De câteva zile bune, în prim-planul zbuciumatelor evenimente mondiale a ieşit la rampă conducătorul Libiei, celebrul Muammar al-Gaddafi. Pe măsură ce timpul trece, ştirile despre el sunt tot mai confuze, orele sale la conducerea Libiei părând numărate. Ca şi ale lui Ceauşescu, în 1989. Chiar şi ceea ce se întâmplă acum în Libia seamănă, într-o mai mică sau mai mare măsură, cu ceea ce s-a întâmplat în decembrie ’89 în România; ca şi liderul român, Gaddafi este ”vânat”, metaforic vorbind, de propriul popor. Şi, poate, de (o parte din) propria securitate. Dar nu despre această „vânătoare” vrem să vorbim acum, ci despre una reală, petrecută în urmă cu 30 de ani lângă Bucureşti. O vânătoare VIP soldată cu un misterios deces, prin împuşcare, al unei rude foarte apropiate a preşedintelui libian.

Învăluit şi acum în ceaţă, accidentul de vânătoare din 1981, soldat cu moartea rudei lui Gaddafi, a fost multă vreme ţinut sub tăcere. Puţini ştiau despre acest lucru şi vorbeau în şoaptă. După ’90, chiar dacă au mai fost diverse astfel de ”accidente”, în care glonţul prea rece le-a provocat victimelor pneumonie acută (şi evident, mortală - vezi cazul Doicaru, şeful spionajului românesc), povestea de la Scroviştea a rămas în adormire. Prin 2004, autorul acestor rânduri a redescoperit-o şi a făcut-o pentru prima dată publică, dar doar în linii mari. Pe ici, pe colo, prin presă sau chiar într-o carte, au mai apărut spicuiri despre acest eveniment. Nimeni însă până acum nu a pus degetul pe rană. Nimeni nu a stat de vorbă cu martori oculari. În exclusivitate, „ring” vă prezintă şocanta şi dramatica poveste de la Scroviştea, relatată de prim-aghiotantul lui Ceauşescu. Omul care, de la nici 50 de metri, a văzut cum a căzut libianul… împuşcat. A fost accident, a fost o posibilă reglare de conturi libiano-libiană sau o... crimă perfectă petrecută pe plaiurile ceţoase ale vânătorii? Încă... mister.

”Preşedintelui nostru îi plăcea vânătoarea”
”Suntem la Scroviştea. Asta-i liziera. Ăsta-i Tovarăşu’. Ăsta-i subsemnatul - eram aghiotant. Aici era un băiat de-al nostru din gardă. Aici, alt băiat de-al nostru din gardă. Aici era Libianul (n.r. - Gaddafi). Un aghiotant al lui. Un alt libian aici. Un altul aici. La vânătoare de fazani eram. De ce spun asta? Pentru că la fazan se folosesc cartuşe cu alice. Ca să nu se facă nicio confuzie!”. Aşa îşi începe povestirea domnul S. Mai precis, L.S.! Este vorba despre fostul colonel L.S. (din Direcţia a V-a a Securităţii Statului), aghiotant personal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi participant, în 1981, la vânătoarea de protocol zero desfăşurată pe domeniul de la Scroviştea. Domeniu... prezidenţial! Colonelul continuă: ”Prima problemă pe care o ridic este că, acolo, la acea vânătoare, numai ei au fost: preşedintele nostru şi preşedintele libian. Era într-o sâmbătă după-amiază. Stătuseră la masă şi au ieşit puţin la o vânătoare. Pentru că preşedintelui nostru îi plăcea vânătoarea. Şi, probabil, şi libianului îi plăcea.”

”Voi nu ştiţi că noi suntem vânaţi oriunde?”
Cum a început şi cum s-a desfăşurat, până la un moment dat, vânătoarea VIP?”Înainte de a începe vânătoarea, noi, cei din gardă, i-am văzut pe libienii care-l însoţeau pe preşedintele Gaddafi că aveau câte o puşcă pe umăr. La noi, de obicei, fiecare membru din garda personală a preşedintelui avea câte un pistol. Pentru autoapărare, pentru intervenţie... Am rămas uimit că ei, libienii, aveau câte o puşcă pe umăr. Probabil că aveau şi pistol. Noi le-am spus: «Nu trebuie să vă faceţi probleme, că este un perimetru asigurat!». Iar ei ne-au răspuns: «Voi nu ştiţi că noi suntem vânaţi oriunde?!». Păi, nu zisese el că a fost implicat în acţiuni teroriste? Dar, mă rog, nu mă interesează şi nu vreau să comentez. Deci noi le-am spus că nu e bine cu puşca pe umăr. Ca să constatăm ulterior că puştile lor aveau cartuş pe ţeavă: ca în orice moment să poată să acţioneze! Mă rog, treaba lor. Eu nu cunosc ce s-a discutat la protocol, înainte de vânătoare, pentru că, spre exemplu, când am participat la vizita din Anglia, şi eram lângă domnul Pacepa aşa cum sunt acum lângă dumneavoastră, ni s-a spus că nimeni nu are voie cu pistol. Şi ne-am conformat. Deci nu ştiu dacă înainte de vânătoare s-a discutat ca ei să fie înarmaţi....”.

”Există o lege a vânătorii!”
Revenind la acţiunea de vânătoare de atunci, colonelul spune: ”La fazan, tovarăşul avea două puşti. Eu, care eram aici, le aveam pe amândouă, aveam obligaţia să le încarc şi să le prezint pe rând”. Începe să arate din nou pe schema desenată ad hoc. ”Aici erau bătăuşii. Ei dirijează vânatul în bătaia puştii. Nu au voie să vină sub nicio formă până în zona de aici. Aşadar, eu încărcam puşca şi i-o dădeam tovarăşului. Există o lege a vânătorii: nimeni nu trage într-un fazan aflat pe jos! O să vedeţi mai târziu de ce vă explic acest lucru. Deci se trage numai în fazanul care zboară şi nu se îndreaptă puşca înspre standurile vecine, din stânga sau din dreapta. Se trage... Şi… fazanul cade! După ce cade fazanul, vine unul dintre aghiotanţi şi ia fazanul de jos şi-l duce pe un aliniament, în spate: unul, doi, trei, şapte, câţi... sunt împuşcaţi. Nu ai cum să te bagi în faţa trăgătorului pentru că nu este corect nici pentru trăgător, nici pentru cel care se bagă”, mai spune fostul aghiotant prezidenţial. După aceste mici generalităţi despre ”legile vânătorii”, domnul S., ca şi cum ar rememora evenimentele focalizează pe celebra vânătoare de la Scroviştea şi spune: ”Libianul care stătea în spatele lui Gaddafi, imediat în stânga, a văzut ce făceau băieţii noştri. Şi s-a dus şi el o dată şi a luat fazanul. Şi l-a adus aici, în spate. Eu îl vedeam bine cum s-a dus şi a doua oară, când s-a dus ceva mai în faţă, am întrebat: «Ce face ăla acolo?». Iar tovarăşul mi-a răspuns scurt: «De unde să ştiu eu?»...”.

”Ce-a fost asta?!”
Ajungem la punctul critic. ”La un moment dat, la o altă încercare, libianul ce părea aghiotantul preşedintelui a agăţat o creangă cu puşca. Sau poate, pur şi simplu, puşca i-a alunecat de pe umăr în timp ce se apleca să ia un fazan de jos. Sau poate nu mai ţin eu minte, că au trecut 30 de ani, poate el, cu cealaltă mână, a încercat să-şi reaşeze puşca pe umăr... Ei, şi puşca fiind încărcată, a atins trăgaciul cu mâna şi puşca s-a descărcat, lovindu-i tangenţial o bucată din ţeastă. Focul de alice e mai spart. Aici s-a auzit ceva deosebit. Inclusiv tovarăşul s-a sesizat şi a întrebat: «Ce-a fost asta?!». Eu am răspuns: «Nu ştiu. Poate cu băiatul ăla s-o fi întâmplat ceva, că a căzut!»...”

”Libianul nu a murit pe loc”
”Prima impresie era că a fost accident de la trăgătorii din jur. Această ipoteză nu s-a confirmat pentru că nu era de la o puşcă cu alice care te face bucăţele, pentru că se împrăştie. La el era o singură rană la cap. Libianul nu a murit pe loc. Tovarăşul a zis: «Să vină doctorii încoace.» Întotdeauna era un medic personal care venea cu noi. Cred că pe vremea aceea era doctorul Nicolau, care a fost primul care a venit şi i-a chemat pe ceilalţi doctori, un anestezist şi un chirurg, dintr-o salvare specială, aflată unde erau şi celelalte maşini. S-a încercat primul ajutor. Când s-a constatat gravitatea faptei, doctorii au întrebat ce facem acum. Tovarăşul a zis: «Luaţi toate măsurile, duceţi-l la Elias!». «Nu se poate la Elias.» «Atunci, duceţi-l la Spitalul Arsenie. Să fie acolo doctorul Arsenie, soţia lui şi tot personalul medical necesar pentru o intervenţie de urgenţă!». Nu mai ştiu dacă a fost dus cu Salvarea până la Spitalul Arsenie sau cu altceva pentru că tovarăşul a zis la un moment dat: «Să vină un elicopter să-l ia!». Ştiu însă că până la spital a trăit şi că s-a făcut totul să fie salvat, dar până seara a murit.”

Frate sau... frate vitreg?
Nici până acum nu se ştie exact dacă victima de lux de la Scroviştea era fratele bun sau doar vitreg al lui Gaddafi. Colonelul S. spune: ”Într-o primă fază, noi ştiam, pentru că aşa ni s-a spus atunci, că este vorba despre fratele lui Gaddafi. Ulterior am aflat că nu este vorba despre fratele lui. S-a spus că e vorba de o rudă apropiată, chiar un frate vitreg. Aici este o oarecare nebuloasă, dar nu am încercat să aflu mai multe. De reţinut că acolo nu s-a întâmplat ca într-un caz recent, când s-a aruncat unul de la balcon şi şedinţa a continuat. Nu. Atunci vânătoarea a încetat şi s-a încercat să se facă totul pentru a fi salvat ca şi cum ar fi fost unul de-al nostru. Ştiu că a doua zi, dimineaţă, Gaddafi a recuperat trupul rudei decedate şi, cu avionul prezidenţial, s-a întors în Libia”.

Accident sau crimă, aceasta-i întrebarea
Deşi s-ar putea crede că aici, în România, sub ochii lui Ceauşescu, ar fi putut avea loc o reglare de conturi la nivel înalt libiano-libiană, un fratricid politic în toată regula, fostul aghiotant al lui Ceauşescu exclude acestă posibilitate. ”În ce priveşte o posibilă ipoteză a unui asasinat politic, este exclusă. A fost un incident nenorocit pentru noi. Şi acum îmi aduc aminte că s-a pus problema că este o rudă apropiată, frate vitreg... Şi nu mai ştiu ce. Sunt sigur că Gaddafi se temea şi de muscă. Pentru că sunt cunoscute atâtea cazuri: Indira Gandhi a murit de mâna gărzii personale, Anwar al-Sadat se pare că a fost «instrumentat» tot de-ai lui în frunte cu Mubarak, dar, mă rog, asta e o teorie. La Saddam Hussein şi ginerii lui a fost altceva, pentru că el îi suspecta pe toţi. Deci, în jurul lui Gaddafi erau numai rude apropiate şi de mare încredere. Vă daţi seama şi de ce. Deci eu exclud ipoteza unui posibil asasinat şi sunt convins că este o întâmplare deosebită şi atât. Vă daţi seama că eu am fost acolo, la nici 50 de metri şi, pe urmă, categoric că în momentul în care s-a întâmplat, am mai şi reconstituit nişte treburi, că nu stăteam, noi făceam treabă acolo! O fi fost şi vreo anchetă, o fi fost vorba de alţii din Direcţia a V-a, dintre cei care organizau şi or fi dat nişte elemente, dar în ce mă priveşte pe mine nu m-a întrebat nimeni”.

”La acea vânătoare, numai ei au fost: preşedintele nostru şi preşedintele libian (...) Şi preşedintelui nostru îi plăcea vânătoarea. Şi, probabil, şi libianului îi plăcea.”

”Atunci ştiam că este vorba despre fratele lui Gaddafi! Ulterior s-a spus că e vorba de o rudă apropiată: chiar un frate vitreg...”

Imaginile din galerie: Fototeca online a comunismului românesc