Directorul general al FRF crede că România mai are şanse de calificare la turneul final şi nu trebuie să stea la mâna FIFA şi UEFA pentru a spera în eliminarea Bosniei la „masa verde”.
Cu toate că ameninţarea venită din partea forurilor internaţionale era ştiută, ieri, federaţia bosniacă nu a adoptat modificările impuse de FIFA şi UEFA. După o şedinţă extrem de tensionată a comitetului executiv, oficialii bosniaci au trecut la vot, iar rezultatele dau din nou speranţe României: schimbarea statutului şi alinierea la regulile UEFA au fost respinse. 22 de voturi au fost pentru schimbare, 28 – împotrivă, în vreme ce trei votanţi s-au abţinut. Conform ultimatumului dat de UEFA şi FIFA, de la 1 aprilie federaţia bosniacă va fi suspendată automat şi Bosnia va fi exclusă din toate competiţiile supervizate de UEFA şi de FIFA la toate nivelurile: seniori, juniori, echipe naţionale, echipe de club, arbitri, oficiali. Decizia va fi însă una temporară, până când federaţia se va alinia statutului internaţional - un singur preşedinte ales cu un mandat de patru ani.
Excluderea, avantaj sau dezavantaj?
Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, nu a fost impresionat de posibila excludere a Bosniei. „Nu ştiu cât ne-ar avantaja. În condiţiile în care se vor acorda trei puncte tuturor adversarelor, ce se schimbă? E adevărat, scăpăm de Bosnia, dar acest lucru e realizabil şi pe teren. Ne trebuie 1-0 acasă, în returul cu ei, şi deja suntem peste ei în clasament în cazul unei egalităţi de puncte. Dimpotrivă, dacă Bosnia nu e suspendată, ar mai putea încurca celelalte adversare în lupta pentru calificare, Belarus şi Albania. Mai avem şanse pe teren şi cred că putem să le fructificăm”, a declarat Lupescu în exclusivitate pentru „ring”.
18 luni durează mandatul unuia dintre cei trei preşedinţi pe care îi are federaţia bosniacă de fotbal şi care alternează la conducere: un sârb, un croat şi un musulman.


Comenteaza aici: