Cimitirul de la Universitate nu este singurul descoperit de-a lungul timpului în Bucureşti. Cercetările arheologice efectuate în zona Centrului Istoric au scos la iveală mai multe necropole aflate în vecinătatea bisericilor. Astfel, în apropierea unor lăcaşe de cult precum Doamnei, Sf. Ionică şi Stejarul, Greci, Sărindar sau Colţea, cercetătorii au scos la iveală oseminte care certifică existenţa unor vechi cimitire. Şeful secţiei de arheologie din cadrul Muzeului Municipiului Bucureşti,, în exclusivitate Gheorghe Mănucu-Adameşteanu, a acordat un interviu pe această temă ziarului „ring”.

Domnule Adameşteanu, cum a fost posibil ca mormintele descoperite la Universitate să fie acoperite şi să se construiască peste ele?
Aici au fost două cimitire: unul, de la prima biserică ridicată pe acest loc, ce datează din secolul al XVI-lea, iar al doilea - de la biserica nouă, ctitorită de Constantin Brâncoveanu între 1703 şi 1705. Anumite zone din jurul bisericii noi au fost restrânse deoarece, în sec. al XVIII-lea, cimitirul ocupa o zonă foarte mare. După aceea a fost restrâns pe măsură ce s-a extins Academia Domnească. În timpul lui Alexandru Ioan Cuza, pentru că molimele erau frecvente, domnitorul a hotărât ca cimitirele să fie scoase din oraş. S-a interzis înmormântarea în jurul bisericilor şi aşa au luat naştere Cimitirul Bellu şi altele din jurul oraşului. Cimitirul de la Biserica Sf. Sava nu a mai fost folosit în secolul al XIX-lea de la un anumit moment. În plus, au fost numeroase incendii, cutremure care au afectat zona, inclusiv a Academiei Domneşti. Au fost nivelări, refaceri şi după aceea s-a construit peste. Totul s-a petrecut de-a lungul timpului.

Ce ne puteţi spune despre necropola descoperită în apropiere de Biserica Colţea?
Biserica Colţea datează din secolul al XVI-lea şi este ctitoria spătarului Mihai Cantacuzino, care a cumpărat terenul de la urmaşii clucerului Colţea Doicescu. Pe acest loc a existat o biserică veche, cu fundaţie de piatră, din bolovani de râu pe care am avut surpriza să-i descoperim în timpul cercetărilor arheologice pe care le-am desfăşurat acolo timp de doi ani. În mod firesc, în jurul bisericii respective a existat şi un cimitir, din care am dezvelit peste 100 de morminte. Sunt şi numeroase pietre de mormânt. Biserica a fost marcată, se vede în prezent la suprafaţa solului cam pe unde exista, iar în curtea bisericii de azi sunt amplasate foarte multe pietre de mormânt care arată şi persoanele deosebite care au fost înmormântate acolo.

Cel mai mare cimitir, descoperit la Biserica Sf. Dumitru
Există şi alte zone de interes arheologic din punctul acesta de vedere?
Desigur. Spre exemplu, la bisericile Sf Ionică şi Stejarul, care se aflau cam pe locul unde există azi Sala Palatului şi zona adiacentă, existau cu siguranţă morminte. Cercetările au fost efectuate de profesorul Panait, directorul Muzeului Municipiului Bucureşti până în 1989. De asemenea, la Biserica Doamnei s-au terminat lucrările acum 10 sau 12 ani. Am făcut o supraveghere pentru unele lucrări legate de nişte infiltraţii. Au fost găsite câteva morminte şi câteva pietre de mormânt. Interesant este faptul că acolo am găsit-o înmormântată pe o fată din familia Şuţu, care a construit Palatul Şuţu.

Unde au mai fost descoperite cimitire precum cel de la Universitate?
Cel mai mare cimitir a fost descoperit în jurul Bisericii Sf. Dumitru. Se ştia că această biserică exista la 1593, fiind menţionată într-o danie, de soţia lui Mihai Viteazul, ca mănăstire. Este singura cu hramul Sf. Dumitru, aşa că nu poate exista nicio confuzie. Un alt cimitir a fost descoperit pe Lipscani, la Biserica Greci. Era biserica lui Gheorma Banul, construită în sec. al XV-lea. A fost după aceea închinată la Sfântul Munte şi, venind aici foarte mulţi greci, s-a numit Biserica Greci. A fost demolată în sec. al XIX-lea pentru că era şubrezită. Am reuşit să găsim circa 60 de morminte în zona acoperită de actuala clădire BCR. Au fost descoperite acolo şi nişte construcţii din sec. al XV-lea.

Vestigii de la fosta „puşcărie“, în Piaţa Sf. Anton
Ce ne puteţi spune despre vechea Biserică Sf. Anton?
Prima Biserică Sf. Anton a fost construită de Doamna Stanca în sec. XVI şi a fost incendiată de Sinan Paşa când a cucerit Bucureştiul şi a dat foc întregii zone. După ce a ars, nu a mai fost refăcută. Enoriaşii au fost nevoiţi să vină la Biserica Domnească, lăcaş care în prezent a împrumutat numele bisericii dispărute, Sf. Anton. În fosta Piaţă Sf. Anton se află o cruce de piatră care a tot fost plimbată. Există un proiect de punere în valoare şi de amenajare a Pieţei Sf. Anton. Se speră ca anul acesta să se demareze proiectul. Sunt vestigii de la Curtea Domnească şi de la fosta „puşcărie”, adică numele locului unde se depozita praful de puşcă. Abia mai târziu au fost închişi oameni acolo şi clădirea a primit denumirea de puşcărie, aşa cum o percepem noi în ziua de azi.

Ce probleme întâmpinaţi atunci când vine vorba să deschideţi un sit arheologic în Bucureşti, de genul celui de la Universitate?
Cu toate că România este un stat al Uniunii Eurpoene, sunt foarte multe firme străine care lucrează la noi în ţară şi care încearcă să se eschiveze sau să nu respecte întotdeauna legislaţia existentă în toată Uniunea. Există Legea patrimoniului, în care se precizează foarte clar că trebuie efectuată o descărcare de sarcină arheologică înainte de a se începe lucrările. De obicei beneficiarii, în cunoştinţă de cauză sau nu, amână efectuarea acestei descărcări, deşi sunt conştienţi că este o încălcare a legii.

Aţi avut şi cazuri în care constructorii s-au eschivat de la respectarea legii?
În general nu se întâmplă să nu ni se permită accesul în situri, deoarece este un caz penal, distrugere de bunuri. Unii se eschivează însă, dar în momentul când aflăm sunt obligaţi să ne lase să facem cercetarea. Este adevărat, există cazuri când, dacă nu trecem prin zonă sau nu vedem, se trece sub tăcere de către constructor. Legea nu are nişte prevederi foarte clare în privinţa penalităţilor. Cei din Ministerul Culturii lucrează acum la modificare. Se încearcă astfel remedierea lacunelor existente în legislaţie.

V-a afectat, în vreun fel, activitatea criza prin care trecem?
Stăm mai prost, ca orice bugetari, cu salariile şi fondurile alocate pentru etapele următoare. Am fost afectaţi de reducerile salariale ca toţi bugetarii. O parte din angajaţi a trebuit să fie dată afară. Am renunţat la oameni inclusiv din echipa de arheologi, destul de mică şi aşa. Ne afectează munca, dar se pare că oficialii nu înţeleg şi tratează pe toată lumea la fel. Numărul arheologilor este foarte mic, din păcate. Este o meserie prost plătită, şi atunci tinerii se orientează spre alte domenii. De exemplu, ca profesor eşti mult mai bine plătit, stai la birou, pe când aici este program lung, indiferent de vreme, căldură sau frig. Din fericire, sunt încă mulţi tineri interesaţi şi pasionaţi de arheologie. Sperăm că, încet-încet, autorităţile vor realiza că este nevoie de oameni şi în acest domeniu şi îi vor acorda atenţia cuvenită.