ZiarulRing

25-apr.2024

ULTIMA ORĂ

SANATATE

Cancer la pet!

Avatar

Publicat

pe

Bisfenolul şi xenoestrogenii – două substanţe ce par desprinse dintr-un tratat ştiinţific – sunt prezente la tot pasul, nu doar în viaţa, ci şi în organismul nostru. Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, trage un semnal de alarmă şi susţine că acestea sunt cancerigene, dau o seamă de boli şi efiminează masculii.

Pericolul este peste tot. Biberoane, căni, farfurii, sticle. Orice recipient din plastic în care depozităm hrana sau băuturile facilitează introducerea în organismul nostru a unor substanţe nocive. „Bisfenolul este prezent în compoziţia biberoanelor din plastic şi, la căldură, el migrează în alimente. Studiile au dovedit că această substanţă are efecte negative asupra dezvoltării corpului uman: scade imunitatea şi fertilitatea, favorizează apariţia bolilor de inimă, a cancerului şi obezităţii şi afectează sistemul neurologic. Un biberon lăsat la soare este foarte periculos pentru sănătatea unui bebeluş. De asemenea, transferul bisfenolului în alimente se realizează şi la trecerea biberonului prin microunde sau prin simpla vărsare a unui lichid foarte cald în biberon”, explică prof. dr Mencinicopschi.

Trec prin placentă
„Gravidele sau mamele care alăptează ar trebui să evite recipientele din plastic pentru că aceste substanţe trec din organismul lor, prin placentă, direct la făt sau bebeluş. De asemenea, obezitatea la copii cu vârste mici poate fi pusă şi pe seama biberoanelor din plastic, la fel ca şi pubertatea precoce la fetiţe şi incidenţa tot mai crescută a cancerelor mamare şi genitale sau infertilitatea la băieţi”, susţine specialistul.

„Bomba” din… bere şi suc
Ftalaţii sunt substanţe nocive prezente în compoziţia plasticului din care sunt făcute peturile. „Cu cât lichidele sunt mai extractive – alcool, bere, acid citric, oţet, sucuri –, cu atât mai mult aceste substanţe migrează din pereţii recipientului. Efectele sunt hormonal estrogenice: creşte incidenţa cancerelor de sân, ovare şi testicule, iar băieţii devin tot mai efeminaţi. Mai mult, aceste chimicale duc la scăderea fertilităţii masculine”, menţionează prof. dr Mencinicopschi.

„Chimicalele maturează precoce oasele copiilor şi determină apariţia libidoului şi a tulburărilor emoţionale neconforme cu vârsta lor psihologică”, Prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *