Cea mai populară şi mai valoroasă competiţie europeană intercluburi a intrat în faza eliminatorie. De acum nu mai este permisă nicio eroare, niciun pas greşit. Orice rateu poate însemna eliminarea dintr-o întrecere de „care pe care”, din care cu siguranţă nu vor lipsi surprizele. Microbiştii români sunt cu ochii pe Şahtiorul lui Mircea Lucescu şi al lui Raţ, dar şi pe Interul lui Chivu, „nerro-azzurrii” sperând că vor păstra trofeul în propria ogradă.
Capul de afiş al optimilor Champions League este ţinut de departe de confruntarea dintre Arsenal şi Barcelona, cele două echipe întâlnindu-se în finala din 2006, dar şi în sfertul de anul trecut, „extratereştrii” având câştig de cauză de fiecare dată. Managerul „tunarilor”, Arsene Wenger, a declarat în primăvara lui 2010, după ce Messi făcuse harcea-parcea apărarea lui Arsenal, calificând Barcelona aproape de unul singur: „Ne-a învins o echipă mai bună!”. O declaraţie respectuoasă după un scor categoric, 1-4, care nu excludea însă varianta revanşei. Echipa lui Fabregas şi Arşavin are acum această ocazie, însă argumentele Barcelonei, numite Xavi, David Villa, Iniesta sau proaspătul „Balon de aur”, Lionel Messi, par a înclina balanţa tot în favoarea catalanilor.
Perfidul Albion vs restul lumii
Prefigurându-se, după calculul hârtiei, o calificare a Barcei în faţa „tunarilor” de la Arsenal, nu aceeaşi soartă se poate spune că vor avea celelalte pretendente tradiţionale la trofeul Champions League din Albion - Chelsea şi Manchester United. Pe de altă parte, cvasidebutanta Tottenham pare un pigmeu pe lângă ele, deşi aspiraţiile lui Peter Crouch & Co. sunt legate într-o primă fază de dorinţa de a doborî diavolul milanez. O altă pretendentă tradiţională, Real Madrid, are o sete mereu reînnoită de victorii, antrenorul galacticilor, „the special one” Mourinho, sperând că îşi poate adăuga în palmares un al treilea trofeu. Germania „bagă”, ca de obicei, în faţă artileria grea, Bayern dorindu-şi revanşa în faţa Interului după finala pierdută în vara trecută.
Români în Champions League
Fotbalul românesc, deşi absent din punct de vedere al echipelor din primăvara fotbalistică europeană, are o reprezentare onorabilă în optimile Champions League. Căpitanul naţionalei, Cristi Chivu, nu poate uita momentul când a ridicat trofeul deasupra capului şi îşi doreşte cu siguranţă să repete isprava cu Inter. Despre bine-cunoscuta, de acum, Şahtior Doneţk, se poate afirma lejer că este o echipă de suflet a microbiştilor autohtoni, antrenorul Mircea Lucescu şi fundaşul stânga Răzvan Raţ fiind doi dintre artizanii succeselor care au bucurat ucraineni şi români deopotrivă. Pentru a accede în sferturi, vor trebui să cucerească Roma, acolo unde Lobonţ speră să închidă poarta în faţa „minerului” Luiz Adriano. Un alt fotbalist român care îşi doreşte să asculte imnul Champions League „din iarbă” este ex-ceferistul Deac de la Schalke 04, teamul lui Raul având ambiţii mari în faţa „liliecilor” de la Valencia.
13 goluri a marcat Barcelona în confruntările de până acum cu „tunarii” lui Arsenal.


Comenteaza aici: