“Loverboy”, cel de-al doilea lungmetraj al lui Cătălin Mitulescu, a fost selectat în secţiunea “Un Certain Regard” a festivalului de film de la Cannes. Regizorul spune că este foarte încântat, însă consideră succesul la public mai important decât un premiu pe Croazetă.
Cătălin Mitulescu va fi prezent, anul acesta, pentru a cincea oară la celebrul festival, care se va desfăşura între 11 şi 22 mai. „La Cannes contează să participi. Sigur că premiile sunt importante, dar pentru noi contează că suntem acolo şi că putem să vindem filmul acolo”, a declarat regizorul pentru „ring”. „Anul acesta, Cannes-ul e foarte tare. A fost o selecţie foarte dură şi sunt foarte multe filme bune. Din această cauză, nu pot să spun dacă «Loverboy» va lua vreun premiu”, a mai adăugat el.
O poveste de dragoste cu duritate
Pelicula îi are în rolurile principale pe Ada Condeescu şi George Piştereanu. Acesta din urmă îl interpretează pe Luca, un tânăr care seduce femei pentru a le pasa unei reţele de prostituţie. „E un film personal, care poate va fi destul de dur pentru unii. Am încercat să fac un film frumos, o poveste de dragoste, care are duritatea, dar şi căldura ei. Să nu vă aşteptaţi să fie unul uşor, foarte comercial. E un film personal, dar e gândit de a fi văzut de cât mai mulţi oameni”, a mai declarat regizorul. În 2004, Cătălin Mitulescu a mai câştigat la Cannes un Palm d'Or pentru scurtmetraje cu “Trafic”.
Mihăileanu, în cursa pentru Palm d'Or
Radu Mihăileanu a fost şi el inclus în selecţia oficială a festivalului, cu filmul „Le source des femmes”. Regizorul român, care anul trecut a fost nominalizat la un Glob de Aur pentru „Concertul”, se va lupta cu nume mari ale cinematografiei în cursa pentru un Palm d'Or, cel mai important premiu al festivalului.
“Un succes în România este esenţial. Asta mi se pare mai important ca un premiu la Cannes şi te bucură mai mult ca regizor.” Cătălin Mitulescu, regizor


Comenteaza aici: