Ultima zi a „babelor” coincide cu o mare sărbătoare creştină, prin care sunt pomeniţi mucenicii ucişi pe 9 martie 320 d.Hr. Totodată, în tradiţia populară românească, odată cu încheierea „babelor” încep „moşii”, prilej cu care au loc ritualuri de alungare a gerului. De asemenea, momentul care deschide ciclul sărbătorilor de primăvară este şi cel în care începe anul agricol tradiţional. Dintre toate practicile străvechi, mai persistă obiceiul ca femeile să coacă 40 de „mucenici”, precum şi cel conform căruia bărbaţii trebuie să bea 40 sau 44 pahare de rachiu.

Cei 40 de mucenici martiri au trăit pe vremea împăratului Licinius (308-324). Erau soldaţi şi făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia, fiind la origine greci, armeni şi romani. Guvernatorul Armeniei, Agricola, a aflat despre credinţa lor creştină şi i-a silit să se închine idolilor, dar au refuzat. Drept urmare, au fost întemniţaţi timp de opt zile şi au fost supuşi la chinuri, fiind bătuţi cu pietre. Văzând că rezistă cu stoicism pedepselor, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Cei 40 de soldaţi au fost aruncaţi în apă, pe un ger cumplit, în noaptea de 8 spre 9 martie a anului 320.

Unul dintre paznici s-a alăturat mucenicilor
Unul dintre mucenici nu a suportat supliciul, a ieşit din apă şi a fugit spre baia caldă amenajată de torţionari în chip de ispită, însă şi-a dat ultima suflare înainte de a ajunge acolo. Mucenicii rămaşi au început să se roage şi s-a întâmplat o mare minune: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare s-au pogorât asupra mucenicilor. Se spune că unul dintre soldaţii de pază, văzând minunea, s-a aruncat în apă mărturisind că şi el este creştin. Dimineaţa, mucenicii au fost scoşi vii din lac şi, drept răzbunare, mai întâi le-au fost sfărâmate gleznele, iar apoi le-au fost arse trupurile.

Obiceiul scoaterii plugului şi al „baterii pământului”
Unul dintre obiceiurile strămoşeşti din ziua de mucenici este acela al scoaterii plugului la arat, moment care semnifica începerea anului agricol tradiţional. În această zi plugul era scos, în mod festiv, în faţa casei, plugarii având capetele descoperite, în semn de respect, în faţa boilor sau a cailor. După ceremonia de sfinţire cu agheasmă, făcută de femeia casei, gospodarii porneau plugul spre câmp şi marcau o brazdă simbolică, numită pocinog (început). În alte părţi exista obiceiul de a se bate pământul cu bâte sau cu maiuri în timp ce se rosteau descântece pentru alungarea gerului.

Colacii în formă de opt, mândria gospodinei
În Moldova, în cinstea mucenicilor, gospodinele casei coc 40 de colăcei în forma cifrei opt, numiţi „sfinţi”, „mucenici” sau „bradoşi”. Aceştia sunt făcuţi din aluat de cozonac, iar după coacere se însiropează, se ung cu miere şi se presară cu nucă pisată. În zona Munteniei şi a Dobrogei, mucenicii au tot forma cifrei opt, dar sunt mai mici şi sunt fierţi în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând astfel lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici.

Bărbaţii beau 44 sau... 40 de pahare?
Conform credinţei geto-dacice, numărul sfinţilor martiri a fost de 44, spre deosebire de cea a credincioşilor creştini, care a stabilit numărul acestora la 40. Există, de asemenea, în unele zone, credinţa că numărul sfinţilor a fost de 44, în Moldova, de exemplu, fiind o localitate unde se vorbeşte despre sărbătoarea celor 44 de sfinţi. Pe lângă nenumăratele obiceiuri de mucenici, mai există şi acela ca bărbaţii să bea 40 sau 44 de pahare de rachiu. Credinţa mai spune că, dacă în ziua de mucenici plouă, atunci va ploua şi de Paşte, iar dacă tună, vara va fi prielnică tuturor culturilor.

Cei 40 de mucenici martiri
Numele celor 40 de mucenici pomeniţi astăzi sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton şi Aglaie.

„Nu doar onorurile militare, ci chiar şi trupurile noastre poţi să ni le iei, căci nicio onoare nu este mai înaltă decât aceea de a fi ai lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru” - Sfântul Candid, adresându-se torţionarului