Christian Levant 18.02.2011
”Armagedonul Basescu”, pe blogul lui Nastase
http://admin.ziarulring.com/images/upload/politica/armagedonul-basescu-pe-blogul-lui-nastase-434x326.jpg

Comentarii:

4 (ultimul in 18.02.2011)

Afisari:

1776 (ultima in 18.02.2011)

Rating:

(1 vot )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
POSTARE. O strategie a puterii a aterizat, via internet, in curtea unui lider al opozitiei

Într-o postare recentă intitulată ”AVERTIZARE...”, bloggerul-politician Adrian Năstase (lider marcant al PSD) spune că ar fi primit, zilele acestea, ”o analiză interesantă referitoare la ultimele evoluţii politice”. Analiza se referă la presupuse strategii (evident secrete) ale şefului statului şi are un bine cunoscut miros de... ARMAGEDON. Ca pe vremuri. Ce vremuri!....

Nu vă mai spunem ce purta, pe vremuri nu de mult trecute, numele de ARMAGEDON. Vă amintim doar că, pe întreaga durată a mandatului de prim-ministru al lui Adrian Năstase, au apărut şapte (dacă nu 10) astfel de armagedoane (despre servicii secrete, armată, FNI etc), adică dezvăluiri care nu puteau fi publicate în presă decât după ce soseau, ca prin minune, pe fax sau ”pe sub uşă”, în redacţiile ziarelor centrale. Care le puneau imediat în pagină ca şi cum nimănui nu-i mirosea gura... a usturoi. Acum, pare că s-a întors roata. Pe blogul domnului Năstase apare un... armagedon. Îl putem numi „Strategia lui Băsescu”. Sau, simplu, ARMAGEDONUL BĂSESCU”. Măi, să fie!

Cele trei ”acţiuni”

”T. BĂSESCU şi apropiaţii săi acţionează în prezent după un plan care vizează menţinerea la putere a sa şi a PDL. Planul respectiv cuprinde, între altele, şi următoarele elemente de strategie.” Aşa începe. Şi se trece la prezentarea planului pe puncte şi subpuncte: de la ”Acţiuni la nivelul PDL” (primul punct cu 9 subpuncte), la ”Acţiuni la nivelul altor partide” (al doilea punct cu... subpucte) şi la ”Acţiuni la nivelul electoratului” (al treilea punct, cu 11 subpuncte). Trecând peste primul punct, care vorbeşte despre bătăliile-intestine în partidul de guvernământ, vom prezenta, în cele ce urmează, câteva fragmente importante din punctele II şi III ale armagedonului.

Băsescu, luptătorul anticorupţie

La punctul II, privind ”Acţiuni la nivelul altor partide”, se spune, printre altele:

”1. Pentru menţinerea UNPR în sfera de influenţă a lui T. BĂSESCU, s-au dispus măsuri de «rezolvare a problemelor penale» cu care sunt cunoscuţi unii membri ai acestui partid. «Finalizarea» acestor probleme urmează să se producă, efectiv, când PDL îşi va asigura menţinerea la putere. Până la momentul respectiv sunt menţinute condiţiile de şantaj asupra celor în cauză;

2. S-au dispus măsuri care să stopeze revenirea în prim-planul vieţii politice româneşti a lui A. NĂSTASE şi C. P. TĂRICEANU. Vor fi lansate inclusiv diversiuni la nivelul celor două partide; (...)

4. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist la adresa grupurilor ILIESCU-NĂSTASE, V. PONTA, M. GEOANĂ, C. ANTONESCU, C.P. TĂRICEANU, L. ORBAN etc. cu scopul de a crea disensiuni între grupurile respective, dar mai ales între conducerile celor două partide;

5. Se vor iniţia acţiuni de provocare pentru a se putea proba infracţiuni ca: mită, fals şi uz de fals, abuz în serviciu etc., fiind vizate firme gestionate sau care au legaturi directe cu lideri ai opoziţiei.

6. Pentru discreditarea pe plan extern a USL se va acţiona pentru informarea instituţiilor europene despre activităţile ilegale comise de către lideri ai uniunii respective.

7. Au fost prevăzute fonduri pentru cointeresarea unor personalităţi ale societăţii civile, sponsorizarea unor ONG-uri etc, in scopul folosirii acestora, in tara si in strainatate, de a «ataca si contracara» acţiunile USL si de a compromite liderii acestei uniuni;

8. Principalele iniţiative ale lui V. PONTA şi C. ANTONESCU vor fi puse în «directă conexiune» cu preocupările lui I. ILIESCU, A. NĂSTASE, V. HREBENCIUC şi alţi grei din PSD. Se va urmări acreditarea ideii ca aceştia împreună cu C. P. TĂRICEANU «vor pune mâna pe USL», iar PNL va fi «înghiţit» de PSD;

9. Vor fi exploatate unele frustrări ale lui M. GEOANA cu scopul de a-i tempera criticile la adresa lui T. BĂSESCU şi de a-l folosi impotriva lui V. PONTA, A. NASTASE, I. ILIESCU si altii. Se va apela inclusiv la şantaj pentru a-l determina sa aiba o poziţie «cat mai favorabila PDL».

10. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist şi se va acţiona pe linia DNA pentru compromiterea unor primari PSD şi PNL cu scopul final de a «sufoca» principalele centre de putere politică din ţară ale celor două partide. Argeşul a fost doar un test.

11. Vor fi selectaţi patronii unor firme care au conexiuni cu liderii USL, vor fi ascultaţi prin mijloace tehnice cu scopul de a se ajunge la posibile fapte ilegale comise împreună cu V. PONTA, C. ANTONESCU şi persoane din anturajul lor;

12. Prin declanşarea campaniei de arestări la nivelul vămilor din România, T. BĂSESCU urmăreşte mai multe obiective şi anume: să-şi creeze o imagine pozitivă de iniţiator şi luptător împotriva corupţiei; (...) să se identifice martori şi alte probe pentru «compromiterea» lui C.P. TĂRICEANU şi a lui A. NASTASE cu scopul stopării revenirii lor in prim-planul vieţii politice romaneşti; sa obtina date cu caracter compromiţător despre alti lideri USL”.

”Furtul de voturi din afara României ca intenţie”

La punctul lll, privind ”Actiuni la nivelul electoratului”, cele mai interesante sublinieri se referă la diversele strategii de intenţie de ”furt electora”, cum ar fi : ”Organizarea de sondaje, acţiuni de propaganda etc. care sa evidenţieze “creşterea” in procente a PDL la cote care de fapt sa fie atinse prin furt electoral. Este mai mult decât edificatoare maniera in care A.VIDEANU a precizat recent “creşterea constanta” in sondaje a PDL. Aceste”previziuni” fixeaza, de fapt, cotele care vor fi atinse prin acţiunile de furt; proiectarea in mentalul populaţiei a creşterii constante in sondaje a PDL pana la un nivel “sensibil apropiat” de cel al opoziţiei; pe măsura ce se desfăşoară procesul electoral, populaţia va fi “ţinuta la curent” cu existenta unei “diferente minime” intre PDL si USL in favoarea opoziţiei; pana la momentul incetarii votării, aceasta diferenţa va scadea, iar prin tehnica de fraudare, in final PDL “va devansa” USL cu un număr mic de voturi pentru a da credibilitate falsului proces; furtul de voturi din afara României ca intenţie de principiu; folosirea numelor unor persoane plecate din tara, a persoanelor cu handicap, bătrâni sau bolnavi care nu se pot deplasa si trecerea lor in contul PDL; identificarea studenţilor plecaţi din cămine cu scopul consemnării lor ca votanţi in favoarea PDL, in principal prin falsificarea sau înlocuirea unor procese-verbale ş.a”.

Băsescu, salvatorul

”10. Ca element de psihologie socială, T. BĂSESCU insistă pe continuarea măsurilor de austeritate şi chiar aducerea majorităţii populaţiei în pragul foametei, sub legendele crizei economice, urmând ca în pragul alegerilor locale să se procedeze la «relaxarea» acestei situaţii şi chiar la pomeni electorale. Această diversiune are în vedere: crearea unei stări de disperare a populaţiei; proiectarea ideii că măsurile austere au fost de strictă necesitate, cu avantaje pe termen lung în favoarea populaţiei sărace; scoaterea la iveală a unor rezultate bune ale măsurilor luate cu consecinţe în creşteri salariale, condiţii de muncă, ajutoare etc. în pragul alegerilor; «iniţiatorul şi susţinătorul» acestor măsuri de «salvare a românilor» va fi T. BĂSESCU. 11. Principala preocupare a lui T. BĂSESCU, în contextul acestor acţiuni, este asigurarea organizării alegerilor de către actuala putere, dar mai ales de a se salva de la o eventuală suspendare şi scoaterea sa în afara vieţii politice. (...) Atacul ANI asupra liderilor sindicali are ca scop deturnarea atenţiei de la responsabilitatea PDL privind corupţia din vămi şi «frăgezirea» liderilor sindicali în perspectiva unor mişcări sindicale şi a modificării Codului Muncii”. Urmează şi alte armagedoane - ca pe vremuri?!... Ce vremuri!...

Comenteaza aici:

 
  •  

    scris de NUMELE la ora 16:03 in data 19.02.2011

    Daca in tara asta ar fi un climat normal si justitia adevarata Nastase trebuia sa fie de mult la "Mititica".Lasat in pace de justitie isi scoate ghearele dovedind o nesimtire totala.Vremea lui a trecut si sper si libertatea lui in curand.

     

  •  

    scris de bombo la ora 11:43 in data 19.02.2011

    NADUFULE NU TE MAI AGITA.SANSELE CA TU SA MAI FIII BAGAT IN SEAMA SUNT MINIME,MINIME...ESTI RATAT DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE.PINA SI OUALE TI S-AU CLOCIT.PUTE TOT IN JURUL TAU!!!!!!

     

  •  

    scris de Gheorghe la ora 01:36 in data 19.02.2011

    Adriane,tata,ai luat-o pe aratura! te-au inebunit procesele,ti-e frica de justitie,te mai sti si cu alte pete...micu Titulescu,este o oaie ratacita,nu te multumeste,Iliescu acu da coltu,iar tu,besmetic o dai din ARMACHEDON.Linistete-te,ca nu-ti vor lua chiar toata averea.Iti vor ramane ouale!

     

  •  

    scris de caplimpede la ora 12:45 in data 18.02.2011

    Programul este de inspiratie kaghebista, iar astfel de specialisti lucreaza pentru Iliescu, Voiculescu sau Vadim. Basescu nu are ce sfori sa traga pentru a se mentine la putere, pentru ca nu mai are alt mandat de castigat si pentru a mai ramane in post pana in 2014 nu trebuie sa traga sfori ci sa stea cuminte, ascuns, cum a facut de exemplu Iliescu, si nu mai are nimeni nimic cu el. Sfori trag alti sa scape mai repede de el. Nastase si Tariceanu nu trebuie opriti sa revina in primplanul puterii pentru ca s-au compromis prea tare cat au fost acolo si numai sunt multi care le acorda sanse. Ei pot spera, dar nu cred ca mai sperie pe nimeni. Cel putin puscaraibilul Nastase si daca ar candida singur tot nu ar mai ajunge presedinte. Cati prosti or fi in Romanica?