Traian Racu 21.02.2011
Inca un pas spre semifinale
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/inca-un-pas-spre-semifinale-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

440 (ultima in 21.02.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
SUCCES. Oltchim, invincibila pe teren propriu

Campioana României la handbal feminin a revenit cu victorie în Europa. Oltchim Râmnicu Vâlcea a trecut de Krim Ljubljana cu 31-27, făcând uitat eşecul din etapa trecută a Ligii Campionilor, când a cedat în deplasarea de la Itxako.

În faţa unei săli arhipline, Oltchim a reuşit o victorie extrem de importantă în economia Grupei A principale din Liga Campionilor. Româncele au trecut de campioana Sloveniei, Krim Mercator Ljubljana, după un joc mult mai bun decât cel etalat în etapa trecută, în Spania. Antrenoarea Anja Andersen a decis că experimentele sunt mai potrivite în alte momente, aşa că a inovat mai puţin decât în meciurile anterioare. Evoluând pe posturile pe care erau obişnuite, jucătoarele Oltchimului au fost mai dezinvolte şi, deşi la pauză scorul a fost egal, 14-14, victoria nu a mai fost pusă sub semnul întrebării în a doua parte a întâlnirii. Cu Ardean-Elisei revenită la forma care a consacrat-o şi ca ucraineanca Pidpalova în mare poftă de gol, vâlcencele au condus pe toata durata reprizei secunde, slovenele având doar două tresăriri în minutul 51, când s-au apropiat la un gol diferenţă (24-23 şi 26-25). Însă atunci când ofensiva a dat rateuri, salvarea a venit de la portarul Talida Tolnai, care a avut 10 intervenţii decisive. Krim nu a mai reuşit decât două goluri faţă de cele cinci ale gazdelor, iar fluierul de final a generat o imagine istorică: jucătoarele şi antrenoarea Anja Andersen au îngenuncheat, la centrul terenului, în faţa minunatului public vâlcean. Pentru Oltchim au marcat: Elisei-Ardean 8 goluri, Pidpalova 7, Vizitiu 4, Nechita 4, Ozel 2, Curea 2, Manea 2, Stanca 1, Han 1.

Neagu nu a jucat

Daneza Anja Andersen a surprins asistenţa şi de această dată, deşi nu a mai schimbat posturile jucătoarelor. Surpriza a venit înaintea jocului, atunci când pe foaia de joc nu a fost trecută cea mai valoroasă handbalistă a Oltchimului, Cristina Neagu. Cea mai bună jucătoare din lume a fost menajată de antrenoare, în condiţiile în care acuza dureri la umăr. Dincolo de rumoarea survenită în sală, finalul fericit a făcut uitată absenţa valorosului inter stânga, care a urmărit meciul, în trening, de pe banca de rezerve.

4 puncte a acumulat Oltchim în Grupa A a Ligii Campionilor, după trei jocuri.

Comenteaza aici: