Toate drumurile duc la... sindicate. Lupta anticorupţie a început cu poliţiştii de frontieră, a continuat cu vameşii, iar acum se pare că se încheie cu liderii sindicali. Preşedintele Cartel Alfa a dezvăluit pentru „ring” că în interiorul organizaţiilor se vorbeşte despre reţinerea a patru lideri sindicali până la sfârşitul săptămânii, Hossu fiind unul dintre aceştia.
Preşedintele României a lansat ipoteza conform căreia “regina” din sistemul corupt al vămilor s-ar putea ascunde printre sindicalişti. Primul vizat a fost preşedintele SedLex, Vasile Marica, despre care fostul şef de vamă Marius Ungureanu a afirmat, ieri, că le cerea bani vameşilor pentru a-i menţine sau a-i promova în funcţii. Şi de la Marica… a început potopul. Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a dezvăluit reporterilor “ring” că va ploua cu arestări în rândul sindicaliştilor. „La colegii noştri de sindicat, din diferite surse, se plimbă ideea că sunt vizaţi pentru arestare 17 lideri de sindicat, dintre care patru vor fi reţinuţi în cursul acestei săptămâni. Mărturisesc că, din ceea ce mi-au spus colegii, eu aş fi pe locul trei. Primii ar fi Petcu şi... Marica. Acesta lucru este strâns legat de atacurile împotriva domnului Marica. Chiar presupunând că a fost corupt şi că a luat 20.000 de euro, asta nu înseamnă marea corupţie legată de sistem. Este clar că se doreşte să se creeze un paratrăsnet afirmându-se că, de fapt, corupţia în România este din cauza mişcării sindicale şi nu a partidelor de guvernare care o stimulează. Ideea că liderii pun vameşi şi nominalizează şefi de vamă înseamnă o utopie”, a afirmat Bogdan Hosu.
Marica închide jocul de şah?!
Lanţul lung al arestărilor pare că se opreşte după declaraţia lui Marius Ungureanu. „E pus de cineva să facă declaraţiile astea. Marica a început ca lider de sindicat obscur şi s-a ridicat uşor pe propriile puteri. Ungureanu, fost puşcăriaş, vine să vorbească el despre alţii. După Marica şi Mărgineanu s-a închis lista. Vă spun eu că asta e tot, nu mai căutaţi vinovaţi”, ne-a spus Nini Săpunaru, fost şef al vămilor.
„Ar dori poate liderii de sindicat să facă asemenea nominalizări, dar nu am reuşit niciodată să punem oameni în diferite funcţii”, Bogdan Hossu, preşedinte Cartel Alfa




Comenteaza aici: