Şi-a respectat promisiunea făcută la Antena 1 şi s-a prezentat ieri la Judecătoria Sectorului 3, însoţită de avocat, pentru a depune prima actele de divorţ. Oana Zăvoranu a fost întâmpinată la ieşire de un admirator trecut de prima tinereţe, care intenţiona s-o peţească.
Aşa cum îi stă bine unei vedete, Oana Zăvoranu a întârziat aproape o oră, timp suficient ca nimeni să nu rateze spectacolul. Ea a stat la tribunal puţin peste jumătate de oră, dintre care cinci minute la registratură şi restul oferind declaraţii pe scările tribunalului, într-o conferinţă de presă ad hoc. „Viaţa merge înainte”, a spus Oana. Iniţial, Pepe i-a propus prin intermediul presei „un divorţ frumos”, la notar. Deranjată însă de atitudinea lui triumfătoare, Oana a decis să fie ea cea care cere divorţul. „Ladie’s first!” (Doamnele au prioritate), a explicat vedeta.
A refuzat cravata tricoloră
La ieşirea din judecătorie, Oana a avut parte de o surpriză. Un fan a venit să o susţină şi i-a adus două cadouri pentru a o consola: o sticlă de whisky şi o cravată tricoloră. „I-am adus băutura ca să o învelesc. Vreau să-i mai dau şi o cravată în culorile steagului pentru că ştiu că Oana e naţionalistă. Aş vrea chiar să o peţesc, dar sunt cam bătrân”, ne-a povestit Petru Bucur. Vedeta a acceptat imediat sticla de whisky de la admiratorul său, însă a refuzat cravata. În drum spre maşină, Oana a dăruit băutura unei doamne care a oprit-o să-i ceară un autograf.
Pepe: „Soacra e vinovată!”
Invitat la „Happy Hour”, Pepe a pus eşecul mariajului său pe seama soacrei sale: „Relaţia noastră a trecut peste orice obstacol, dragostea şi sacrificiul au fost reciproce, am trecut peste orice împreună, însă la un moment dat ceva a deconectat-o pe Oana de la dragostea faţă de mine sau de la atenţia pe care trebuia să mi-o acorde, iar acel cineva a fost doamna Marioara Zăvoranu. Oanei îi doresc echilibru, dragoste, iniţiativă şi numai bine, din tot sufletul, iar mamei Oanei îi doresc la mulţi ani chinuiţi”.
„Vom divorţa civilizat, pentru că a fost o relaţie sinceră, plină de pasiune şi de dragoste. Pepe a fost bărbatul vieţii mele, dar amiciţia după dragoste mare e prostituţie psihică.”, Oana Zăvoranu
8 ani au petrecut împreună Oana Zăvoranu şi Pepe, cununându-se civil în anul 2006.







Comenteaza aici:
scris de NUMELE la ora 22:50 in data 13.03.2011
CE FATÅ ARE,M-AM SI SPERIAT,VÅ ROG SÅ NU MAI DATI POZE INSPÅIMÅNTÅTOARE.