La mitingul sindicaliştilor pentru susţinerea moţiunii de cenzură, desfăşurat, ieri, în Piaţa Constituţiei, prezenţa a fost sub aşteptări. Cei aproape 12.000 de manifestanţi au protestat, din nou, fără niciun rezultat, pentru că Guvernul Boc, deşi nesusţinut de populaţie, a avut girul parlamentarilor arcului puterii.
Megamitingul pentru susţinerea moţiunii de cenzură, unde trebuiau să vină 50.000 de protestatari, a avut o prezenţă de patru ori mai mică şi o vigoare comparabilă cu o sărbătoare câmpenească. Liderii sindicali şi-au făcut numărul pe scenă, iar la final au îndemnat, ca de obicei, la grevă generală fără a avea parcă nicio intenţie să pună presiune pe parlamentari pentru a vota pro moţiunea de cenzură. După câteva ore de la începerea protestului, fără să mai aştepte rezultatul votului din parlament, şefii de sindicat au declarat manifestaţia închisă şi au trimis oamenii acasă.
Crin şi Ponta, prin mulţime
În mijlocul manifestanţilor şi-au făcut apariţia şi cei doi lideri ai Uniunii Social Liberale, Victor Ponta şi Crin Antonescu, care au dialogat cu sindicaliştii. Aceştia au fost însoţiţi şi de alţi reprezentanţi de marcă ai partidelor din opoziţie - Adrian Năstase, Nicu Bănicioiu, Robert Negoiţă, Dan Şova, Mircea Duţă, Georgian Pop, Victor Socaciu, Radu Stroe şi Mircea Diaconu.
S-a îmbrăcat în „Moartea“
Adrian Sobaru, electricianul TVR care în decembrie s-a aruncat de la un balcon al parlamentului, a fost prezent, ieri, la miting. El li s-a adresat sindicaliştilor, care imediat au început să-i scandeze numele. Un profesor de limba română din Vrancea a venit la protest costumat în sperietoare de ciori, cu hainele rupte şi legat cu lanţuri la mâini şi la picioare. Un alt sindicalist s-a îmbrăcat în „Moartea”, având şi o coasă în mână. Pe scena din Piaţa Constituţiei au cântatatât Morometzii, 1-Q Sapro, îndemnându-i pe sindicalişti să-şi strige drepturile în stradă, cât şi Ducu Bertzi şi fanfara cadrelor militare în rezervă.
A leşinat din cauza căldurii
Mitingul nu a fost lipsit de incidente. Un sindicalist a leşinat şi, potrivit medicilor de la punctul de prim ajutor, i s-a făcut rău din cauza căldurii, dar şi pentru că ar fi consumat alcool. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă. Alţi doi protestatari au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Avem nevoie de o speranţă pentru noi, pentru copiii noştri”,Adrian Sobaru, electricianul TVR care s-a aruncat de la balconul parlamentului



Comenteaza aici:
scris de matahari la ora 13:44 in data 18.03.2011
Atata timp cand nu intelegem nimic, si tot vrem pomeni, nu se munceste deloc in aceasta tara, dar vrem, toate colturile pe unde este un butic ,sunt pline de betivi de dimineata pana seara,asa o sa fim saraci.Liderii de sindicat au interesele lor si i-au gasit pe acesti naivi de pensionari sa-i manipuleze cum vor ei.In nici o tara civilizata nu exista asa ceva.Luati exemplu de la JAPONEZI, toti sufera, dar niciunul nu se duce la furat, s-au liderii de sindicat sa le spuna ca nu sunt din orasul lor si nu-i intereseaza.Acest comunism ne-a pervertit sufletele si ne-a schimbat in cersetorii si hotii Europei.In tara asta este de munca tp.150 de ani de acum incolo.Dar s-au luat diplome pe bani si vor toti sefi pe bani puti si cu minte ioc.
scris de Sorin la ora 13:24 in data 17.03.2011
Ce miting degeaba. suntem prieduti, avem spirit civic "0". Suntem lipsiti de orice, in 89 am uitat de tot si am dat navala. Ieri doar am fluturat pancarde si atat. DEGEABA, nu mai incercati
scris de Danielllo la ora 11:49 in data 17.03.2011
8000 de oameni !!! Pentru demonstratia de forta pe care si-o doureau USL-ul si sindicatele e mai mult decat penibil.
scris de Danielllo la ora 11:48 in data 17.03.2011
8000 de oameni !!! Pentru demonstratia de forta pe care si-o doureau USL-ul si sindicatele e mai mult decat penibil.