Solistul trupei Vama se consideră norocos că a devenit cunoscut înainte de apariţia tabloidelor în România, în care faima se câştigă pe seama înscenărilor şi exhibiţionismului. Publicul, spune Tudor Chirilă, şi-ar dori să urmărească şi o execuţie în direct. „Nu m-am considerat niciodată o victimă. Suntem şi călăi, şi victime. Noi am organizat societatea. Dacă nu vrei să trăieşti în societate, găseşti resurse şi te rupi de ea”, mărturiseşte artistul în interviul pentru „ring”.
Va reveni, în această primăvară, pe scena teatrului alături de mama sa, Iarina Demian, într-o piesă care îşi propune să aducă în faţa publicului câteva teme ale lumii în care trăim, cum ar fi singurătatea şi temerile oamenilor de azi.
Când lansaţi un nou album?
Am scris 16-17 piese, apoi am ajuns la concluzia că doar vreo patru sunt bune. Am început să scriem din nou şi ne-am gândit: „Ce e mai grav: să nu ieşim la timp cu discul sau să ieşim cu unul care ar putea fi prost? Din 12 piese, poate doar trei ar fi bune şi restul umplutură”. Participăm toţi, dar la discul acesta am compus mai mult eu şi Eugen, chitaristul trupei. Versurile le scriu eu, ca de obicei. În acest an lansăm trei single-uri. „Ultimul om” vine în aprilie.
Care e povestea acestei piese?
Fiecare are în viaţă un moment când e foarte căzut şi simte că în relaţia cu ceilalţi e nedreptăţit şi are sentimentul de „ultimul om”. Am observat că oamenii sunt fericiţi când cineva e mai rău decât ei. E cumva un lucru urât, dar în acelaşi timp e un confort psihologic pentru celălalt, pe sistemul „Nu sunt ultimul om, sunt unii mai rău ca mine”.
Ce preferi, cinematografia sau teatrul?
Nu văd diferenţe foarte mari. Mulţi spun că relaţia cu spectatorii e mult mai intensă în teatru decât în film datorită contactului direct pe care artiştii îl au cu publicul. Categoric, e un lucru important. Filmul cere o responsabilitate mult mai mare pentru un actor, pentru că el nu mai poate schimba nimic după ce s-a filmat. Nici în teatru nu sunt de acord să schimbi ceva după premieră, măsura potenţialului tău din acel moment. N-ai cum să fii mai jos decât nivelul premierei.
De ce ţi se pare că trăim într-o lume pe dos?
Cred că tuturor ni se pare… Companiile de ţigări desfăşoară campanii antifumat, în lumea reţelelor sociale suntem mai singuri decât când nu existau, tehnologia îşi dă concursul să avem mai mult timp, dar avem tot mai puţin, pentru că ni-l ocupăm tot cu lucruri ce ţin de tehnologie, dădeam cinci faxuri pe zi, acum dăm 500 de mesaje pe e-mail. Spectacolul nostru e despre singurătate şi despre însingurare. Eşti singur între din ce în ce mai mulţi oameni, deşi ai 20.000 de prieteni pe Facebook. Poţi să fii singur în cuplu…
În piesa „O lume pe dos” interpretezi trei roluri. Cum a fost provocarea asta?
N-aş mai face încă o dată asta pentru că a fost foarte consumant. Până şi un rol e destul, pentru că presupune să te informezi asupra personajului, asupra calităţilor lui, defectelor lui, să-i faci un profil şi să-l studiezi. E greu să porneşti la drum cu trei roluri, pentru că trebuie să faci trecere de la unul la altul, e solicitant din punct de vedere psihologic.
E teatrul medicamentul menit să însănătoşească o naţiune care deocamdată crede mai degrabă în cultura manelei şi în comicul marginal al sitcomurilor?
Sincer, nu cred că teatrul poate face educaţie publicului care are nevoie de educaţie. Teatrul singur nu poate schimba decât anumite mentalităţi ale unui public deja educat şi peste medie. Nu ştiu dacă sunt spectacole de teatru atât de bune încât să schimbe ceva în tine, să te pună pe gânduri sau filme care să te lase şi să-ţi ridice nişte întrebări. Acesta e rolul artei şi, până când nu ajungi acolo, e greu. Cum e filmul „Antichrist” al lui Lars von Trier, care a stârnit două tabere: pro şi contra, dar pe care eu, când l-am văzut, vorbeam singur în maşină o săptămână. Chiar vorbeam cu mine, mă întrebăm lucruri. Sunt filme care te pun să te întrebi „Băi, eu sunt un om OK? Trăiesc OK? Sunt fericit? Sunt un om bun cu cei din jurul meu?”, atunci e arta importantă. Când vezi lucruri şi te schimbă şi vrei să fii mai bun. Asta era fericirea când făceam un cântec bun şi veneau oameni la mine şi îmi spuneau: „Am crescut cu muzica voastră”, „M-am căsătorit pe muzica voastră”, înseamnă că am schimbat ceva, că muzică noastră i-a făcut pe oameni să fie mai buni. Contează să-ţi placă ceea ce faci. Dacă tu nu iubeşti ceea ce faci, înseamnă că vei fi mereu un frustrat. Îţi petreci mult mai mult timp muncind decât făcând sex, decât mergând în vacanţe, decât iubind, decât ţinându-ţi soţia în braţe, decât orice. Marea parte a vieţii noastre ne-o petrecem muncind, de luni până vineri, 14 ore pe zi, şi unii şi în weekenduri.
