Celebrul urs polar care a făcut furori în mass-media după ce a fost abandonat de mama lui şi adoptat de Grădina Zoologică din Berlin a murit, sâmbătă, la vârsta de patru ani şi trei luni.
Cauzele decesului nu au fost încă stabilite, dar martorii acestei tragedii au povestit că ursul se afla în cuşca lui când a început să tremure din senin. Potrivit acestora, Knut s-ar fi ridicat şi ar fi început să meargă în cerc până a căzut în apă, lipsit de viaţă, în faţa a peste 600 de vizitatori. Atât angajaţii, cât şi specialiştii au rămas şocaţi la aflarea acestei veşti, luând în considerare faptul că speranţa de viaţă a urşilor polari este în jur de 20 de ani în sălbăticie, însă în captivitate aceste animale pot ajunge şi la 40 de ani. Knut locuia într-un adăpost alături de alţi trei urşi polari, printre care şi mama lui, Tosca. La aflarea veştii decesului, un reprezentant al organizaţiei PETA a spus că a cerut în mod repetat ca animalul să fie mutat deoarece era agresat de cele trei femele.
A scăpat de eutanasiere
Născut pe 5 decembrie 2006, ursul polar a devenit celebru după ce un activist pentru drepturile animalelor a fost citat în presă spunând că puiul de urs ar fi trebuit eutanasiat după ce el şi fratele său, care a murit ulterior, au fost abandonaţi de mama lor.


Comenteaza aici:
scris de Sophia la ora 15:13 in data 21.03.2011
Da, e un subiect ,,interesant " ; o sa stim de aici inainte, cum sa procedam cu ursii nostri polari ......