Mişcările telurice care au zguduit urbea lui Bucur au fost deosebit de numeroase, martorii oculari consemnând, prin diferite mijloace, nefericitele evenimente. Primele însemnări datează din secolul al XVII-lea, de atunci mărturiile cu privire la distrugeri sau pierderi de vieţi omeneşti provocate de cutremure fiind din ce în ce mai numeroase. Dintre toate acestea, istoria recentă a consemnat cu deosebire zilele de 10 noiembrie 1940 şi 4 martie 1977, când oraşul a suferit cele mai mari distrugeri din istoria sa de peste cinci secole şi jumătate.
Prima mărturie despre producerea unui cutremur în Bucureşti datează din 8 august 1681, în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino, când oraşul a fost zguduit „cât n-a mai pomenit altădată nimenea”, (cf. Ilie Corfus, op. cit., pag. 238). Au mai urmat două seisme, în 1718 şi 1724, însă cel care a provocat cele mai mari pagube a fost în 1738, în timpul domniei lui Constantin Mavrocordat. Au fost afectate, pe lângă Curtea Domnească, numeroase case şi biserici. „Miercuri, 31 mai, către orele trei şi jumătate din ziuă, a avut loc la Bucureşti un groaznic cutremur de pământ. Palatul domnului s-a crăpat în mai multe locuri şi s-au dărâmat case”, consemnează cronicarul Constantin Dapontes (G.I. Ionnescu-Gion, „Istoria Bucureştilor”, Bucureşti, 1899, pag. 124).
„S-au cutremurat pământul foarte tare!”
Bucureştii secolului al XVIII-lea au mai fost zguduiţi de cutremure de mai mare sau mai mică intensitate, îndeosebi în 1771, 1787, 1793 sau 1798, însă o adevărată încercare se va prăvăli asupra bucureştenilor în zorii secolului al XIX-lea, în 1802, seism pe care toate mărturiile vremii l-au denumit „cutremurul cel mare”. O însemnare din acea vreme a rămas de la Dionisie Eclesiarhul: „S-au cutremurat pământul foarte tare, de au căzut toate turlele bisericilor din Bucureşti şi clopotniţa cea vestită (Turnul Colţei), care era podoaba oraşului, cu ceasornic, au căzut şi s-au sfărâmat, şi era atunci mare frică.” (Papiu Ilarian, „Tezaur de monumente istorice, tom II”, pag. 202)
„Clătinarea pământului” din 1838
Periodicitatea mişcărilor telurice era, în acea vreme, una înfricoşătoare. Totuşi, seismele care au urmat celui din 1802 au avut mai degrabă darul de a speria populaţia, pagubele nefiind însemnate. Secolul al XIX-lea a mai consemnat însă un cutremur violent în ziua de 11 ianuarie 1838. O descriere a celor întâmplate a fost făcută la acea vreme de cotidianul „România”: „În seara zilei de 11 ianuarie, la ora nouă fără un sfert, clătinarea pământului a fost precedată de un şuerat şi un vâjâit care au îngheţat tuturor inimile de spaimă.” Potrivit consemnărilor consulului francez la Bucureşti, Chateaugiron, „dezastrele cauzate în acest oraş de acest eveniment sunt imense şi nu pot fi evaluate.”
Perioada modernă, marcată de tragedii
Secolul XX a debutat cu un puternic cutremur de pământ. Pe 18 martie 1901, „lumea ieşită la plimbare a fost cuprinsă de groază, iar în Catedrala Sf. Iosif s-a produs panică şi o îmbulzeală de nedescris […]. Printre clădirile care au suferit de pe urma acestui cutremur sunt amintite Palatul Poştelor şi Palatul Justiţiei, de pe frontonul căruia a căzut şi s-a sfărâmat marea statuie ce reprezenta Justiţia […]. În foarte multe case s-au stricat o serie de lucruri prin cădere, iar în numeroase magazine marfa a căzut din rafturi şi galantare, obiectele fragile spărgându-se.” (George Potra, „Din Bucureştii de altădată”)
Cele mai mari seisme ale secolului au fost consemnate însă în 1940 şi 1977, acestea depăşind, prin dimensiunea pierderilor materiale şi omeneşti, cele mai sumbre previziuni.
Dezastrele secolului XX
Mişcarea seismică din 10 noiembrie 1940 a avut o intensitate de 7,4 pe scara Richter, epicentrul fiind în zona Vrancea. Au fost înregistraţi peste 1.000 de morţi (dintre care aproximativ 300 numai în Bucureşti) şi 4.000 de răniţi. În Capitală, cele mai multe victime au fost la Blocul Carlton, structura de 12 etaje prăbuşindu-se în întregime. Dar cutremurul a cărui amintire este încă vie în amintirea celor care l-au trăit s-a înregistrat în seara de 4 martie 1977. Au fost atunci, la nivel naţional, 1.578 de victime (1.424 numai în Bucureşti) şi aproximativ 11.300 de răniţi. Capitala a suferit distrugeri imense, printre clădirile prăbuşite atunci numărându-se blocurile Dunărea, Casata şi Continental, precum şi imobile situate pe străzile Brezoianu (blocul Belvedere), Lizeanu sau în cartierul Militari (blocul OD16).
„În starea în care se află, în momentul de faţă, toate casele din Bucureşti, un nou cutremur de pământ tot aşa de puternic ca ultimul, chiar peste câţiva ani, va face să se dărâme cea mai mare parte din oraş”, Consulul francez Chateaugiron, după cutremurul din 11 ianuarie 1838
Sursa: George Potra, “Din Bucureştii de altădată”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981
Sursa Poze – www.muzeuldefotografie.ro
