Diferenţa dintre normalitate şi anormalitate a fost de aproximativ două minute. Două minute cât o eternitate. În acest interval, unele destine s-au frânt, iar pentru altele lucrurile aveau să se schimbe pentru totdeauna. Cataclismul a lovit Capitala şi a provocat distrugeri fără precedent. Unul dintre medicii angajaţi în lupta contra cronometru pentru salvarea şi îngrijirea victimelor, prof. dr Vlad Ciurea, a povestit, în exclusivitate pentru „ring”, cum a trecut peste teribila întâmplare.

Medic la Clinica 1 Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”, prof. dr Vlad Ciurea a trăit la intensitate maximă cutremurul din seara de 4 martie 1977. „Eram în Bucureşti. Am realizat ceea ce se întâmplă şi am tras, desigur, ca toată lumea de altfel, o sperietură zdravănă. Colegul cu care eram într-o maşină a zis: «Se întâmplă ceva!». Am trecut de pe partea dreaptă pe partea stângă a şoselei. El era convins că s-a produs o dereglare la maşină, nu că era un cutremur. După aceea, fiind medic, angajat la «Bagdasar-Arseni», m-am prezentat cât am putut de repede la spital.”

A locuit în blocul Lizeanu
Unul dintre punctele fierbinţi ale oraşului a fost la intersecţia Şos. Ştefan cel Mare cu Lizeanu, acolo unde o întreagă scară de bloc s-a rupt şi a rămas suspendată, ameninţând să se prăbuşească peste carosabil. „Locuiam chiar în blocul Lizeanu, unde s-a produs acea ruptură, dar nu pe partea afectată, ci pe partea opusă. Din fericire, nu eram acasă în acel moment. A căzut capătul dinspre stradă, scara 1 adică. Eu am stat la scara 5. Partea aceea a rezistat foarte bine şi în rest nu am avut, în afară de spaima pe care mi-au transmis-o ceilalţi vecini, niciun altfel de probleme”, îşi aminteşte prof. dr Vlad Ciurea.

Panică în clinica de neurochirurgie
La scurt timp de la producerea cutremurului, cadrele medicale din Spitalul „Bagdasar-Arseni” s-au mobilizat pentru îngrijirea răniţilor. „Spitalul fiind afectat în mod deosebit, toată lumea, spontan, fără să fie chemată, s-a prezentat la spital. Holul mare al clinicii s-a transformat într-un câmp de tratare, operare, suturare de plăgi, de leziuni, a tuturor pacienţilor care coborau din interiorul clădirii. Menţinerea ordinii a fost însă iluzorie. Totul a fost o aglomeraţie de nedescris, oamenii intraseră în panică, se auzeau numai zgomote, fum, dărâmături, nu se mai înţelegeau, nu se mai vedea bine în toată clinica. Acolo s-a improvizat, pe bază de tărgi, pe bază de saltele, un fel de spital de campanie.”

O salvare miraculoasă
Şansele de a mai fi găsiţi în viaţă cei prinşi sub dărâmături au scăzut cu fiecare oră scursă de la producerea seismului. Au existat, cu toate acestea, supravieţuitori chiar la un interval de câteva zile. „Ţin minte că, după aproximativ trei zile, am primit unul dintre supravieţuitori, un sugar salvat de la blocul Casata. A fost dus iniţial la Spitalul «Grigore Alexandrescu». Având lovituri în regiunea craniană, l-am luat apoi la clinica de neurochirurgie. Pacientul a supravieţuit şi s-a vindecat. A trăit şi a ajuns un om cu stabilitate, cu familie, cu tot ceea ce trebuie. A avut un mare noroc.”

„Un dezastru ca în filme!”
Starea de panică a populaţiei a fost accentuată de distrugerile fără precedent din oraş. „Nu-ţi dădeai seama exact unde te afli, într-un film de groază sau în realitate. A doua zi, când am trecut să vedem ce s-a întâmplat, am rămas cu toţii îngroziţi. Centrul Capitalei era tot prăbuşit. Era un dezastru care putea fi văzut doar în filme. Atmosfera era irespirabilă, era un praf roşu în aer. Erau persoane care umblau pe străzi şi care nu-şi găseau lucruri, adăpost, casă, rude. Toţi erau disperaţi, plângeau, intraseră în panică. Am văzut tot centrul, dar dezastrele de la Continental şi Casata m-au impresionat în mod deosebit.”

Reintrarea în normalitate, controlată de armată
„Ordinul a fost ca armata să iasă şi să rezolve totul. A deschis căile de acces, a pus punctele de sprijin şi de pază ca să nu fie atacată populaţia sau să fie jefuite magazinele. Armata era foarte puternică în acea perioadă. A stabilit punctele de alimentaţie, de tratament, de adunare a răniţilor, a început rapid evacuarea celor care nu aveau adăpost şi a demarat lucrările de refacere a circulaţiei. Fiind sub conducere unică şi extrem de eficientă, armata a surmontat într-o săptămână tot handicapul acelei nenorociri”, a încheiat prof. dr Vlad Ciurea.

„Când vezi atâtea nenorociri, clădiri mari prăbuşite, străzi rupte, maşini avariate, oameni disperaţi, aproape că nu mai poţi reacţiona. Intri într-un fel de stare nonreactivă.”, Prof. dr Vlad Ciurea