Divorţul Columbenilor ţine prima pagină a ziarelor şi nu îi afectează doar pe Irinel şi pe Monica, ci şi pe fetiţa lor, Irina. Copilul şi-a văzut existenţa dată peste cap şi echilibrul micului ei univers complet destabilizat. Psihologul lui Iri a povestit, pentru „ring”, că fetiţa este atât de marcată de felul în care a fost tratată, încât a ajuns să-şi distrugă păpuşile.
De când lumea, jocul preferat al fetiţelor este „de-a mama”. Potrivit psihologilor, copiii au comportament imitativ. „În general, copiii fac ceea ce văd şi modul în care sunt trataţi de adulţi se răsfrânge asupra comportamentului lor. Irinuca îşi rupe păpuşile, le bate, le trage de păr. Gesturile ei spun multe. Fetiţa suferă, dar un copil de patru ani uită şi îşi revine pe măsură ce echilibrul se va reinstala în viaţa ei”, ne-a declarat Lucian Iordănescu, psihologul care, de ceva ani buni, este prieten cu Irinel Columbeanu şi care se arată şocat de atitudinea fetiţei.
La consiliere, însoţit de avocată
„Domnul Columbeanu nu are nevoie de consiliere. Este echilibrat. Când ne vedem, discutăm amical. Ne-am cunoscut acum câţiva ani şi de atunci am rămas amici. La întâlnirile noastre vine întotdeauna însoţit de unul dintre avocaţii dânsului, o doamnă care, de asemenea, îmi este amică”, explică psihologul lui Iri.
„Irinel ştia ce pastile ia Monica”
Lucian Iordănescu a dezvăluit presei numele medicamentului antiacneic pe seama căruia punea Veronica, mama Monicăi, toate stările anxioase ale fiicei sale. „Irinel ştia ce pastile lua Monica. Şi nu doar el mi-a spus denumirea lor, ci şi apropiaţi ai cuplului. Sunt controversate acele pilule şi au multe efecte adverse”, afirmă psihologul.
O englezoaică s-a sinucis de la acele pastile
Internetul e plin de postările celor care s-au tratat cu pastilele pe care le lua şi Monica, iar efectele adverse par dramatice. De la căderea părului, afectarea vederii şi a ficatului, dureri de burtă, vomă şi până la stări depresive grave. Oamenii se plâng că, după întreruperea tratamentului, acneea reapare, aşa că reiei administrarea pastilelor. Pilulele nu se asociază cu alcoolul şi periodic se fac analize de sânge. Însă efectele lor nu sunt de neglijat. În 2009, o englezoaică de 28 de ani, Angela Lee, aflată în tratament cu pastilele incriminate, s-a sinucis. Firma care produce medicamentul susţine că pacienţii sunt depresivi pentru că au acnee, nu pentru că iau acest tratament.
Irina a fost „maltratată cu bestialitate”
Ieri, la „Acces Direct”, Irinel Columbeanu a vorbit despre experienţele neplăcute prin care trece în ultimul timp, cauzate de divorţ. El a mărturisit că fiica sa nu doreşte să-şi vadă mama. „Irina nu a întrebat de mama ei, eu am întrebat-o de 8 Martie dacă vrea să o vadă şi fata mi-a spus un «nu» hotărât. Irina este un omuleţ care a fost maltratat cu bestialitate timp de şase luni, de aceea sunt atent la ce vorbesc cu ea”, a spus omul de afaceri.
„După finalizarea divorţului, o voi consilia pe Irinuca pentru că am specializare în psihopedagogie”, Lucian Iordănescu









Comenteaza aici:
scris de m.a.m.a. la ora 23:10 in data 15.03.2011
Cred ca homalaul de draghici a agasat-o cu privirea pe Monica si cum aceasta habar nu avea ce om mic de stat dar mare de ... este el si nu i-a acordat nici-o atentie, acest rica venturiano, jignit in amorul propriu, o ataca pe biata fata pe unde apuca.
scris de didi la ora 22:50 in data 15.03.2011
Cine a vorbit de sinucidere? De unde a venit zvonul acesta? Il aud acum pe unul Draghici care se baga'n seama la Otrava tv spunand ca a vazut-o el, o data pe Monica cu fetita intr-un mall si a tras concluzia ca Monica nu este o mama buna. Eu cred ca homalaul a stat cu ochii pe ea tot timpul si daca nu i-a zambit si nu l-a bagat in seama, a fost atat de ofticat ca acum, cand a prins-o in dificultate, se razbuna.
scris de ramona la ora 21:02 in data 15.03.2011
astazi domnul avocat in emisiune la Maruta a spus corect ca Monica, habar n-are in ce s-a aruncat si o face tot asa in neconstiinta de cauza. ea trebuia sa stie legea la perfectie si sa faca pasii corespunzatori daca a vrut sa iasa in castig, dar cei ce o sfatuiesc o duc spre prapastie. Faptul ca se arata ca o mama disperata, care ar putea si sa se sinucida, tot nu o ajuta deloc.Probabil ea miza pe bunavointa lui Irinel, dar sa fim seriosi ei sunt doi barbati maturi si influienti cum ar putea ei sa se lase invinsi de cenusareasa zilelor noastre.
scris de NUMELE la ora 16:16 in data 15.03.2011
Nu pricep de ce piticul vrea sa scoata din Irina o fetita handicapa si labila psihic.........
scris de banii, banii la ora 15:11 in data 15.03.2011
Toata lumea are grija banilor lui Columbeanu. Sa nu cumva sa ceara Monica pensie alimentara. Ce caraghiosi! L-am mai auzit aseara pe un narod spunand ca fetita ar trebui sa mearga la cel care poate sa-i dea mai multe papusi. Apropos, de unde stim ca nu este inca o minciuna a lor toata povestea pe care au scos-o pe piata?
scris de parere personala la ora 14:44 in data 15.03.2011
daca ar cere copilul si ar refuza pensia alimentara, as considera si eu ca ea merita incredintarea minorei. dar ea nu de fata are nevoie, ea nu e in stare sa se sacrifice pentru a creste un copil. ea urmareste avantajele materiale pe care le-ar putea avea dintr-un astfel de divort. Cum explicati faptul ca ea a fost la Izvorani sa ia Bentley-ul? Taman masina de 500.000 de euroi. Din pacate a devenit prea devreme mama si nu are in cap decat fumuri si fite. Doar un judecator inconstient ii poate da unei asemenea imature un copil de crescut. Peste cativa ani ar scoate-o si pe fetita la produs, ca pe Ramona..
scris de didi la ora 10:55 in data 15.03.2011
un autointitulat parapsiholog care o numeste pe sotia prietenului sau (de pahar?) la otv, tarfa si care s-a dovedit a fi un mincinos, duce in derizoriu titulatura de parapsiholog.
scris de NUMELE la ora 09:28 in data 15.03.2011
Cand ne da inregistrarea cu fetita spunand ca nu vrea sa-si vada mama? Ce ticalosi sunteti voi, d-le psiho si d-le tata care influentati o copila de 4 ani sa-si renege mama!
scris de atentie! la ora 09:03 in data 15.03.2011
Acest parapsiho fara diplome este si un mare mincinos. El a imprastiat stirea ca rana de la nas a lui Columbeanu, i-a facut-o Monica, stire pe care a dezmintit-o chiar Columbeanu. Tot el a avut o marturie alienanta si in cazul Madalinei Manole. Omul se pare ca are ceva cunostinte de mani pu lare colectiva pe care le foloseste si in acest caz numai ca acum este vorba de o fetita de 4 ani pe care ei o "trateaza" ca si cum i-ar fi murit mama.
scris de Adriana la ora 06:20 in data 15.03.2011
Irinuca este confuza de informatiile date de tatal ei care i-a mani****t comportamentul si amintirile legate de mama ei. La varsta pe care o are fetita nu este greu sa o faci sa creada ca a trecut prin anumite situatii. Psihologii platiti de Irinel spun ceea ce ar vrea sa auda cel care ii plateste nu adevarul. Locul fetitei este langa mama ei, nu langa un mos libidinos si afemeiat.