Gelu Diaconu 21.03.2011
„Investitia in arta este mai profitabila decat cea in imobiliare!”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/bucuresti/investitia-in-arta-este-mai-profitabila-decat-cea-in-imobiliare-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

1766 (ultima in 21.03.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
OPINIE. Artistul plastic Florin Ciulache da o posibila solutie pentru depasirea crizei

Vernisajul „Oeconomica”, eveniment care a avut loc la H’art Gallery din strada C.A. Rosetti nr. 25, a prilejuit, pentru iubitorii artei imaginilor iconice, reîntâlnirea cu pictorul Florin Ciulache. Alături de gazda evenimentului, curatorul Dan Popescu, şi de iubitorii de artă modernă, a fost prezent şi cunoscutul artist pop-art Ion Bârlădeanu, devenit celebru după ce a fost protagonistul documentarului „Lumea văzută de Ion B.”, peliculă distinsă cu un prestigios „Emmy”.

Un loc cu multe "televizoare" agăţate pe pereţi, aşa ar putea fi definit spaţiul apartamentului H’art Gallery, care a găzduit vernisajul „Oeconomica” al lui Florin Ciulache. "Televizoare" ale căror imagini, aflate într-un nefiresc stop-cadru, sunt bruiate de tuşele puternice, în relief, prin care artistul a căutat să iasă din realitatea incomodă a constatării schematice, a notaţiei şi a cifrelor reci. „Florin Ciulache este un pictor arhivar de imagini iconice. De aceea nu închide televizorul sau computerul atunci când lucrează. Pentru el, imaginile puternice nu pot veni decât via media. Este primul iconar laic al societăţii mediatice româneşti”, spune Dan Popescu în albumul de prezentare a expoziţiei, intitulat „Icoane noi”.

Consumatori media din toate ţările, nu vă temeţi!

Dialogul dintre reporter şi artist se leagă firesc, cu toate că şi unul, şi celălalt încearcă să-şi descifreze mesajele, pe de o parte purtate de întrebări, pe de altă parte rezultate din oferta artistică. „Ceea ce fac eu nu se încadrează în niciun curent şi eu numesc asta, generic, iconografie modernă. Nu este, de fapt, nimic altceva, nu are atât de multe ifose şi nu-şi arogă mai mult decât cer imaginile. Este pur şi simplu o arhivare”, spune Florin Ciulache despre arta proprie fără să uite să precizeze că a fost departe de el gândul de a încerca să arate cu degetul pe cineva. „Lucrările nu sunt critice, sunt doar constatatoare. Eu nu intenţionez să pedepsesc sau să atrag atenţia asupra celor care consumă prea multă sau prea puţină media.”

Artă cu PIB, TVA, impozite şi taxe

Impactul asupra privitorului este, cu toate acestea, unul major. „Este o înşiruire de zeci de termeni economici care aparent nu au nicio legătură între ei: PIB, TVA, impozite, taxe etc. Toate lucrurile astea compun o realitate, indiferent dacă este virtuală, reală, artificială, un artefact în sine. Mesajul vrea să arate lumii că aceste lucruri sunt cumva arhivate. Peste zeci sau sute de ani, aceste naturi statice moderne vor exista undeva într-un muzeu, iar oamenii vor şti cam cum se făcea transmiterea mesajului, cum se manifestau indivizii în legătură cu tipul ăsta de mesaj. Este arhivă pură”, a completat artistul.

Banii, o ecuaţie cu multe necunoscute

Cum însă şi artiştii trebuie să trăiască din ceva, se pune problema, ca în mai toate cazurile de gen, dacă arta care implică, printre altele, şi termeni economici, reali sau imaginari poate produce profit. „Au existat momente în care chiar am trăit din lucrări. Există însă şi sincope, care mă fac să sufăr un pic din cauza acestei meserii. Sunt momente bune şi momente rele. Atunci când vânzarea obiectelor mele merge prost, mă văd nevoit să mă îndrept spre alte domenii care sunt conectate cu imaginea, precum fotografia sau, în ultima vreme, chiar moda. Au fost însă şi momente în care chiar am reuşit să-mi menţin cariera artistică din propriile lucrări”, recunoaşte Florin Ciulache.

Un domeniu care sfidează criza economică

„În urmă cu câţiva ani, cred că lucrarea cea mai scumpă era pe undeva pe la 600 până în 800 de euro. Cei care au cumpărat atunci lucrări cu, să zicem, 500-600 de euro, chiar le-au vândut cu 1.500-2.000 acum doi ani, asta dacă discutăm despre cifre. Deci au făcut profit, lucru care demonstrează, de fapt, că investiţia în artă este mult mai profitabilă şi mai eficientă decât cea în imobiliare. Ce le pot spune eu potenţialilor colecţionari care încă nu ştiu lucrul ăsta, adică viitorilor colecţionari, este că niciodată nu au să piardă dacă vor cumpăra de la artiştii tineri. Cel care cumpără în momentul ăsta face o investiţie care în proporţie de 99,9% este una profitabilă”, a încheiat Florin Ciulache.

„Cu foarte mici excepţii, nu cred că există colecţionari români care să nu aibă cel puţin o lucrare de-a mea”, Florin Ciulache

Comenteaza aici: