Filmările-bombă promise de Pepe cu Oana Zăvoranu şi Tudor Ionescu, alias Tudy, în ipostaze compromiţătoare ar putea proveni chiar de la camerele video ale sistemului de securitate din fostul domiciliu conjugal. Ipoteza capătă contur punând cap la cap momentele în care Pepe s-a asigurat că Oana nu va fi acasă când va trece să-şi mai ia câteva... „haine”.
Toate camerele de supraveghere şi unitatea de înregistrare au fost demontate şi luate de Oana Zăvoranu în seara când s-a mutat din apartamentul unde locuia cu Pepe. Probele însă, acele filmări a căror existenţă a fost confirmată de realizatorul ProTV Cătălin Măruţă, care a vizionat un mic fragment, se aflau de mult în posesia lui Pepe. Astfel, se pare că vizitele regulate ale cântăreţului la domiciliu, mereu în lipsa Oanei, ar fi avut şi un alt scop decât „alimentarea” cu haine.
„Dacă Pepe dă înregistrări cu mine se întâmplă nenorociri mari”
Revoltată de această variantă, Oana Zăvoranu a răbufnit la OTV, avertizându-şi soţul că ea nu şi-a dat acordul să fie filmată în casă: „Realizez abia acum că o lună şi ceva am stat în casă cu un spion, cu un individ care nu făcea altceva decât să-mi filmeze fiecare pas. El recunoaşte că aşa şi-a adunat probe. Aveam camerele de supraveghere de care eu ştiam şi pe care le-am acceptat în casă pentru a nu avea probleme cu hoţii. Acum, din ce înţeleg eu de la el, vezi Doamne, are şi înregistrări cu mine... Păi, dacă îl pune Necuratul să dea vreo înregistrare cu mine din casă când voi fi şi eu în chiloţi, când voi fi în pat sau când mă voi scărpina în nas, se întâmplă nenorociri mari. Eu n-am încuviinţat să am camere în casă ca să aibă el materiale pentru ProTV, să-şi ia bani. Pentru că nici eu nu mă duc cu înregistrări din casă când se scarpină el în fund sau când îşi stoarce un coş”.
„N-aş fi atât de ordinară să-l aduc în patul meu”
Pe de altă parte, Oana susţine că nu l-a adus niciodată în căminul conjugal pe Tudy: „Un amant dacă aş fi avut sau cinci-şase, n-aş fi fost atât de ordinară să-l aduc în patul meu. A-ţi aduce un amant sau o amantă în patul în care dormi cu soţul sau cu soţia este maximum de ordinărie. Dacă eu vă spun că Pepe nu are nicio filmare cu mine şi cu Tudy în casa noastră, vă rog să mă credeţi! N-am fost acolo nici cu Tudy, nici cu alt bărbat”. Pepe însă e de altă părere: „Ia întrebaţi-l pe Tudy dacă a fost în casă!”.
A pierdut sarcina... la cafenea
Dacă ieri la ora 5.00 scria pe Facebook despre cum a ignorat-o Pepe în club, câteva ore mai târziu Oana Zăvoranu ajungea cu un echipaj SMURD de prim ajutor la Spitalul Floreasca. După primele investigaţii, medicii au constatat că actriţa are hemoragie nazală şi lipotimie (stare de leşin cauzată adesea de lipsa alimentaţiei). Mai mult, se pare că ar fi pierdut sarcina pe care i-a atribuit-o lui Tudy. Oana se afla împreună cu impresara sa, Anamaria Prodan, la o cafenea din Dorobanţi când i s-a făcut rău. „În seara asta (sâmbătă seară – n.r.), întâmplarea sau hazardul a făcut să fiu invitata de onoare a lui Bote în Bamboo pentru a închide prezentarea unei colecţii unde cânta şi soţul meu. Ne-am intersectat la un moment dat şi n-a schiţat niciun gest de salut. Ajungând pe scenă, pentru că era plin de fotografi şi camere TV, mi-a dedicat o piesă. I-am mulţumit, dar aş fi preferat să nu facă mereu totul doar când sunt camerele aprinse prin preajmă”, scria actriţa pe Facebook. Contactat de „ring”, Pepe a declarat: „Înţeleg că Oana e la spital şi îmi pare rău. În privinţa sarcinii pierdute... Are cineva certitudinea că a fost însărcinată? La mijloc se află o minciună. Urmăriţi-mă pe 5 aprilie!”.
Pepe, bun de plată
Pe 31 martie s-a încheiat, cu decizie irevocabilă, procesul intentat lui Pepe de avocatul Andrei Condoianis, în urma unei altercaţii de acum şase ani. Cererea de executare silită formulată de Condoianis şi blocarea conturilor societăţii artistului, Pepe Latin Music, au fost încuviinţate de instanţă, iar cântăreţul va trebui să plătească părţii vătămate peste 18.000 de lei (circa 4.500 de euro) plus cheltuieli de judecată.
„Dragostea este cel mai important lucru în viaţă după sănătate”, Oana Zăvoranu
„Oanei îi plac la Tudy cucul şi altceva decât puteam eu să-i ofer, veţi vedea de ce”, Pepe
Mâine, Pepe va proba în mod public, la „Happy Hour” (ProTV), adulterul de care o acuză pe soţia sa, Oana Zăvoranu, ca urmare a relaţiei cu Tudor Ionescu, alias Tudy sau Tim.


Comenteaza aici:
scris de florin stefan la ora 20:44 in data 09.04.2011
ma numesc florin mihai, am 15ani sunt din busteni, si vin cu o mare rugaminte la dumneavoastra. vin sarbatorile de paste, iar noi nu avem ce pune pe masa . tata nu lucreaza doar mama, si lucreaza la matura pe strada in frig si ger pentru 500 de lei pe luna.tata este operat la picior.din banii acestia mama trebuie sa plateasca datoriile la magazin , datoriile la oameni care ne mai dau bani imprumut, si noi numai ramanem cu nimic.va cer ajutorul ca sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti ca sa punem cate ceva de sarbatori pe masa. va trimit acest mesaj de la calculatorul unui vecin care ne mai ajuta si dansul din cand in cand.va rugam din tot sufletul sa ne ajutati cu ce puteti ca sa ne facem si noi sarbatorile de paste ca orice om.Am vrea si noi ca orice om sa avem si noi un cozonac si un ou rosu. dar daca nu avem nu putem face nimic. Dintr-un singur salariu, adus de mama, nu ne putem permite absolut nimic, pentru ca avem datorii la magazine care ne dau pe datorie, si trebuie sa dam inapoi si banii celor ce ne mai ajuta din cand in cand.si noi numai ramanem cu nimic ca sa ne punem pe masa de paste.Va rugam din tot sufletul, daca puteti sa ne ajutati si pe noi cu ce puteti, ca sa ne putem face si noi aceasta mare sarbatoare cum trebuie, cum si-o fac toti oameni. numai cu ajutorul dumneavoastra putem fi si noi mai fericiti de paste. daca vreti sa ne ajutati, va las numarul meu de telefon, si daca vrei sa ne ajutati, ma puteti suna 0731806200. va multumesc si cred ca aceasta scrisoare, nu o veti arunca.
scris de Anca la ora 21:33 in data 05.04.2011
Josnic ceea ce face Pepe! A ajuns la ultimul nivel! Nu este decat un barbat frustrat care cauta publicitate!
scris de Diana la ora 11:51 in data 04.04.2011
Oana,esti mare mahalagioaica!.La fel si mama ta! Esti crescuta in lacomie si nerespect! Nu conteaza nimic pentru voi,decat placerile sau isteriile voastre!!! De 'prodanca", o pilulu de penibilitate,incultura, combinata cu iz de tzoapa si lipsa de masura...in concentratie maxima!