Teatrul Masca va programa, pentru mâine-seară, de la ora 17.00, un eveniment în cadrul căruia cei mici sunt invitaţi alături de părinţi să descopere frumoasa tradiţie a vopsirii ouălor. Amfiteatrul din Bdul Uverturii aşteaptă spectatorii să petreacă o zi de joi împreună ca o mare familie din care fac parte actori, copii, părinţi şi bunici. Veţi avea ocazia să încondeiaţi ouă de lemn sau naturale, cu vopseluri, carioci şi pensule pe care le va oferi teatrul. “În pragul celei mai vechi sărbători creştine, vă invităm să păstrăm împreună tradiţia încondeierii ouălor. Este un moment al iertării, toleranţei, păcii şi împăcării. Tradiţiile ne aduc mai aproape de familie, de cei dragi, de sufletele celor de langa noi”, a declarat Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca. Accesul publicului la eveniment este liber.


Comenteaza aici: