A împlinit 81 de ani, dar este într-o formă de zile mari. Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi-a sărbătorit ziua de naştere la un hotel din Capitală, înconjurat de membri PSD Bucureşti şi multe sute de oameni. Printre invitaţi s-a numărat şi cântăreaţa Carmen Şerban, care a dezvăluit pentru “ring” că doamna Nina Iliescu este o mare fană a ei.
Dublu motiv de sărbătoare pentru preşedintele de onoare al PSD: împlinirea a 81 de ani şi lansarea cărţii „După 20 ani”. Cum intrarea la lansare a fost liberă, câteva sute de oameni s-au înghesuit atât pentru un autograf, cât şi pentru a-l felicita şi a-i oferi un cadou sărbătoritului.
Amfitrion, Marian Vanghelie
Primarul sectorului 5 a fost organizatorul evenimentului şi moderatorul lansării cărţii. Vanghelie s-a ocupat chiar şi de sonorizare. Ion Iliescu a fost întâmpinat de Florin Vasilică şi ansamblul Teleormanul, iar fostul preşedinte s-a prins într-o horă cu simpatizanţii. Sărbătoritul a primit cadou, de la membrii formaţiei, o bicicletă. "Niciodată nu poţi fi mulţumit de tot ceea ce faci. Totdeauna sunt regrete. Dar să trăieşti doar din regrete, iarăşi nu este recomandabil. Pentru că aşa e viaţa. Viaţa te supune la tot felul de încercări. Şi cu bune, şi cu rele. Caut să-mi păstrez tinereţea spirituală. Am depăşit 80. Fac 81 de ani. Deci se acumulează anii şi se resimte", a spus Iliescu.
Bătaie pe portocale
În volumul „După 20 de ani”, Ion Iliescu analizează problemele macroeconomice ale României, Europei şi chiar întregii lumi. La lansare au fost prezenţi toţi membrii PSD Bucureşti, dar şi nume sonore precum Rodica Nassar, Aura Vasile, Ecaterina Andronescu sau Andrei Tinu. Ion Iliescu a fost înconjurat şi de simpli admiratori, care i-au dăruit flori, un tablou, şampanie şi i-au făcut urări. Participanţii s-au bătut pe portocale şi au stat la coadă la cafea şi sucuri.
Ionel, Ionelule...
La sfârşitul lansării, Irina Loghin i-a cântat „La mulţi ani” şi „Ionel, Ionelule”. În jurul orei 19.30, Ion Iliescu şi o parte din invitaţi s-au retras în sala unde era organizată masa festivă.
Nina Iliescu, admiratoarea lui Carmen Şerban
Soţia aniversatului, Nina, nu a participat la eveniment pentru că telefonul de acasă al familiei a sunat toată ziua şi cineva trebuia să le răspundă celor care i-au transmis fostului preşedinte, telefonic, urări. Printre invitaţi s-a aflat şi Carmen Şerban, care i-a transmis, prin intermediul „ring”, „Să trăiască 100 de ani fără reparaţii”. Artista ne-a dezvăluit că doamnei Nina Iliescu îi plac foarte mult melodiile sale. „Eu l-am cunoscut pe domnul Iliescu în urmă cu patru ani, la o aniversare a SPP, unde mi-am dat seama, după ce am schimbat câteva cuvinte, că este un om extraordinar. Atunci i-am oferit câteva CD-uri cu muzica mea şi mi-a dezvăluit că soţia sa, doamna Nina, o ascultă de mult. Se pare că este o admiratoare a mea”.
“Îi doresc domnului Iliescu să aibă parte de fericire, linişte sufletească şi sănătate”, Ecaterina Andronescu
„Tot ce îi doresc domnului preşedinte este să fie sănătos şi să aibă putere să ne ajute în a scăpa ţara de haos şi de actuala putere”, Aura Vasile
„Îi urez multă putere de muncă şi fericire. Ultima carte a dlui Iliescu va avea un loc binemeritat în biblioteca mea”, Irina Loghin
Ion Iliescu a declarat că a primit un buchet de trandafiri albi de la preşedintele Traian Băsescu.










Comenteaza aici: