Săptămâna Patimilor este perioada de la Florii până în Sâmbăta Mare, când oamenii îşi reamintesc de ultimele zile din viaţa lui Iisus Hristos. Conform rânduielilor canonice, în aceste zile trebuie să se ajuneze până seara, iar oamenii să vină la biserică pentru Denii. Fiecare dintre aceste zile are un specific anume şi este comemorată de creştini prin diferite obiceiuri, caracteristica principală fiind respectul faţă de Mântuitor, dar şi tristeţea, pocăinţa şi sobrietatea în faţa sacrificiului său.

Începând de ieri, credincioşii creştini au intrat în Săptămâna Patimilor, perioadă de aducere aminte a faptelor lui Iisus Hristos de dinaintea răstignirii sale. Bisericile încep să oficieze în fiecare seară Deniile, iar oamenii vin în lăcaşele de cult pentru a celebra amintirea Mântuitorului. „Începând de duminică seara, din ziua Floriilor, se oficiază, seara, Deniile. Ca o excepţie, în seara de joi, Denia cuprinde cântări suplimentare, iar vineri seara, partea centrală a Deniei o constituie prohodul Mântuitorului Iisus Hristos, cu înconjurarea bisericii, cu oficierea unei slujbe şi a unor cântări speciale legate de înmormântarea Mântuitorului. Practic, înconjurarea bisericii înseamnă drumul pe care trupul Mântuitorului îl face de la cruce, din locul unde a fost crucificat, din Dealul Golgota, până la mormânt”, ne-a explicat parohul Bisericii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil-Ghencea, preotul Ştefan Stanciu.

Deniile, comemorări ale faptelor lui Iisus Hristos
Semnificaţia Deniilor este una aparte pentru fiecare zi a Săptămânii Patimilor. „Deniile nu înseamnă altceva decât slujba de a doua zi. Ele se ţin luni seara, marţi seara ş.a.m.d., dar comemorează evenimentele care se petrec a doua zi. Joi seara este, de pildă, cu cele 12 Evanghelii, toate povestind, de fapt, despre vânzarea Mântuitorului, despre arestarea lui în Grădina Ghetsimani şi despre judecata lui. După Cina cea de Taină, Mântuitorul a fost arestat şi, practic, Denia de miercuri seara aminteşte despre ceea ce se întâmplă joi, cu arestarea Mântuitorului, cu judecarea sa, şi după aceea se continuă, vineri, cu condamnarea la moarte şi cu înmormântarea. Sâmbătă este zi aliturgică, deci este ziua în care Mântuitorul este în mormânt, una dintre cele trei în care a stat în mormânt”, a continuat părintele Stanciu.

Deosebirea dintre Paştele evreiesc şi cel creştin
Semnificaţia perioadei premergătoare răstignirii şi apropierea de Paştele evreiesc nu are, teoretic, legătură cu semnificaţia Paştelui creştin, aşa cum este ea înţeleasă în ziua de azi. „Hristos va fi crucificat şi va muri pe cruce, cum bine ştim, după care va fi dat jos de pe cruce. Se va grăbi într-un fel până şi moartea lui, pentru că se apropia ziua de sâmbătă şi era Paştele evreiesc, în amintirea trecerii prin Marea Roşie, respectiv scăparea evreilor din robia egipteană. Dumnezeu i-a ajutat pe evrei prin acea minune. S-au oprit apele, a trecut poporul evreu şi în spatele lor apele şi-au reluat cursul pentru ca urmăritorii egipteni să nu-i mai poată ajunge. Între Paştele evreiesc şi Paştele creştin este însă o diferenţă foarte mare. Există o asemănare doar de nume. Noi am păstrat numele de Paşte, pentru că Paşte înseamnă «trecere». În timp ce pentru evrei înseamnă trecerea din robie la libertate, la creştini Paştele înseamnă trecerea de la moarte la viaţă. Pentru că Hristos murind va învia şi va învinge moartea, pentru toţi cei care vor crede în el”, a explicat preotul Ştefan Stanciu.

„Şi noi suntem vinovaţi de trădarea lui Iuda!”
„Trecerea pe sub masă se face într-o singură zi, respectiv în Vinerea Mare. Se trece, aşadar, pe sub masa pe care se află epitaful - pânza pe care este pictată punerea în mormânt a Mântuitorului. Masa aceea din mijlocul bisericii pe sub care noi trecem simbolizează mormântul Mântuitorului. Asta este semnificaţia. Noi ne facem părtaşi, cu durerea respectivă, la moartea Mântuitorului. Oricum suntem părtaşi, pentru că şi noi suntem vinovaţi de trădarea lui Iuda şi, respectiv, de condamnarea la moarte a Mântuitorului de către farisei. În consecinţă, toţi suntem într-un fel vinovaţi pentru că, de fapt, omul, specia umană îl condamnă pe Dumnezeu la moarte. Suntem părtaşi pe de-o parte în sensul tragic al vinovăţiei, dar în acelaşi timp noi, cei de astăzi, ne simţim părtaşi şi la durerea pe care întreaga lume o simte după această moarte a Dumnezeului nostru”, a încheiat părintele Stanciu.

„Zilele acestea noi suntem dedicaţi spoveditului şi împărtăşitului credincioşilor” Preot Ştefan Stanciu