Apariţia pe piaţa artei contemporane a lui Ion Bârlădeanu a fost o revelaţie atât pentru cunoscători, cât şi pentru simplii admiratori ai acestui tip de exprimare artistică. „Filmele” celui care a pornit din derizoriul unei ghene sordide de bloc şi a ajuns să expună în mari oraşe ale Europei sunt expresia unor realităţi trăite live. Despre puterea colajelor unui artist până deunăzi anonim şi despre culisele de acum celebrului film „Lumea văzută de Ion B.” a acceptat să vorbească, în exclusivitate pentru ziarul „ring”, cel care, practic, a făcut posibile toate acestea: curatorul Dan Popescu.

Dane, ce a însemnat pentru tine întâlnirea cu Ion Bârlădeanu?
A însemnat un experiment, un test-limită şi un exemplu-limită pentru ce înseamnă artă. Limită pentru că era vorba despre arta care funcţiona foarte puternic în zona artei contemporane. O redescoperire, o descoperire practic şi o redare în circuitul cultural a unor lucrări extraordinare.

Care a fost impactul lucrărilor lui la prima expoziţie?
Prima expoziţie a fost la noi, la Galeria H’art. Generaţia tânără, în special, şi artiştii l-au primit cu braţele deschise. Lumea l-a adoptat atunci, şi eu ştiam că, dacă este prezentat unde trebuie, mai precis într-o galerie de artă, va fi privit nu cu suspiciune, ci cu interes. Lucru care s-a întâmplat.

„Ion B., un Ion Creangă al postmodernităţii!”
Pe lângă faptul că este un mare artist, nea Ion este şi un personaj ieşit din comun…
Nea Ion este un Ion Creangă al postmodernităţii. Ţine cumva de umorul ăsta al nostru. Este la noi obiceiul de a pune în deriziune orice, suntem ironici, avem acest soi de umor specific. Sunt rădăcini puternice în zona culturală românească, asta e clar, şi sigur că puterea colajelor lui vine de la firul ierbii, cum se spune. Ele tratează subiecte foarte directe. Tot timpul apar femei frumoase, ţigări, băutură, adică lucrurile care contează pentru el.

Ce s-a întâmplat, în viaţa ta de galerist, după realizarea filmului „Lumea văzută de Ion B.”?
Nu s-a întâmplat nimic. Mie nu-mi sună telefonul mai mult decât înainte, dimpotrivă. Mai mult, eu am fost supărat şi sunt în continuare din cauza faptului că Alexander (Nanau, regizorul filmului - n.r.) a fost ajutat şi de mine, iar la un moment dat a simţit nevoia să intervină în viaţa lui nea Ion şi să-i alimenteze un delir de grandoare. Sigur că bănuiala mea este că interesul era pecuniar sau îşi imagina că poate fi unul pecuniar.

Dar ce s-a întâmplat?
După expoziţia de la Paris, Alexander, împreună cu nişte avocaţi, l-a convins pe nea Ion să renunţe la mine ca galerist. L-a mutat din locul unde stătea şi a plătit cu banii lui, câştigaţi din colajele pe care reuşisem până atunci să le vând. I-a plătit şapte luni de zile un alt spaţiu mai mare, oarecum inutil. A folosit, aşadar, banii lui nea Ion pentru a-i plăti chiria respectivă. Aşa a început seria de scandaluri complet injuste.

Şi ce s-a petrecut mai departe?
Au început o campanie mediatică nedreaptă şi murdară, spunând că lucrările se vând ca pâinea caldă şi că eu profit de pe urma acestei chestiuni. Realitatea este că eu sunt pe minus în continuare! Cu mult pe minus! Iar acest scandal nu a avut ca efect decât o pierdere de şapte luni de zile!

„Filmul nu spune tot adevărul!”
Dar totuşi impresia generală a fost că lucrările s-au vândut foarte bine.
Realitatea este că filmul nu spune tot adevărul. Spre exemplu, cum s-a creat acest mit că nea Ion este comercializat şi că ar trebui să stea pe un tron de aur! De ce? Vă spun de ce! Păi, în film se spune preţul respectiv! Eu i-am spus lui Alexander: „De ce nu scoţi chestia aia, pentru că eu am cerut în acea scenă un preţ, dar nu s-a vândut nimic?” El a zis: „Lasă, că e OK!” Păi, de ce este OK? Nu este un adevăr!

Atunci care au fost beneficiile după expoziţia din Elveţia?
Elveţia nu a însemnat decât cheltuieli mari, de zeci de mii de euro din partea galeriei. Nu s-a vândut nimic! Singurul lucru pe care l-am realizat acolo au fost contactele necesare astfel încât să avem expoziţii la Londra, Ljublijana şi la Paris.

„Un Rembrandt la colţul străzii nu valorează nimic!”
Nea Ion a semnat vreun contract cu ei?
Nea Ion a semnat contractul pe care i l-au pus ei în faţă. Nici nu avea ochelarii la el. Ideea era să se creeze zâzanie între mine şi el în aşa fel încât colajele, după aceea, să fie comercializate probabil de către ei, adică Alexander împreună cu aceşti avocaţi. Numai că eu m-am opus, ştiind că piaţa nu este aşa cum îşi imaginează ei, în sensul că lucrările respective, ca să facă un preţ, trebuie să fie incluse într-un sistem de galerii. Altfel, un Rembrandt la colţul străzii nu face niciun leu.

Bun, dar atunci pe ce au mizat?
Au mizat pe faptul că deja fructul era copt, după efortul de PR, care a inclus expoziţia de la mine, cataloage, expoziţii la Ljublijana, la Londra (unde a fost o expoziţie de grup în care erau o lucrare de Duchamp şi una de Warhol), târgul de la Basel şi expoziţia de la Paris.

Cum ai reacţionat?
Evident că m-am opus, cum era şi firesc, pentru că ştiam că, dacă promovarea lui nea Ion intră pe mâna lor, totul ar fi sfârşit într-un bâlci. Am îndurat cu stoicism nedreptăţile mediatice ştiind că un astfel de scandal nu face decât să-i dăuneze lui nea Ion. În cele din urmă, când au ajuns în situaţia de a-i termina banii şi de a trebui să facă ei investiţii, şi-au dat seama că lucrurile nu stau cum credeau ei. Au realizat că nea Ion înseamnă mai degrabă cheltuieli decât beneficii, şi l-au aruncat în stradă.

„Suntem supăraţi pe omul, nu pe regizorul Alexander Nanau!”
Se pare că, în cele din urmă, lucrurile au intrat pe făgaşul normal.
A fost o situaţie complicată. Practic îi impuseseră lui nea Ion să nu intre în legătură cu mine. Când ne-am revăzut, am început să ne reîmprietenim. Eram un pic dezamăgit de toată situaţia, pentru că am pus suflet în toată treaba asta şi chiar şi în filmul lui Alexander. Mi s-a părut nedrept ca lucrurile să se întoarcă aşa! Ideea e că s-a terminat cu bine. Acum suntem împreună, totul este OK şi mergem înainte. Până la urmă, suntem supăraţi pe omul Alexander Nanau, nu pe regizorul Alexander Nanau.

„Nea Ion are nevoie în continuare de o susţinere teoretică pe care numai un profesionist i-o poate da”, Dan Popescu