Nici nu s-au stins bine ecourile moţiunii ”cu surprize” din care Boc a scăpat ca ”prin urechile acului”, că ipotezele despre schimbarea lui cu un nou prim-ministru-tehnocrat, pseudo-tehnocrat sau politician agreat de Palatul Cotroceni au şi început să apară. Dintre toate, cea mai interesantă pare varianta-şoc a unui posibil premier-surpriză venit din zona BNR, deci a tehnocraţilor, dar având rădăcini şi în zona politică a... opoziţiei liberale. Deci, premier tehnocrato-politic: care să-i împace pe toţi sau, după caz, să încurce toate iţele!
Senatorul Gyorgy Frunda a declarat, ieri, pentru RFI, că Emil Boc ar putea fi schimbat din funcţia de premier “săptămâna viitoare sau în viitorul apropiat”. Frunda mai consideră că activitatea lui Boc în guvern va fi afectată de lupta internă din PDL. “Lupta din cadrul PDL pentru şefia acestei formaţiuni politice va influenţa activitatea guvernamentală în viitorul apropiat, cel puţin până la mijlocul lui mai. Cred că vom asista la schimbări. Dacă PDL îşi menţine acea prevedere statutară potrivit căreia liderul partidului nu poate să fie prim-ministru, atunci e posibil ca săptămâna viitoare sau în viitorul apropiat să asistăm chiar la schimbarea premierului”, a afirmat senatorul UDMR. Comentariile privind iminenta schimbare a lui Boc nu sunt de ieri, de azi. Şi nici ipotezele privind ”noul Boc” al România.
Bogdan Olteanu, premierul-surpriză?
Un posibil premier care să împace şi capra, şi varza, dar şi... lupul ar putea fi ex-liberalul Bogdan Olteanu, de câţiva ani retras strategic în postul de viceguvernator al BNR. Cel puţin asta se susţine într-o ipoteză/analiză lansată de ziare.com sub titlul ”Băsescu mută şi câştigă: un liberal, premier?”. Concluzia analizei pe tema „Bogdan Olteanu – premier-surpriză” este una de-a dreptul explozivă: ”Peste toată experienţa lui se mai adaugă şi câteva calităţi personale: e tânăr, inteligent şi foarte dinamic. (...) Va fi el acceptat de coaliţia actuală PDL-UDMR? Dacă ne gândim bine, va fi primit chiar cu braţele deschise. Blaga, iubitorul de liberali şi de Tăriceanu, va fi primul care îi va strânge mâna. La UDMR a venit şef un bun prieten şi fost coleg al lui Olteanu, Kelemen Hunor. Deci va fi chiar un pic de entuziasm printre pedelişti şi unguri. (...) Partea cea mai interesantă este că Olteanu poate lărgi sprijinul parlamentar. Grupul Tăriceanu din PNL va fi încântat ca, doar după doi ani, să revină ai lor la guvernare. E adevărat, grupul este fragil. Mulţi au trădat în timp şi s-au dus lângă Crin Antonescu, prezentat ca un adevărat campion al sondajelor. Dacă Băsescu l-ar nominaliza pe Olteanu premier, USL ar fi istorie, Crin Antonescu s-ar întoarce de unde a venit, Ponta ar rămâne cu buza umflată, Blaga n-ar mai cârcoti cu tot grupul lui împotriva «tehnocraţiei», ungurii s-ar simţi mai confortabil cu un vechi amic la Palatul Victoria, iar PDL şi-ar câştiga un aliat pentru electoralele din 2012. O mutare simplă, cu efect multiplicat. Rămâne doar întrebarea: acum sau în luna mai?”
Concurs/pariu de... ”dat jos Boc”
"Poate că azi moţiunea de cenzură nu va trece. Poate că şi mâine Traian Băsescu vă va mai lăsa să fiţi prim-minstru. Mai devreme sau mai târziu însă, dumneavoastră veţi pleca şi veţi pleca definitiv”, i-a spus Crin Antonescu lui Boc de la tribuna parlamentului, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură pe Codul Muncii. Asta după ce Victor Ponta riscase un atac-pariu şi mai dur la adresa lui Boc, spunând: ” Astăzi ne grăbim, cei din opoziţie, să câştigăm o primă competiţie cu domnul Traian Băsescu, cine îl dă primul afară pe Emil Boc. Dacă reuşim noi astăzi sau dacă nu, o să îl dea mâine Băsescu. Remarc că primul-ministru este pregătit, are cravata mov. Dacă o va purta şi mâine, s-ar putea ca domnul Băsescu să fie impresionat şi să îl concedieze poimâine, nu mâine".
Posibili premieri tehnocraţi
Mugur Isărescu, guvernator BNR
Lucian Croitoru, consilier guv. BNR
Sorin Mândruţescu, şeful Oracle România
Mihai Tănăsescu, reprezentatul României la FMI
Călin Georgescu, secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma
”Susţin varianta premierului independent. Este decizia mea când voi face numirea şi voi lua această decizie după consultarea cu premierul Boc. Dar este treaba mea, constituţional, nu a partidului, e o decizie cu care puteţi sau nu să fiţi de acord. Constituţional, puteţi să vă exprimaţi părerea în parlament ”, Traian Băsescu


Comenteaza aici:
scris de Andrei la ora 13:05 in data 18.03.2011
Un premier fără sprijin politic nu va face faţă. El trebuie să alimenteze conturile PDL şi ale reginei !!! Cred că rămâne BOC. Ăsta are deprinderile formate. Ştie de unde să tragă şi unde să pompeze. Un nou premier trebuie educat şi nu mai este timp până la alegeri. Care dintre cei de mai sus nu este mason ?
scris de NUMELE la ora 08:42 in data 18.03.2011
CRED CA D-L ISARESCU AR PUNE TARA ASTA PE PICIOARE.
scris de NUMELE la ora 08:40 in data 18.03.2011
CEL MAI BUN PREMIER AR FI DL.ISARESCU.
scris de georgeta la ora 01:00 in data 18.03.2011
cel mai bun premier ar fi Dl Basescu