Delia Niculae 01.04.2011
“O sa ma rog in mijlocul naturii inainte de Eurovision”
http://admin.ziarulring.com/images/upload/vedete/o-sa-ma-rog-in-mijlocul-naturii-inainte-de-eurovision-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

668 (ultima in 01.04.2011)

Rating:

(1 vot )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
CONCURS. Gabi Baruta, liderul Hotel FM, stie secretul succesului

Liderul Hotel FM, trupa care ne va reprezenta ţara la concursul din Germania, are încredere în şansele sale, mizând şi pe ajutorul lui Dumnezeu. “Înainte de plecare, voi merge în Transilvania. Acolo am eu un loc în natură unde îmi place cel mai mult să mă rog”, a declarat, pentru “ring”, Gabriel Băruţă.

Reprezentanţii ţării noastre au început deja turneul de promovare a piesei, susţinând recitaluri în Bulgaria, Moldova şi Italia, pentru ca pe 14 aprilie să plece în Anglia şi apoi în Belgia. “Am fost bine primiţi peste tot şi ni s-a confirmat într-un fel că piesa se va bucura de succes. Cel mai mult ne-a plăcut la Roma, fiind prima noastră vizită în capitala Italiei. Chiar am aruncat un bănuţ în Fontana di Trevi şi ne-am pus dorinţa să câştigăm Eurovisionul”, a mai povestit Gabi Băruţă.

De azi, membrii trupei intră în “cantonament”
Începând de astăzi, membrii trupei s-au mutat în Bucureşti, ei intrând într-o perioadă de pregătire intensivă pentru prestaţia lor în concursul Eurovision 2011. Într-un spaţiu special amenajat pentru ei în TVR, David Bryan, Gabriel Băruţă şi Alex Szus vor lucra pe mai multe direcţii. Astfel, “cantonamentul” organizat pentru ei va include, pe lângă repetiţiile tehnice, lecţii de voce, de interpretare şi de coregrafie. Această etapă de pregătire va include şi un eveniment de promovare special intitulat “Dusseldorf, venim!”, ce va avea loc pe 9 aprilie. La acesta vor participa şi reprezentanţii altor trei ţări la Eurovision (Slovacia, Bosnia-Herţegovina şi Republica Moldova), precum şi foşti reprezentanţi români la acest concurs: Nicola (2003) şi Mihai Trăistariu (2006).

Băieţii vor participa mâine în emisiunea Iulianei Tudor, “O dată-n viaţă”, şi duminică, 3 aprilie, în emisiunea de la TVR Internaţional “Votaţi Hotel FM” de la ora 21.00

Comenteaza aici: