Comisia pentru administraţie publică a Camerei Deputaţilor a adoptat, ieri, cu unele amendamente, proiectul de lege privind câinii fără stăpân, fără a lua însă în calcul şi, poate, cele mai importante amendamente: ale deputatului PDL Ştefan Pirpiliu. În exclusivitate pentru ”ring”, deputatul Pirpiliu explică de ce, chiar dacă a pierdut o bătălie, nu a pierdut... războiul. Adică marea bătălie pentru o lege unitară a tuturor animalelor de companie.
Recent, ziarul ”ring” publica un interviu cu deputatul Ştefan Pirpiliu, în care parlamentarul democrat-liberal arăta care sunt amendamentele pe care le aduce la iniţiativa legislativă propusă deja şi, mai ales, de ce este nevoie de o Lege a animalelor. În cursul zilei de ieri, deputatul Pirpiliu a dorit să explice, încă o dată, care este spectrul dramatic al luptei cu câinii fără o lege unitară a animalelor de companie.
Amendamentele deputatului Ştefan Pirpiliu
Mai întâi, deputatul explică amendamentele pe care a încercat să promoveze. ”Proiectul legii privind câinii fără stăpân a trecut de comisie, dar nu cu amendamentele propuse de mine. Aş vrea totuşi să explic, pentru a se înţelege foarte bine în ce situaţie suntem astăzi. Practic, eu am susţinut, într-un prim amendament, că, după ce există o perioadă când orice doritor/iubitor ia un câine de pe stradă şi îl înregistrează, îl vaccinează etc, să se treacă la procedura capturării tuturor câinilor de pe stradă. Astfel, cei bolnavi sunt eutanasiaţi aşa cum prevede şi acum legea, iar cei care pot fi adoptaţi să fie ţinuţi 30 de zile şi, ulterior, cei care nu sunt adoptaţi să fie eutanasiaţi! Am mai propus un al doilea amendament care prevede ca, în situaţia în care un câine adoptat vatămă grav o persoană, câinele să fie eutanasiat, iar persoana care l-a adoptat şi nu a avut grijă de el să răspundă contravenţional. În cazul în care victima moare, cel care a adoptat câinele să răspundă penal. Din păcate, au picat toate aceste amendamente şi acum suntem în următoarea situaţie: avem eutanasierea câinilor agresivi, periculoşi, bolnavi, în schimb a rămas la latitudinea consiliilor locale şi generale să se ia decizia dacă vor fi toţi eutanasiaţi, după ce vor fi strânşi”, explică deputatul Pirpiliu.
”Am pierdut o bătălie, dar nu războiul”
”Consider că astăzi (n.r. - ieri) am pierdut o bătălie, dar nu am pierdut războiul. Şi pentru a reglementa definitiv şi în mod mai radical problema aceasta a câinilor fără stăpân, voi iniţia un nou proiect care va face referire atât la animalele de companie, de rasă, cât şi la cele fără stăpân. În felul acesta, actualele două-trei legi care fac referire la tot ce v-am spus până acum vor fi reunite într-o singură lege, legea animalelor. (...) Sper că o voi depune în parlament până în luna mai şi, până în toamnă, să fie votată”, declară, în exclusivitate pentru ”ring , deputatul PSD Ştefan Pirpiliu, care crede că are soluţia pentru salvarea bucureştenilor de ”coşmarul” câinilor fără stăpân.
Ce ne aşteaptă dacă doar îi sterilizăm?
Ce crede deputatul Pirpiliu că s-ar putea întâmpla, în varianta în care Legea câinilor nu se modifică radical? ”Practic, mai mult ca sigur, la nivel local, consiliile nu vor reuşi să-şi impună ideea eutanasierii şi vor spune: «Îi sterilizăm!»”. Dar se ştie că nici până acum nu s-a rezolvat problema câinilor, ba, din contră, aceste animale s-au înmulţit! Mai mult, există pericolul ca, în varianta în care, să zice, cei de la Bucureşti vor să-i eutanasieze şi cei din Ilfov nu, atunci câinii vor fi luaţi din Bucureşti şi vor duşi în Ilfov. Acolo vor intra în contact cu alţi câini, vor deveni agresivi şi vor ataca şi mai mulţi oameni”. Practic, o arimetică simplă sună... grav, aproape dramatic. ”Ei spun că, prin sterilizare, în cinci-şapte ani, cât vor mai fi liberi aceşti câini fără stăpân care vor fi doar sterilizaţi, putem ajunge, în Bucureşti, la 70.000 de oameni muşcaţi, cel puţin. Şi, de asemenea, la şapte până la 14 oameni care mor după ce sunt muşcaţi”, spune, pe un ton nu neapărat alarmist, dar cât se poate de realist, deputatul Ştefan Pirpiliu.
”Sunt state în care, dacă animalul tău de companie agresează pe cineva, tu, ca stăpân, plăteşti. Dacă ucide - cu atât mai mult: răspunzi penal şi câinele este eutanasiat”, Ştefan Pirpiliu, deputat PDL, Colegiu 13 Bucureşti
”Voi iniţia un nou proiect care va face referire atât la animalele de companie, cât şi la cele fără stăpân”, Ştefan Pirpiliu
70.000 de bucureşteni ar putea fi muşcaţi de câini în următorii ani şi 7-14 persoane ar putea muri sfâşiate de maidanezii agresivi.


Comenteaza aici:
scris de mihaela la ora 07:10 in data 07.04.2011
Eu ma gandesc daca acesti nefericiti de la Pdl au vre-un Dumnezeu pe lumea asta. Sunt plini de venin,omoara oamenii ,fara nici-o remuscare. Trebuie sa ne rugam la Dumnezeu,sa ne scape de leprele astea ,care au facut atata rau Romaniei. Ii doresc sa il ajunga toate necazurile ,pentru ura impotriva animalelor,mai ales acum in postul Pastelui. Asa sa ne ajute Dumnezeu,fiecaruia dupa sufletul lui.!!!!!!!
scris de tromonist/afacerist la ora 01:12 in data 07.04.2011
D.le Pirchioriu, daca d.ta crezi ca mai prostesti pe cineva??? Ce s-a rezolvat dupa ce s-au ucis animalele in 2001 ? nimic infara de furaciuni de bani pt. asa zisa eutanasie care nu a avut loc niciodata. Legalizati crima organizata pt. a va baga banii in propriile buzunare. Trebuie facut ceva in problema animalelor strazii insa trebuie sa fie masuri care sa atace CAUZA acestei probleme. degeaba discutam, PDL nu asculta pt. deja cartile sunt facute pt. firmele lor care se vor ocupa Pe HARTIE de problema. Banii....... se vor duce la campania electorala. Sper sa ajungeti sa fiti inlocuiti la fel ca in EGIpT !!!! PDL face parte din istoria neagra a ROMANIEI. DE NECREZUT CA INCA MAI SUNT OAMENI CARE SE ASOCIACIAZA CU ACESTI MAFIOTI !!!
scris de doria la ora 21:32 in data 06.04.2011
pirpiliu e nebun daca crede ca eutanasia va rezolva problema sa se faca peste tot ca la noi la Oradea. STERILIZARE. in 5 ani am scapat de toti cainii de pe strada. domnu asta nu cred ca a pus vreodata mana pe un caine. nu are caine acasa si sigur va face legea numai in folosul nebunilor paranoici care nu suporta sa vada un caine. copii lui stiu ce fel de tata ucigas au?? probabil domnu asta isi doareste sa educe copii in spirit de ucigas. are si fata de killllllllleeeeeeeeeeeeerrrrrrrrrrr. si sigur are o afacere cu banii de ucidere. ucigas platit asta e. astia ne conduc!!!!!!!!! nu i-ar mai rabda Dumnezeu