Bogdan Cotigă 16.03.2011
La CNADNR, unu din cinci angajati este sef
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/la-cnadnr-unu-din-cinci-angajati-este-sef-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1926 (ultima in 16.03.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
CHELTUIELI. Supravegherea lucrarilor si evaluarea personalului, milioane de euro la CNADNR

România are doar 321 de kilometri de autostrăzi însă conducerea companiei naţionale de drumuri aruncă banii pe evaluarea psiho-aptitudinală a şefilor care sunt doar de cinci ori mai puţini decât angajaţii. Pe de altă parte, consideră oportun să cheltuiască 2,5 milioane de euro pentru a plăti două firme care să supravegheze, în locul lor, lucrările de reabilitare a două drumuri naţionale.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) cheltuieşte, anual, de la bugetul de stat, aproximativ un miliard de euro. Are aproximativ 6.000 de angajaţi, din care 20% ocupă funcţii de conducere. Pentru ca dezmăţul pe banii publici să fie total, luna trecută, compania a plătit cu aproximativ 70.000 de euro o firmă să evalueze aptitudinal cei aproape 1.200 de şefi, dar şi pe angajaţi.

Evaluări atente şi pentru cei fără bac
Potrivit contractului, prestatorul are obligaţia de a pune la dispoziţia CNADNR un test care trebuie să conţină “o analiza adâncă” despre profilul angajaţilor. Ironic este că, despre aceiaşi beneficiari, preşedintele asociaţiei operatorilor de transport, Augustin Hagiu, spunea că jumătate nu au bacalaureat, dar semnează contracte de milioane de euro.

Fără număr pentru cel mai bogat oltean
Dacă angajaţii au nevoie de analize aptitudinale, drumurile pline de gropi ale ţării au nevoie de supraveghetori. De aceea, CNADNR a plătit cu un milion de euro firma lui Octavian Bălţoi, cel mai bogat oltean, potrivit topului „Forbes”, să supervizeze lucrările executate de altă firmă pe drumul naţional 1H. De aceeaşi supraveghere atentă, dar mai scumpă cu 500.000 de euro, au avut nevoie şi lucrările de pe drumul naţional 6 Alexandria – Craiova.

8,1 miliarde de lei este bugetul alocat în acest an Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

Am solicitat lămuriri biroului de presă al CNADNR şi ne-au promis că ne vor răspunde în cel mai scurt timp.

Comenteaza aici: