Președintele PSD Victor Ponta i-a cerut lui Adrian Severin să demisioneze din Parlamentul European, dar și din PSD, precizând că, în caz contrar, va fi exclus. Însă europarlamentarul refuză să demisioneze atât din PSD, cât şi din PE, susţinând că nu este dispus să facă "un sacrificiu ritual" şi că solicită efectuarea unei anchete.
"Domnul Severin a greşit şi trebuie să-şi asume responsabilitatea politică. Am vrut să dau un mesaj foarte clar chiar dacă regret situația personală a domnului Severin. Dacă se va stabili că e nevinovat, chiar eu îmi voi cere scuze", a declarat, ieri, președintele PSD, Victor Ponta. Liderul PSD a spus că, din punctul său de vedere şi al partidului, în acest moment, "lucrurile sunt clare", iar Adrian Severin "a greşit şi trebuie să-şi asume responsabilitatea politică". Victor Ponta a adăugat că îşi doreşte ca ancheta PE să stabilească, dincolo de responsabilitatea politică, orice altă responsabilitate, iar dacă se va dovedi că Adrian Severin este nevinovat, îşi va cere scuze. Ponta aşteaptă până miercuri (n.r. - astăzi) demisiile lui Adrian Severin.
"Domnul Schultz are motive să se bucure de înlăturarea mea"
Prins sub tăvălugul acuzaţiilor şi cererilor de demisie, Severin susţine că nu este dispus să demisioneze. "A demisiona ca răspuns la acuzaţii mincinoase nu poate fi o soluţie", a declarat europarlamentarul, adăugând că tot ceea ce i se cere să facă este "un sacrificiu ritual", pentru ca astfel să scape toată lumea de responsabilitatea aflării adevărului. El a mai declarat că "Victor Ponta a tras concluzii pe baza lecturării ziarelor", dar că aceasta "nu poate fi baza unor concluzii care condamnă sau absolvă pe cineva". Adrian Severin a subliniat că el cere în continuare o anchetă, cu atât mai bine dacă este vorba despre o anchetă judiciară. "Demisiile nu reprezintă o soluţie serioasă. (...) Voi rămâne un social-democrat independent şi voi lupta în continuare pentru adevăr. (...) Dacă sacrificăm adevărul pentru o bună imagine, nu facem lucrul care trebuie, nu facem un serviciu nici cetăţenilor noştri, nici instituţiilor europene", a declarat el. Potrivit acestuia, cererile venite din partea şefului său pe linie de partid reprezintă rezultatul presiunilor făcute de liderul grupului socialist de aici (de la Bruxelles - n.r.) domnul Martin Schultz, care are motive să se bucure de înlăturarea mea, întrucât a văzut întotdeauna în mine un important concurent".
Suspectat de trafic de influenţă
Fapta europarlamentarului PSD Adrian Severin de a accepta să fie plătit cu 12.000 de euro pentru introducerea unui amendament la o lege aflată în dezbaterea Parlamentului European se încadrează la infracţiunea de trafic de influenţă, potrivit juriştilor. Aceştia susţin că emiterea facturii de către Severin, "probabil, în numele unei firme de consultanţă", pentru încasarea sumei de 12.000 de euro, denotă o activitate "paravan", facturarea pentru lobby fiind incompatibilă cu statutul pe care-l are în PE. În plus, Severin este cercetat de procurorii DNA după ce reporterii ziarului britanic „Sunday Times” au făcut public că le-au propus mai multor deputaţi europeni să le plătească 100.000 de euro în schimbul unor amendamente a căror adoptare ar putea-o obţine.



Comenteaza aici: