05.04.2011
Blatul televiziunilor
http://admin.ziarulring.com/images/upload/sport/blatul-televiziunilor-434x326.jpg

Comentarii:

0

Afisari:

992 (ultima in 05.04.2011)

Rating:

(0 voturi )

Share:

Share pe Facebook   Share pe Twitter

 
STUPOARE.Doar trei dintre cele noua pachete ale LPF au fost cumparate

Mult-aşteptata licitaţie pentru drepturile de televizare a Ligii I în următorii trei ani a fost surprinzătoare. Dumitru Dragomir şi organismul pe care îl conduce au primit o grea lovitură, cele trei televiziuni participante la licitaţie cumpărând fiecare numai câte un pachet. „ring” vă prezintă detaliile unei poveşti cu final (ne)aşteptat.

Nimic nu anunţa deznodământul licitaţiei de ieri. Cel puţin din perspectiva publicului larg. Ce s-a întâmplat însă la sediul LPF a fost pus la punct, într-o discreţie totală, de patronii trusturilor media participante la licitaţie. Primul pachet dintre cele şapte cu preţuri egale a fost achiziţionat de grupul RCS-RDS contra sumei de 16,37 milioane de euro (cu tot cu TVA) pentru trei sezoane. Pachetul 2 a fost cumpărat de Dolce Sport (postul de profil deţinut de RomTelecom) cu 16 milioane de euro, iar apoi a venit... surpriza. Pachetele 3, 4, 5, 6 şi 7 nu au fost ofertate de niciun cumpărător, spre uluirea lui Dumitru Dragomir. Pachetul 8 a fost cumpărat, la preţul de pornire (13,02 milioane de euro cu tot cu TVA), de Antena 1, iar ultimul dintre pachete a rămas, ca şi precedentele, nelicitat. Finalul l-a găsit nesigur pe şeful LPF. „Vom vedea dacă Adunarea Generală va decide organizarea unei noi licitaţii sau şase meciuri nu se vor vedea la televizor”, a spus Dragomir, vizibil iritat.

Preşedinţii, boicot mediatic
Rezultatul dezastruos al licitaţiei a determinat imediat reacţii în rândul cluburilor. „A fost numai gândirea lui Dragomir. Să răspundă pentru asta! Să-şi dea demisia, ne-a băgat în colaps!”, a spus finanţatorul Craiovei, Adrian Mititelu. Reacţia olteanului nu a fost însă îmbrăţişată de toţi preşedinţii. Iancu, Porumboiu, Becali şi Stan au anunţat că rămân fermi pe poziţii în faţa televiziunilor şi aşteaptă o nouă licitaţie, însă nu se gândesc la o micşorare a preţurilor de pornire pentru pachete. Mai mult, conducătorii grupărilor din Liga I au anunţat că, până la o nouă licitaţie, vor boicota emisiunile televizate de sport şi nu vor mai oferi interviuri, nici telefonic, nici în studiouri.

De ce a luat Antena 1 pachetul 8?
Retragerea TVR din competiţie a pus în pericol legitimitatea licitaţiei. Comisia Europeană şi Consiliul Concurenţei obligau LPF ca unul dintre pachetele scoase la licitaţie să fie oferite „free to air” unei televiziuni cu o acoperire naţională de minimum 95%. Tocmai de aceea, Antena 1 a preferat să cumpere pachetul 8, împiedicând astfel LPF şi, implicit, cluburile, să conteste legitimitatea licitaţiei.

Înțelegerea, deloc surprinzătoare

„Blatul“ dintre participanţii la licitaţie nu trebuie să fie surprinzător. În fruntea RomTelecom, în subordinea CEO Yorgos Ioannidis, lucrează Ovidiu Ghiman (foto medalion), cel care a făcut parte din top-managementul RCS-RDS până în urmă cu doi ani, fiind unul dintre oamenii de încredere ai lui Zoltan Teszari (patronul orădean de la RCS) şi cel care condusese ofensiva comercială agresivă a RCS-RDS pentru achiziţia de clienţi.

„Pe trei pachete am luat aproape 37 de milioane, este un real succes. Ei au numai două meciuri de opţiunea 1 pe tot anul. Să nu credeţi că liga nu s-a gândit că nu se înţeleg televiziunile.”, Dumitru Dragomir, preşedinte LPF

Comenteaza aici: