Ziarul „ring” a avut dreptate: după ultima operaţie extrem de dificilă, Teo Trandafir se află în comă indusă şi nu poate comunica, se arată într-un comunicat oficial al spitalului AKH din Viena. Mai mult, medicii austrieci sunt extrem de rezervaţi în privinţa evoluţiei stării pacientei, după ce iniţial erau de un „optimism moderat”.
„Doamna Teodora Trandafir se luptă cu pancreatita severă necrozată (cea mai severa forma de inflamaţie a pancreasului - n.r.). Cum nu există o ameninţare directă pentru viaţa sa, boala în sine reprezintă un pericol şi evoluţia acesteia este impredictibilă. Ea beneficiază de îngrijiri impresionante la terapie intensivă şi are nevoie de un tratament optim interdisciplinar. Ea se află sub anestezie generală şi nu poate comunica. Va rămâne în această stare până într-un viitor previzibil. Pentru a-i proteja dreptul la intimitate, s-a decis să fie transmis un singur anunţ public pe săptămână despre starea sănătăţii sale”, se arată în comunicatul oficial al spitalului AKH.
Pentru prima dată de la internarea lui Teo Trandafir la Viena, comunicatul de la AKH nu include şi declaraţii ale medicilor.
Se confirmă şi ce a spus dr Carmen Harra
Cu 24 de ore înainte ca Teo Trandafir să fie operată de medicii de la Clinica AKH din Viena, Carmen Harra declara, pentru „ring”, că specialiştii austrieci nu mai au soluţii pentru tratarea fostei prezentatoare TV.
Celebra vizionară de la Hollywood spunea atunci că intervenţia chirurgicală nu era indicată, deoarece organismul vedetei e slăbit, iar şansele sale de supravieţuire ar creşte doar dacă ar fi transferată la altă clinică.
Pe 1 martie, Harra şi-a exprimat îngrijorarea legată de starea sănătăţii lui Teo, despre care simte că e mai complicată decât se comunică oficial: „Sunt foarte neliniştită în ceea ce o priveşte pe Teo, situaţia ei e mai gravă decât ni se spune. S-a intervenit chirurgical prea târziu, s-a aplicat un tratament care n-a avut rezultatul dorit, degeaba ai zile dacă doctorii fac anumite greşeli”.
Comunicatul AKH de astăzi vine să confirme şi cele spuse de Carmen Harra.


Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 17:00 in data 07.03.2011
lasa-ti femeia in pace, mai bine scrieti despre alte lucruri, nu stati cu lumanarea aprinsa, rusine. Dumnezeu nu permite unui om, care a avut curajul sa ofere unui copil abandonat o viata normala, sa nu-si indeplineasca ce si-a propus cu acest copil. Sanatate
scris de jojo la ora 13:09 in data 07.03.2011
il mai crede cineva pe Badea, dupa ce a spus ca Teo nu are pancreatita, iar medicii au spus ca asta e diagnosticul?! Badea bate campii, ceilalti prieteni ai lui Teo au macar decenta sa nu comenteze nimic public. Mai zice si Badea de Teo din cand in cand, sa-si mai resusciteze audienta.
scris de violeta la ora 10:25 in data 07.03.2011
Daca Mircea Badea a fost 2 zile la rind si a discutat cu TEO si a zis ca in ziare se scriu numai minciuni despre ea,voi de ce continuati sa inselati lumea.Sanatate TEO si noi ar trebuii sa trimitem numai ginduri bune si energii pozitive spre ea.
scris de just me la ora 10:11 in data 07.03.2011
Vrajeala!A fost Mircea Badea la ea si au vorbit patru ore!
scris de ocara la ora 18:15 in data 04.03.2011
Trebuia sa ramana in tara doct. nostri se intilnesc mai des cu astfel de cazuri decat cei de afara SANATATE TEO
scris de linda la ora 11:41 in data 04.03.2011
Ziarist cretin, toti ziaristii sunt niste inculti HANDICAPATI...HARA ASTA INTELEG CA ESTE NEBUNA DAR CHIAR ASA SA NU AI PIC DE RESPCT FATA DE FEMEIA ASTA..FATA DE FAMILIA EI...FEMEIA NU A MURIT SI NOI DEJA DAM VERDICTE...NESIMTITILOR...DACA VINE UN NEBUN SI SPUNE O PROSTIE , TU CA ZIARIST TREBUIE SA FILTREZI CE ZICE , NU SA PUBLICI TOATE PORCARIILEE...INAINTE TOTI ZIARISTII ERAU TOBA DE CARTE ACUM NUMAI ANALFABETI CU IFOSE DE MARI JURNALISTI...INTELEG CA VINDE DAR CHIAR ASA S ANU AI PIC DE DECENTA..
scris de NUMELE la ora 13:55 in data 03.03.2011
„ intervenţia chirurgicală nu era indicată, deoarece organismul vedetei e slăbit, iar şansele sale de supravieţuire ar creşte doar dacă ar fi transferată la altă clinică”
scris de NUMELE la ora 12:26 in data 03.03.2011
Cum? Nu spunea d-na Carmen ca Teo va trai cel putin 72 de ani? Acum o da la intors cand afla ca situatia nu este tocmai buna. Este o mare mincinoasa.