajax
Lech Poznan - Braga
Beşiktaş - Dinamo Kiev
Benfica - Stuttgart
Bate Borisov - PSG
De la 22.05
Glasgow Rangers - Sporting Lisabona
Sparta Praga - Liverpool
FC Basel - Spartak Moscova
Young Boys Berna - Zenit Sankt-Petersburg
PAOK Salonic - ŢSKA Moscova
Sevilla - Porto
Lille - PSV Eindhoven
Partidele retur vor avea loc pe 22, 23 şi 24 februarie


Comenteaza aici: