A revenit în echipa de bază a Fiorentinei, dar evoluţiile bune au alternat cu cele mai puţin bune. Clemenţa grupării din Firenze pentru Adi Mutu i se datorează şi lui Giancarlo Antognoni. Fosta glorie a violeţilor a fost întotdeauna un susţinător al atacantului român.
Atunci când i-a fost mai greu, Adrian Mutu a avut în Giancarlo Antognoni, unul dintre cei mai iubiţi foşti fotbalişti ai Fiorentinei, un dârz susţinător în faţa conducerii grupării toscane. Drept mulţumire, atacantul român îi va fi alături fostului mijlocaş ofensiv al “violei” şi al “squadra azzurei” la evenimentul “Antognoni Day”, din 4 martie, împreună cu alţi foşti mari fotbalişti ai formaţiei din Florenţa. “Este o iniţiativă frumoasă, Giancarlo merită asta, ţinând cont de faptul că este simbolul Florenţei. Faptul că evoluez cu numărul 10, la fel ca el, mă obligă, însă îmi oferă şi satisfacţii. Mi-ar fi plăcut să joc alături de el, aş fi marcat mult mai multe goluri... Recordul lui de goluri? Este de netrecut. Îi mulţumesc pentru invitaţia de a participa la acest eveniment, la care vor fi prezente vedete ale Fiorentinei, şi sper ca într-o zi lumea să îşi aducă aminte şi de mine, dacă nu la fel de mult, măcar într-o măsură mai mică”, a spus Mutu. “Briliantul” va participa la eveniment alături de foste vedete ale Fiorentinei, precum Luciano Chiarugi, Kurt Hamrin sau Giuliano Sarti. Cu acea ocazie vor fi organizate meciuri de fotbal şi un spectacol la care vor participa personalităţi din lumea sportului şi culturii. Ieri, Mutu a fost prezent la lansarea cărţii “Antognoni, 10 feluri de a-ţi spune «te iubesc»”, dedicată fostului fotbalist.
Nu comentează fluierăturile
“Urecheat” de presa italiană pentru jocul slab făcut pentru Fiorentina în meciul cu Sampdoria, de duminică, şi fluierat de tribună chiar pe “Artemio Franchi”, Adrian Mutu este hotărât să-şi revină cât mai repede. “Obiectivul meu este să închei cât mai bine sezonul şi să revin la forma fizică cea mai bună. Nu vreau să comentez fluierăturile de duminică”, a spus românul.
Golgheterul Fiorentinei
Giancarlo Antognoni este considerat cel mai mare fotbalist care a îmbrăcat tricoul Fiorentinei. Ca şi Mutu, a avut numărul 10 şi a jucat de nu mai puţin de 341 de ori în culorile alb-violete în decurs de 15 ani. Cu cele 61 de goluri marcate pentru gruparea toscană, fostul campion mondial cu Italia în 1982 este în topul golgheterilor Fiorentinei. Antognoni rămâne unul dintre apropiaţii echipei din Florenţa.


Comenteaza aici: