Romantic din fire şi cu o mare admiraţie faţă de virtuţile feminine, prof. dr Florin Tudose s-a trezit reclamat, culmea, la consiliul pentru combaterea discriminării pe motiv de... misoginism! De Ziua femeii, psihiatrul ne-a povestit despre rolul acestora în societate şi despre felul în care a reuşit, de-a lungul timpului, să colaboreze cu reprezentantele sexului frumos.

De unde credeţi că s-a iscat tot scandalul ăsta? A fost interpretată greşit afirmaţia dvs., pentru ca, în cele din urmă, o doamnă politician să vă citeze la consiliul de discriminare?

N-aş vrea să discutăm poate decât cu totul tangenţial despre această problemă. Este 8 Martie! În plus, este vorba despre o femeie pe care eu nu o pot suspecta de rele intenţii, nu o cunosc şi nu ştiu de ce m-a citat. De aceea, fiind vorba de o discuţie despre femeia contemporană, aş vrea să începem discuţia noastră de la acest lucru fundamental, că oricât, poate, nu mi-ar conveni acest lucru, femeile sunt altfel.

Altfel?!...
Când spun altfel, fac singura discriminare pozitivă pe care o admit în gândirea mea şi în viaţa mea, şi anume sunt nişte persoane care trebuie să aibă ceva mai multe drepturi. (...) De ce? Pentru că viaţa noastră începe cu o femeie. Felul în care noi ne înscriem în existenţă, şi anume cu încrederea sau neîncrederea în lumea în care trăim, depinde de o femeie.

Cea mai importantă femeie: mama!
De asta se spune că în spatele unui bărbat de succes stă, de multe ori, o femeie?
Aş completa spunând că lucrul ăsta are mult mai mult adevăr. De fapt, în spatele unui bărbat puternic stă în primul rând o femeie: mama! Cea care i-a dat încredere, pentru că încrederea sau neîncrederea în lume se capătă într-o primă etapă a vieţii, între unu şi trei ani. Atunci devenim încrezători sau neîncrezători în lume. Dacă mama ne-a dat încredere, o vom avea până la sfârşitul vieţii, iar în ceea ce priveşte bărbaţii, copiii de sex masculin care au avut o copilărie fericită vor fi bărbaţi puternici şi altruişti până la sfârşitul vieţii. De asemenea, marile sacrificii pe care bărbaţii le fac - le fac întotdeauna pentru că au în spate imaginea unei femei, care este mama. Pornind de la aceste date, eu nu pot în profesiunea mea să fiu altfel decât, într-un mod absolut rezonabil şi firesc, de partea sexului feminin.

Deci sunteţi sexist...
Aceasta nu înseamnă că sunt sexist. Urăsc în mod fundamental sexismul, această tendinţă care este de când lumea şi pământul, dar nu a devenit ideologie de când este lumea şi pământul. Înţeleg că uneori, aşa cum a fost în cel de-al Doilea Război Mondial sau într-o catastrofă naturală, femeile trebuie să preia şi locurile bărbaţilor, dar, într-o vreme de pace, într-o vreme de dezvoltare, într-o vreme în care societatea merge înainte, nu trebuie ca femeia să fie expusă, să fie pusă în locurile unde ar putea să sufere sau ar trebui să facă un efort prelungit suplimentar. Nu trebuie pusă în roluri extreme. Mă gândeam la o imagine care s-a tot repetat după 1989: guverne care debutează cu patru-cinci femei în guvern şi termină numai cu bărbaţi. Aşa s-a întâmplat cu Guvernul Năstase, aşa s-a întâmplat cu Guvernul Tăriceanu, aşa s-a întâmplat cu unele dintre Guvernele Boc. De asemenea, pe vremea lui Ceauşescu, nici vorbă, oricât am spune noi că se încerca egalitatea între femei şi bărbaţi. Era o egalitate formală. Nu foloseşte nimănui tipul acesta de egalităţi formale între bărbaţi şi femei. Da, trebuie să existe egalitate în faţa legii, da, trebuie să existe egalitate economică, da, trebuie să existe egalitate politică.

Colegii se poartă nedrept cu Roberta Anastase
Pe cine aţi vedea, ca femeie, în rolul de prim-ministru sau preşedinte? Credeţi că ar fi posibil să se întâmple în viitorul apropiat la noi în ţară acest lucru?
Din motive care nu ţin de vreo teamă sau vreo opţiune politică, nici nu are rost să formulez o astfel de ipoteză. Unii spun da, există o ţară în care feminismul este extraordinar de puternic şi drepturile femeilor sunt extraordinar de respectate. America a admis un preşedinte de culoare mai repede decât un preşedinte-femeie. Asta este realitatea. La conducerea Americii există, iată, un preşedinte de culoare, dar până acum nu s-a calificat nicio femeie în finală. Sigur, în Germania există o femeie la putere, Anglia este condusă de o foarte stabilă şi longevivă regină şi a prosperat şi a redevenit din nou o mare putere sub o femeie. Să ne amintim de ”Doamna de Fier” (n.r. - Margaret Thatcher), care de la Nelson încoace nu a mai condus cu atâta forţă armata britanică spre o victorie în conflictul Malvinelor. (...) Iată, mie mi se pare, uitându-mă de exemplu în viaţa politică autohtonă, că modul în care se poartă unii dintre membrii Camerei Deputaţilor cu preşedinta lor (n.r. - Roberta Anastase) este absolut inadmisibil. Să nu înţelegeţi că-i iau apărarea sau că o apreciez extraordinar, dar se poartă în felul în care se poartă pentru că este femeie.

De ce?
Din cauza enormelor prejudecăţi. Nici la noi statul nu a fost niciodată condus de altcineva decât de un bărbat. Chiar m-am mirat că pentru scurte perioade au fost bărbaţi care nu făcuseră armata. Noi avem nişte concepţii care sunt mai conservatoare sau prea conservatoare pentru epoca în care trăim şi nu vedem că lumea în jurul nostru se schimbă, că marile companii sunt conduse de femei, mai ales în ceea ce se numeşte partea operativă, în partea de relaţii publice. Acest lucru este de bine, anume că există femei cu o imaginaţie cu totul şi cu totul extraordinară care ne scriu poveşti minunate şi care câştigă un miliard într-o viaţă. Câţi bărbaţi au câştigat atâţia bani pentru nişte cărţi scrise? Există femei în lumea asta care au emisiuni cu o longevitate de 10-15 ani, moderatoare adevărate. A văzut cineva la acea femeie altceva decât extraordinar de multă feminitate, decât o capacitate formidabilă de a-şi adapta reacţiile şi empatia la discursul interlocutorului, indiferent că acesta era un şef de stat sau un om de pe stradă? Victoria feminităţii se obţine prin exprimarea completă a identităţii feminine. O să vedeţi că în toate cazurile, de la personaje să spun extrem de sobre până la personaje uşuratice, de showbiz, precum cea mai la modă acum - Lady Gaga, eternul feminin în cele mai diferite forme revine şi atrage fără ca acele femei să se jeneze în vreun fel de ceva care înseamnă feminitatea lor. Nu-mi pot imagina o societate în care femeia nu şi-ar exprima în permanenţă feminitatea, în care nu ar acţiona conform identităţii sale psihologice şi biologice. Nu-mi imaginez societatea unui sex, în care nu există niciun fel de diferenţă. Sigur, şi în cazul bărbaţilor există metrosexuali care încearcă să se apropie în comportament de celălalt sex, dar sunt excepţii. Eu cred că, în societatea românească, femeia nu are încă un model.

Păreţi un feminist convins.
Nu ştiu cum ar putea să profeseze un psihiatru care ar fi misogin sau un psihiatru care ar fi feminist. Este în natura meseriei noastre să ai o toleranţă extremă şi o înţelegere pentru ambele sexe. Eu nu pot să am empatie masculină şi empatie feminină.

Se schimbă sistemul de valori
Aţi colaborat cu femei şi la multe dintre cărţile pe care le-aţi scris...
Tot timpul am avut o colaborare feminină importantă şi în primul rând nu pot să nu spun şi să nu aduc omagiul meu unei anume femei: soţia mea (n.r. - dr Cătălina Tudose), cea care mi-a fost colaboratoare la aproape jumătate dintre ele. Avem amândoi aceeaşi profesiune, ne respectăm reciproc şi ne ajutăm, colaborăm nu numai în cărţi, ci şi în articole. În afara acestei colaborări, care poate este firească sau ar trebui să fie firească în multe cupluri din acestea profesionale, am avut colaboratori extraordinari femei pe care nu am uitat niciodată să le pun pe prima pagină a cărţilor alături de mine. Aş menţiona doar două dintre aceste cărţi: „Alfabetar de sexologie” (împreună cu Ana Marian) şi „Psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi” (împreună cu Letiţia Dobranici şi Cătălina Tudose).

Femeia modernă din societatea românească de azi în mass-media este dusă în zona de tabloid. Nu credeţi că ar trebui ridicat statutul femeii?
Ba da, numai că nu o să vină nimeni de undeva, nu o să vină nici comunitatea europeană, nici vreun conducător iluminat, nici nu se va produce o mutaţie genetică în mentalitatea locală ca să schimbe statutul femeii. Ci numai o serie conjugată de lucruri în care femeia să refuze să mai fie o formă fără fond, să fie un ambalaj. Pentru că altfel o să fie mereu ca în presă: femei-tabloid şi femei-”quality” şi între ele va fi o ruptură formidabilă şi vor fi două lumi paralele. Cred că momentul femeii-tabloid, femeii-formă a trecut în România. Asta face bine o criză: schimbă sistemul de valori. Cred că vom putea demonstra că românii, româncele nu au numai talent şi feminitate, nu sunt numai nişte ambalaje frumoase, ci au şi valoare. Asta am încercat să descopăr şi în fiecare colaborator al meu, fie că a fost bărbat sau femeie.

Irina Columbeanu a fost exploatată
Se vorbeşte foarte mult acum despre divorţul Columbenilor. Din punct de vedere psihologic, ar fi mai bine pentru Irina Columbeanu să stea cu mama sau cu tatăl? Consideraţi că expunerea aceasta o va afecta în viitor?
De la început, autoritatea pentru protecţia copilului trebuia să intervină în multe expuneri mediatice extreme ale copilului cu ocazia emisiunii „By Monica Columbeanu”. Nu cred că există excepţii de la regulă, că unii copii pot fi expuşi în scopul exploatării lor, iar alţii, nu. Consider că acel copil a fost exploatat în cadrul acelui reality show şi că, în continuare, face obiectul unei supraexpuneri mediatice şi că nu ar trebui să stea în prezenţa unor persoane care îl folosesc ca pe o marfă. Până când nu o să cadă de acord asupra a ceea ce se va întâmpla cu acest cuplu şi până când nu va fi linişte, cel mai rău loc pentru copil este alături de Irinel sau alături de Monica. Mă traumatizează lipsa de reacţie sau reacţia negativă a presei în faţa abuzului care se petrece asupra acelui copil. Acel copil e puternic abuzat fizic de părinţii lui, fiecare pe rând, împreună. Cineva de specialitate a spus foarte clar că se întâmplă acest lucru. Totuşi, abuzul continuă.

Cine este vinovat până la urmă?
Într-un divorţ nu există vinovaţi sau nevinovaţi, există nepotriviri. Am spus de la început care este părerea mea, a fost o căsătorie cu divorţ anunţat, adică odată cu mariajul s-a strigat şi divorţ. Toată lumea a fost foarte fericită, recunosc că există şi o vină colectivă, toate lumea zicea că este căsătoria anului. Însă nu se uita nimeni că Monica îşi dădea bacalaureatul, imediat a devenit soţie, apoi mamă. Nimeni nu a întrebat dacă în România este permis sau nu comerţul cu carne, mama purtătoare există sau nu şi aşa mai departe. Nu pot să uit că în ţara asta suntem campioni la fetiţe-mame de 10-12 ani şi că doamnele politician tac mâlc. Nu vorbesc pentru că nu aduce niciun avantaj politic. Nu pot să uit că în ţara asta există femei maltratate şi abuzate mult mai mult decât în toate celelalte ţări ale UE. Suntem pe primele locuri la astfel de lucruri. Nu pot să uit că suntem una dintre ţările campioane la avorturi. Stăpânele educaţiei în orice ţară şi în orice sistem sunt tot femeile.

Femeile din politică inspiră încredere sau au doar sex-appeal?
Nu mi se pare că o femeie politician trebuie să renunţe la feminitatea ei. Ştim când premierul Tăriceanu, care cu lipsurile şi plusurile lui până la urmă pentru mine nu e o figură negativă în politica românească, îşi etala masculinitatea clar şi explicit şi nimeni nu îl critica nici pentru maşinile lui sport, nici pentru motociclismul care era aproape să-l coste şi mandatul, nici pentru aerul lui viril. Îi stătea foarte bine. Consider că şi oamenii politici au dreptul la imaginea lor, la imaginea feminină sau masculină.(…)Nu cred că cineva a îngrădit până acum libertatea presei care este deplină şi nu pentru că a luptat vreun parlamentar sau vreo parlamentară. Eu mă simt bine când presa este liberă. Niciodată nu am dat un răspuns politic. Deosebirea dintre o persoană liberă cum sunt eu, să zicem un specialist într-un domeniu oarecare, şi o persoană care are curajul opinei şi politicieni este că aceştia din urmă spun ce le dictează interesul de partid. Ei au impresia că toţi oamenii fac la fel. Cu asta începe orice carte de psihoterapie: sursa nefericirii noastre vine din două credinţe: prima este că toţi ceilalţi gândesc ca noi, iar a doua este convingerea că toţi din jur ar trebui să ne iubească. Dacă vrem să fim fericiţi, nu trebuie să avem astfel de credinţe. Dar, pentru că este 8 Martie, să spun că femeile mai pot să se legene măcar cu iluzia că a doua convingere ar putea să fie adevărată.

Ce este, pentru dumneavoastră, femeia?
Să nu credeţi că omul Florin Tudose s-ar putea dezlipi vreodată de ciudatul personaj care este psihiatrul Florin Tudose. Dacă aş face acest lucru, nu aş mai fi psihiatrul Florin Tudose. Cel mai puternic leac pe care medicul îl administrează e… el însuşi! Eu sunt cea mai puternică terapie. Nu pot să mă despart eu de mine. Femeia înseamnă intuiţie, sensibiliate. Acestea nu sunt nişte lucruri comune. Femeia are o sensibilitate fizică prin senzorialitate mai ridicată, are intuiţie şi alte capacităţi de a găsi soluţii. Are o infinită capacitate de adaptare. Sigur că trebuie să aibă sensibilitate, în rest, în toate celelalte, noi suntem foarte asemănători. Niciodată să nu creadă cineva că această plastificare în sexul tare şi sexul slab are vreo relevanţă. Femeile nu sunt nici mai inteligente şi nici mai puţin inteligente decât bărbaţii.Femeile au această capacitate extraordinară de a se adapta unui şir mult mai variat de situaţii decât bărbaţii. Ei bat pilonii la cort şi pun cortul acolo. Ele au o capacitate mai mare de negociere a unor soluţii. Bărbaţii se opresc din negociere, cu femeile te întreci!...

”Femeia să refuze să mai fie o formă fără fond, să fie un ambalaj. (...) Cred că momentul femeii-tabloid, femeii-formă a trecut în România”, Prof. dr Florin Tudose, psihiatru.