Vlad Manolache & Christian Levant 05.04.2011
Fetita din tomberon, vie la nastere
http://admin.ziarulring.com/images/upload/eveniment/fetita-din-tomberon-vie-la-nastere-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

2360 (ultima in 05.04.2011)

Rating:

(1 vot )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
ANCHETA. Studenta-mama poate fi arestata... azi

Este mai mult ca sigur: legiştii au stabilit că fetiţa găsită într-un tomberon din Drumul Taberei trăia la naştere. Deocamdată mama ei, suspectă de pruncucidere şi omor calificat este încă la Maternitatea „Panait Sârbu”. Orele ei în libertate sunt însă numărate.

Cazul studentei Anamaria Prună, care şi-a aruncat copilul, sâmbătă, într-un tomberon în Drumul Taberei, devine din ce în ce mai complicat. Deşi atât ea, cât şi concubinul au susţinut în faţa anchetatorilor că bebeluşul s-a născut mort, ieri, au venit primele date care dovedesc contrariul: „Este clar că s-a născut vie. Fetiţa a respirat puţin, o jumătate de oră, o oră şi apoi a murit. Dacă a fost sau nu omorâtă, asta va demonstra ancheta. La fel de bine poate fi vorba de o malformaţie care nu-i permitea să supravieţuiască. Este o naştere neasistată la domiciliu”, ne-au declarat surse judiciare şi medico-legale. Ancheta este condusă de procurorul criminalist Tomiţă Neagu împreună cu poliţiştii de la secţia Omoruri, condusă de Radu Gavriş.

Noi încadrări pentru părinţii inconştienţi

Noile date apărute în anchetă pot aduce o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru mama fetiţei. După ce la început se vorbea doar despre încadrarea studentei la infracţiunea de profanare de morminte, astăzi ea ar putea fi arestată pentru omor calificat şi pruncucidere. Iubitul său însă ar putea scăpa fără nicio zi de puşcărie. Cazul celor doi i-a şocat pe vecinii de scară ai bărbatului care condamnă gestul, însă nu îl consideră vinovat şi pe el. „El are o familie de excepţie. Eu am văzut sâmbătă dimineaţă la uşă la ei mulţi poliţişti care luau amprente şi fotografiau uşa... casa... Am crezut că le-a spart cineva casa, dar nicidecum că ar putea să facă ei ceva. El mai are încă doi fraţi. Unul e plecat în Italia la muncă şi altul este angajat la o firmă de pază. Eu am văzut-o şi pe prietena lui, dar nu părea a fi însărcinată”, ne-a mărturisit unul dintre vecinii concubinului.

Bebeluşul ar putea ajunge... la gunoi

Medicii de la INML nu ştiu ce ar putea face cu corpul nou-născutului în cazul în care părinţii nu îl recunosc şi nu declară că studenta l-a născut viu. „În ceea ce priveşte corpul copilului, ei nu îl pot lua acasă pur şi simplu. Primul lucru pe care trebuie să îl facă este să îl declare că l-a născut viu, să obţină un document care să ateste acest lucru. Dacă nu îl declară, îl abandonează la noi. Legea spune că, dacă părinţii semnează pentru incinerare, în 10 zile, acesta este dus la crematoriu. Problema este că noi nu avem crematoriu, (...) dar sunt firme care preiau gunoiul şi îl incinerează... La Crematoriul Cenuşa nu poate fi dus pentru că nu are certificat de deces”, afirmă surse din INML.

22 de pruncucideri au fost constatate, anul trecut, în România, cu două mai puţine decât în anul 2009.

„Nu ştiu cum a născut fata aia în casa lui, pentru că el stă cu părinţii şi cu fratele său şi nu au multe camere”, Un vecin al concubinului

Comenteaza aici: